Happiness is for the innocents, darling. The rest of us are led by whispers.


Tai liniile de tramvai la pas si odata cu ele imi taie si mie gerul respiratia.

Suntem de la 7 dimineata in locatie si ne luam avant pe dinauntru sa trecem cu bine si de ziua asta de filmare. Ultima din prea multe parca. Sau cel putin suficiente cat sa te scoata cu totul din lumea reala fara sa iti para nimic ireal in toata treaba asta.

Am trecut cu viteze ametitoare de un rand de statiuni montane cand sarbatorile erau in plina floare, de tot felul de orase din tara, de Tenerife, Cipru si Londra. Bucurestiul e o gluma usurica, mai mult ca un joc de glezne. Totusi se simte grea ca naiba. Ca atunci cand esti gras si te duci pentru prima oara la sala. Lipsa somnului atat de multe zile la rand ne-a inversat pe toti.

Traversez in slow motion dinspre Sfintilor pe langa biserica nepictata si For Friends, un bar ciudatel cu un patronel asemenea, dar cu o prietena fierbintica tare care a intors capetele baietilor la 360 de grade in seara cand ne-am dus la ei sa discutam lucruri.

Prin statie se aude vocea platoului: fetele fetele fetele, sa vina fetele la cadru.

Fetele imbracate frumos de gala imi trec prin fata ochilor, strecurate de coordonatorul de casting printre masinile de pe Mosilor prin ale caror geamuri inghetate nu se vede nimic. Fum de tigara mai iese pe alocuri de dupa geamuri doar foarte putin crapate. Destinele lor se pot schimba sau nu dupa reality show-ul asta, ca si ale noastre, de altfel. La fete ma refer. Iarna asta a venit cu multa speranta pentru multi necunoscuti.

What am I doing here? O intrebare scurta si neprevazuta care ma uita in mijlocul strazii pentru un moment.

Nu-mi trece nimic prin minte care sa se poata aduna intr-un sens atat de repede. Un claxon al unui nevrotic care nu si-a baut cafeaua de dimineata imi grabeste pasul.

Intru in hotelul unde avem jumatate din baza si mirosul de cafea proaspata brodita peste caldura dinauntru si muzica chill sterge importanta oricarui raspuns sau intrebari.

Oamenii. Asta e. Intalnirea cu oameni atat de misto incat iti vine sa ii iei acasa.

Ma asez in fotoliul rosu din receptie si inchid ochii un pic. Imi e somn de mor. Adrenalina acumulata ma arunca intr-un manunchi de fantezii. Misto, dar ilegale si cat se poate de infidele.

Imi revin in minte cuvinte primite intr-o relatie din trecutul indepartat ,,tu nu te simti vinovata decat o singura data si atunci pentru o clipa foarte scurta”.

Replica asta scoate de la naftalina cuvintele unui mare regizor catre nevasta-sa, care probabil se plangea ca nu e un om de casa ,,oricine poate fi tata sau barbat pentru sotia lui, insa in lume sunt doar 5 oameni care pot face asta, asa ca mizez pe cartea asta. Take it or leave it”. Dur, dar de ce sa-ti doresti sa sechestrezi cai salbatici, daca tot ce vrei de fapt este o viata lina si safe, la adapost de schimbari, necunoscut si neprevazut, intr-o casa cu priveliste frumoasa, floricele colorate si pomisori infloriti, dar mai ales cu o curticica unde copiii nostri sa zburde liber, iar noi sa ne sarutam si imbratisam pana la adanci batraneti.

Minunata imagine, insa nu toti au nevoie de ea. Iar daca au, au cel mult cateva clipe pana cand se recompun. O data, poate cel mult de doua ori in viata.

Inteleg nevoia de-a gusta si dintr-o astfel de prajitura, nevoia de-a te oferi si de-a te imbaia in spiritul unui cal salbatic, insa astfel de plamadeli ma tem ca nu sunt facute pentru a fi luate acasa si inchise intr-o rutina de familie, ci mai degraba pentru a resuscita un anumit numar de oameni de-alungul vietii, oameni cumva vitali pentru restul.

Unii oameni sunt ai lumii. Un fel de tarfe, daca vrei, insa unele pe care nu le poti eticheta ca atare datorita naturii lor umane si a impactului pe care il au in supravietuirea si zborul multor oameni.

Unii dintre noi trebuie sa fim tarfe cel putin o data in viata, darling. Asa ai zice daca ar fi sa fim intr-un film acum. De data asta ti-as da dreptate si nu m-as mai impotrivi.

Trezirea mea n-a venit la pachet si cu un om mai bun. Am crezut multa vreme ca am esuat atunci in halul ala pentru ca nu am fost indeajuns de buna, insa adevarul este ca am esuat pentru ca nu am fost indeajuns de inteligenta, sau mai precis, pentru ca nu mi-am folosit indeajuns de bine inteligenta. Bunatatea n-a avut de-a face cu povestea asta.

Happiness is for the innocents. They are the stronger ones. The rest of us are led by whispers.

Miros fierbinte de cafea ma trezeste. Deschid ochii si-l vad zambind pe ospatar, un tanar trimis de directorul hotelului cu o cafea buna buna. O lasa incet, ca si cand n-ar vrea sa ma trezeasca pana la capat, dupa care se pierde in treburile lui.

In cap mi se porneste coloana sonora a ultimelor doua luni, o bucata de muzica care acum aproape zece ani avea un cu totul alt sens si o cu totul alta poveste in fundal. Norah Jones – Sinkin’ Soon.

We’re gonna be sinkin’ soon
We’re gonna be sinkin’ soon
Everybody hold your breath
‘Cause we’re gonna be sinkin’ soon

Unii oameni pot face intreaga lume fericita, insa cu unul nu pot reusi acelasi lucru mai mult de o clipa.