Turcu, ca si altii asemenea, au fost ingeri pentru ai lor


Am fost invatati o poezie gresita despre ideea vietii ca un film. Cei mai multi dintre noi inca mai credem ca oricine e diferit de noi este dusmanul sau unul mai putin relevant. Daca noi suntem protagonistii, cei care nu sunt de acord cu noi sau nu traiesc ca noi sunt antagonistii. Right? Din aceasta invatatura talpasa cred eu ca se trage singuratatea, nebunia, violenta si multe relatii ratate, indiferent de natura lor.

Turcu Vasile, Dumnezeu sa-l ierte pe unde o fi ajuns, a fost un om cu care am interactionat 30 de minute intr-o zi, la pranz, impotriva vointei lui. In rest, am interactionat multi ani prin interpusi, executivi si avocati care au jucat diverse roluri in dosarele care ne-au legat destinele fara sa stim cine suntem, pe rolul instantelor, fiinte copii xerox dupa chipul si asemanarea lui, asa cum se intampla peste tot si de obicei cand vine vorba sa ne alegem oamenii, indiferent pentru ce.

In ziua aia, dupa un lung sezon de ignore m-am plantat de capul meu in pravalia lui, ca sa-l intreb direct cum se gandeste sa transam situatia. Tocmai castigasem procesul cu calitatea betonului livrat de una din firmele lui, iar dupa 5 ani de facut poteci in pardoselile judecatoriilor mi s-a parut un pas civilizat si firesc de facut, inainte de-a intra intr-un nou episod de uzura pentru recuperarea restului de prejudiciu.

Din intalnirea aia, am aflat ca sunt o hoata, ca am dosar in sertar care musai trebuie scos de la naftalina, ca el nu discuta cu SRL-istii si mai ales, de ce sunt eu singura care are impotriva lui sentinta asta?

Pai cum de ce? Pe cat e de necrezut, pe atat e de simplu. Sunt singura care s-a luptat cu voi in aceasta chestiune. Nu e nicio enigma.

N-am avut cu cine sa discut. N-a avut cu cine sa discute. Am plecat cum am venit. Si asa am ramas.

Lasand totul la o parte, mi s-a parut nasol ca n-a murit din prima si ca i-a mai dat Dumnezeu o saptamana in plus in viata asta, fie ea si in stare de coma. Asta mi s-a parut cel mai cutremurator.

Cat am stiut din presa ca inca mai traieste, m-am rugat si i-am pus lumanari in lumea mea imaginara, n-am fost in conditia de-a putea cobori in realitatea inconjuratoare. Cand a fost primul breaking news cu vestea evadarii fortate din viata, toata lumea care a stat aproape de poveste mi-a trimis mesaj sa ma anunte. Asa s-a intamplat si la caderea celorlalti, si cand a murit ala de dinainte si cand in a intrat celalalt in parnaie.

M-am intrebat de fiecare data: daca astia isi taie singuri macaroana, mie, care sunt mult mai indreptatita sa imi iau campii si sa fur de mama focului, ce-mi ramane de facut?

Multe enigme pe lumea asta.

Am vrut si noi sa ne sinucidem de cateva ori, rand pe rand, dar ce, am avut cand? Am plans ce-am plans, iar in cele din urma am uitat si de treaba asta.

Uitandu-ma din nou in urma, toti oamenii astia au fost si sunt ingeri pentru ai lor. Au lasat in urma neveste, amante, familie si copii asigurati, cu case, masini si tot tacamul. Ca sa nu fie cu stres, depresie, anxietate si boli, cum a fost la noi. Sa fie frumos si bine.

Au fost ingeri si pentru salariatii si furnizorii lor, pentru o alta bucata din societate, oamenii si aia. Binele a razbatut si de la ei, chiar daca luandu-se si de la noi si din noi o parte.

O frantura din binele lor e construit si din raul meu si al familiei mele. Noi am fost jupuiti de vii de astia. Ne-au calcat pe cap ca si cand n-am fi existat. Nici macar n-au clipit. Asa mi-am dat seama cat de mici suntem pe pamantul asta, de nu ne vedem, nu ne auzim si nu ne simtim unii pe altii.

Asta a fost, nu m-as mai fi gandit la toate astea inca o data, daca nu erau stirile. Dar uite ca au fost stirile si m-am gandit. Inevitabil.

In cele din urma, lumea se imparte doar in doua: cei care pleaca dincolo si cei care vor pleca dincolo.

Lumea mea se imparte tot doar in doua: astia care se autoelimina fara sa-si plateasca datoriile si sa-si inchida conturile si eu care dau marturie pentru disparitia lor, la fel de inoportuna ca si aparitia lor.

Dumnezeu sa-l ierte si pe omul asta, iar familiei si celor de jur imprejur sa le dea putere ca sa-si duca crucile si ce va mai urma. La unii d-abia acum se deschid portile intunericului.