2017. Editie limitata.


Anul 2017 va fi un an premium. In acest sezon cu 12 noi episoade despre asta va fi vorba in viata mea. Despre schimbari pornite demult si care au ajuns la vremea radicalizarii.

Acest an nou este al zecelea si ultimul din ciclul meu de revenire si anul in care inertia se va schimba complet, definitiv si ireversibil. In 2016 mi-am batut toate recordurile si am depasit noi limite. A fost un an ametitor, mai ceva ca un montagne russe. Au mai tot fost ani ametitori, insa asta parca le-a pus capac la toti de dinainte. A fost insa un an foarte bun. Am facut o gaura cat vezi cu ochii in zidul implacabilitatii si voi scarmana cu unghiile in el pana se va prabusi si ultimul fir de piatra. Nu poti vedea ce spun decat daca ai fi in papucii mei.

O prietena foarte buna mi-a spus in urarea ei ca spera ca de data asta sunt multumita de viata. M-a pus pe ganduri si m-a facut sa ma intreb: oare asa sunt perceputa, ca o nemultumita de viata? Si daca da, ma deranjeaza chestia asta?

Da, n-am fost multumita de viata si nu voi fi nicio clipa pana cand nu ajung acolo unde trebuie sa ajung, la scopul si menirea mea. Si nu, nu ma deranjeaza perceptia lumii. Lumea niciodata n-a avut un cuvant de spus in alegerile mele si nici nu va avea vreodata. Cred ca asta e o alegere pe care am facut-o cand eram la cresa. Probabil prima.

Viata n-a fost dreapta si nici nu va deveni. Singura sansa pe care o am e sa raman dreapta in mine. Nu exista nicio scurtatura in povestea asta. Nu stiu la altii cum e, dar de pe fereastra mea asa se vad lucrurile.

Sunt pe un drum pe care se pare ca sunt de prea mult timp ca sa ma mai pot intoarce. Nici n-am realizat cand am trecut de punctul de la care nu mai exista revenire. Nici macar nu stiu care a fost ala. Uite, asta e o chestie la care m-am tot gandit zilele astea de vacanta in incubator: in ce zi am trecut granita?

Era weekend, era zi, era noapte, era marti, era primavara, eram in Romania, eram in afara ei…ce fel de zi a fost aia? Si eu cum eram si ce faceam?

Ar trebui sa-mi reiau jurnalul ca sa identific ziua aia. Asa cum am facut de fiecare daca cand am vrut sa identific minutul cand am facut cate o alegere care mi-a schimbat destinul. Propriul meu jurnal e un challenge big data. Ar trebui sa fac o aplicatie doar pentru mine, ca sa track and trace myself, o aplicatie care sa proceseze continuu fiecare secunda din viata mea si tot ce fac, gandesc si spun, care sa ma ajute sa-mi detectez instant tiparele si excesele ca sa ma pot ajuta singura in ritm accelerat si in situatii imposibile, pentru ca n-am timp de terapii, mindfulness shit si alte lucruri de genul asta care imi consuma timpul. Un self help app. Un alt lucru care trebuie sa apara in lumea asta tot mai nebuna. De urgenta, chiar.

Asa se intampla marile schimbari din viata, pe nesimtite. Iti zboara un gand care de fapt e o ditamai alegerea si aia e. Apoi doar vine o zi cand te uiti in urma si nu mai vezi orizontul vietii care a fost si al tau care ai fost. Iar daca esti in locul meu, te bucuri de n-ai aer ca nu se mai vede nimic.

Asadar, mai putin de premium nu poate fi in acest nou sezon.

In cazul meu asta inseamna ca trebuie musai sa-mi intru pe fagas pana la capat si sa fac doar lucrurile care imi plac si care ma reprezinta. Sa inceapa sa inmugureasca libertatea la care platesc preturi exorbitante de-o viata, dar cel mai mult in ultimii zece ani.

Ca un simbol al destinului din acest nou an, am pus in felul meu capat anilor care au fost. Exact cum fac insularii de Saint Juan, se aduna pe plaja in jurul focului, pun pe foc toate balariile si se arunca in ocean pentru reinoire.  Cum scriu tot mai rar pe blog si tot mai mult in alte parti si la alte lucruri, drum care va duce in cele din urma la inchiderea blogului cu totul, a fost un lucru necesar. Mi-am transformat blogul intr-o carte de dimensiuni 20×27 cm, calitate premium.

Am facut-o ca sa fac un cadou din mine unui om deosebit de important din viata mea. De Craciun, bineinteles. Cadoul. Si tot bineinteles, cum mi-a luat multe nopti sa trec prin 6 ani de viata in care am fost doar cuvant si sa fac o selectie, n-a ajuns la timp, dar a ajuns pe last minute. Right on time direct din Franta, unde s-a produs povestea si cu ajutorul postasului si-a unei tipe pe nume Angelique de la ei din firma, o tipa care a grabit lucrurile in tipografie ca sa ajunga povestea la timp, de acolo aici.

Si a ajuns. O bijuterie. Super calitate, coli fine, just like a premium magazine. Ca pentru colectionari. Am avut emotii pentru ca nu stiam ce si cum, dar a iesit foarte bine.

Daca tot am facut-o si daca site-ul francez care se ocupa de treaba asta (si care creaza curentul asta blooking, de intoarcere la radacini ca sa aiba lumea noi optiuni pentru cadouri cool) se ocupa si de comenzi si livrare, am decis sa las pentru vanzare la ei in bookshop 100 de exemplare (se comanda prin click pe acest link) editie limitata pana la capat. One time only.

O sa vreau sa ma intalnesc cu toti cei 100 de cumparatori, oriunde ar fi sau as fi. 

Cand ating pragul asta, inchid blogul si asta a fost cu viata si muzica de pana acum.

Bineinteles, modul in care se vor intampla si documenta intalnirile sunt parte dintr-o alta poveste. Editie limitata si ea.