Ana Jana. Femeile noastre. Sau tiparul multor generatii.


Cu multi ani in urma, pe undeva prin 2004/5/6, exista un post de televiziune Pax TV, iar eu eram trimisa de tata cu misiunea sa fac rost de o copie cu reportajul despre bunica Ana Jana facut de producatoarea si realizatoarea Irina Szasz. Ca sa il avem si noi. Apucasem sa-l vedem la PrimaTV cand l-au difuzat, iar apoi i-am pierdut urma.

A fost un reportaj realizat intr-un context in care exista si cercetatoarea si scriitoarea Aurora Liiceanu, materialul avea legatura cu una din cartile ei. As vrea sa stiu care, dar nu mai stiu. Daca am retinut bine atunci, mai intai a fost ea si apoi reportajul. Cu doamna Liiceanu m-am reintalnit in vara lui 2015, cand tocmai ma intorsesem in tara si se lansa in locul unde Ana isi dusese viata si noi o parte din copilarie, Monografia Comunei Surani. A fost pentru prima oara cand ne-am intalnit. M-a impresionat cum i-a ramas atat de vie zugravita in minte. Mai vie decat imi ramasese mie, parca. 

Pe firul asta s-a ajuns la Ana Jana. Iar prin oamenii astia, bunica a ajuns la noi.

Atunci, ca si acum, aveam trac cand interactionam cu straini si imi aduc aminte ca m-am simtit ca un copil autist impins intr-un necunoscut in care nu vroiam sa intru si sa fiu. Tata avea acest obicei de-a ma scoate tot timpul din zona de confort, in fel si chip, punandu-ma sa fac tot felul de lucruri si sa ma intalnesc cu tot felul de oameni. Treaba asta intotdeauna mi-a consumat enorm de multa energie si nervi.

Bunica inca traia pe vremea aia. Nu mai pot spune acum daca a apucat sa vada si ea materialul sau nu. Sau daca tata a apucat sau nu. Nu mai am amintirile astea. 

Am aflat adresa studioului si intr-o zi mi-am luat inima in dinti si m-am dus in Piata Victoriei, unde avea Pax un studio, ca sa rezolv problema asta. Cea mai mica dintre problemele mele pe vremea aia. Doamna Irina Sasz m-a recunoscut fara sa ma stie, dupa ochii bunicii. Genetica asta si modul in care suntem niste mici copii xerox dupa un parinte, bunic sau alt stramos intotdeauna m-a speriat cumplit. Imi pare asa, ca o mutatie. Iar deseori, ca o capcana.

Doamna Szasz a fost foarte rabdatoare si buna cu mine, desi era foarte aglomerata. A scotocit impreuna cu un coleg de la editare prin arhive si dupa un oarecare timp de asteptare am primit caseta video cu bunica. Urma sa aflu cativa ani dupa, ce stresanta e productia tv si de film si cati oameni de toate felurile o populeaza, ca sa imi pot da seama, uitandu-ma in spate, cat de norocoasa am fost sa dau peste un om caruia sa-i pese.

Am vazut atunci caseta, dar pe vremea aia nu aveam constiinta de acum. Ardeam prea tare. De atunci n-am mai vazut-o niciodata, timpul m-a inchis in alte lumi. Nu stiu cum a supravietuit atator mutari si emigrarii. Am pierdut atat de multe lucruri in toti acesti ani, incat ma mir cum au putut supravietui lucrurile cel mai usor de ratacit.

Ieri m-am dus cu sora-mea la Universitate, vazusem noi intr-o seara un centru foto-video inghesuit intre niste covrigarii, sa vedem daca o putem scoate pe digital si daca mai exista ceva acolo, respectiv bunica.

S-a putut. Exista.

Am venit val vartej acasa si am dat play. N-am respirat, n-am clipit. A fost o calatorie in timp. N-am mai vazut-o pe bunica din viata cealalta. Daca n-ar exista fotografia si filmul, ar fi foarte usor pentru noi sa uitam totul.

Dar parca nu noi am facut calatoria catre ea, ci ea catre noi.

Mi-am dat seama, dintr-un alt unghi de data asta, de dimensiunea si radacinile adanci ale traumei din care a trebuit sa ne ridicam. De complexitatea tiparului pe care a trebuit sa-l zdrobim si sa-l redesenam ca sa nu ne stea in cale, ca sa ne putem afla si ca sa putem trai viata noastra si nu o alta. Povestea asta ne-a cerut si ne-a luat tot.

Ana Jana a revenit la noi acum ca sa ne arate ca am reusit, ca tot pretul platit si toata lupta noastra a meritat, sa nu ne indoim. Asa am simtit in inima mea. Ca o incurajare. Ca o mangaiere.

Ea, femeile noastre si cine stie cate generatii n-au putut ajunge aici. Ajung insa prin noi. 

Am readus-o inapoi pentru familia noastra si pentru bucata de lume care are nevoie de ea, intr-un fel sau altul.

#AnaJana