Iubiri greu de recunoscut


You and me we’ve got two minds that think as one
And our hearts march to the same beat

Frumos. Prea frumos.

Broderia muzicala, insa, spune o alta poveste.

Frecventa e joasa. Ca vocile unor indragostiti raniti prea adanc mai inainte de-a se (re)gasi.

Ne iubim cu cea mai ramas din noi. Puterea iubirii consta in faptul ca am mai putut sa ne alegem.

Uneori traim sub focul dorului de propria poveste care ar fi putut fi daca ne-am fi intalnit mai devreme un pic, daca n-am fi facut atat de multe alegeri infidele, daca nu ne-ar fi fost atat de frica, daca n-am fi trait intr-un taram atat de mlastinos, daca n-ar fi trebuit sa plangem atat de mult inainte.

Cel mai probabil ne-am ales cand n-am mai putut. Cand am ajuns sa ne cerem moartea cel putin o data, inainte. Cand n-am mai putut sa ratacim, cand n-am mai putut sa ne negam conditia, cand n-am mai putut sa inchidem ochii la noi insine, cand n-am mai putut trai in focul si delirul lumii.

Ne iubim in liniste. Intr-o liniste in care putem respira, in care ranile se pot inchide, in care cosmarurile se pot dizolva, in care putem dormi noaptea fara palpitatii, in care fiecare poate fi asa cum este.

E o viata buna. Cu zile in sus si cu zile in jos. Tot grea, dar mai blanda un pic. In mod cert, mult mai frumoasa, macar prin simplul fapt ca e mai putin trista, mai putin toxica si mai putin nebuna.

Exista o sansa sa poata creste ceva bun aici sau macar ceva nou si poate chiar sa se infaptuiasca miracole, ca cel al vindecarii, spre exemplu. Cel putin al vindecarii prin uitare.

Tu uiti de ce-a fost si ce n-a fost sa fie. Eu uit la fel.

You and me were always with each other
Before we knew the others was ever there

E bine. E liniste. Focul nu mai arde atat de rau. Nici al tau, nici al meu si nici al lumii.

You and me we’re searching’ for the same light
Desperate for a cure to this disease
Well some days are better than others,
But I fear no thing as long as you’re with me