Tu esti pokemonul


Sunt sigura ca ai ras si tu de oamenii dependenti de vanatoarea de pokemoni in jocul ala bazat pe realitate augmentata, mai ales atunci cand se mai izbeau de cate un stalp pe strada.

Ti-ai si zis probabil: “Bai, astia au inebunit cu pokemonii? Ce e asa fun sa te uiti la realitatea ta fizica printr-un ecran de telefon si sa-ti apara din senin un pokemon dintr-o alta dimensiune pe care sa trebuiasca sa-l urmaresti si sa-l impusti in cap?”.

Well, pai nu stiu nici de ce ai ras tinandu-te de burta si nici de ce te miri asa, pentru ca tu esti pokemonul. 

Daca ai inlocui pokemonii din jocul ala cu pokemonii pe care ii spionezi pe Facebook sau cu pokemonii din fanteziile tale despre care nu se poate vorbi si gandi cu voce tare ca sa nu iti chestionezi identitatea, bubele din cap sau ca sa nu iti tulburi apele din viata ta perfecta, vei vedea ca nu e nicio diferenta. Tu esti pokemonul unora si altii sunt pokemonii tai.

Prin toate gandurile tale din spatele celorlalte ganduri pe care alegi sa le verbalizezi si sa le faci, invadezi alte dimensiuni ale realitatii celorlalti, iar ei invadeaza alte dimensiuni ale realitatii tale. Probabil d-aia se zicea, pana sa nasca tehnologia povestea asta, ca mare e puterea gandului. E atat de mare incat uite, un pokemon din virtual sau dintr-un alt plan al realitatii poate aparea la tine in pat daca te uiti la pat printr-un ecran, doar pentru ca asa a gandit cineva. Insa ecranul ala poate fi orice, in primul rand mintea ta.

Nevoia de consum a devenit atat de compulsiva incat ne fabricam noi realitati paralele cu personaje reale unde sa ne retragem uneori si unde sa ne dezvoltam slabiciunile si dependentele. Nicio forma de terapie nu va tine pasul cu aceasta emigrare a omului in lumea pokemonilor si cu aceasta transformare a lui si a celorlalti in pokemoni. Instrumentele astea sunt fabuloase, insa nu pentru consum.

Intr-o zi te vei intalni cu toate aceste realitati pe care le crosetezi in spatele realitatii unde te-ai plasat fizic. Intr-o forma sau alta te vei izbi de ele. E foarte interesant si incitant. Insa nu stiu daca e si bine in cazul in care iti crosetezi aceste realitati virtuale intr-o cheie neinspirata si cu intentii tulburi, pentru ca in scenariul asta iti strici toate realitatile, deja confuze intr-o destul de mare masura.

Daca intr-adevar ne construim singuri realitatea, una tot mai complexa de la zi la zi, o realitate cu infinite straturi si dimensiuni, asa cum se tot arata, discutam de arta si de next level of living life.

Momentan, insa, cei mai multi dintre noi suntem pokemoni. Fiinte din epoca de piatra pentru lumea noua care o da la o parte cu viteza pe cea de care ne agatam cu disperare acum. Degeaba, bineinteles. Pentru ca inevitabilul s-a intamplat deja, marele necunoscut care ne umple de depresie, panica si noi frici. 

Atat mi-a venit sa zic luna asta. 

In rest e o primavara capricioasa in Bucuresti. Ca un pokemon cu borderline. Azi 20 de grade, maine 2. Florile nou inventate sunt tot mai frumoase, dar parca tot mai putin mirositoare. Imi trebuie tot mai multa imaginatie sa le inventez un miros satisfacator.