In materie de leadership imi pun speranta in Cortana

cortanaherocopy

Mi-a zburat recent pe langa urechi o replica de ganditor care m-a obosit instantaneu: “ne trebuie unu’ care sa viseze sa se bage in fata”.

Dupa cuvantarea asta scurta bulbucind de inspiratie, mi-a venit sa ma culc. N-am putut fix atunci, pentru ca se nimerise intrunire, dar in schimb mi-am adus aminte de trendul brandurilor no name din zilele noastre si de generatia millenials care nu inghite atat de mult rahat cat au inghitit generatiile de dinainte de la conducatori neterminati si deformati de ascendentul de putere.

Vestea proasta pentru ganditorii astia de moda veche e ca tinerii din epoca asta sunt singurii clienti si angajati pe care ii vor avea in viata asta, indiferent ce business vor face, si ca tiparul asta de atitudine nu este un ingredient in trend.

Partea usor amuzanta consta in faptul ca, fara sa stie prea bine detaliile, omul spunea prea repede ce gandea. Ca si mine, de altfel, pentru ca inca n-am reusit sa scap si de obiceiul asta plamaditor de dusmani. In timp am devenit doar un pic mai atenta la natura umana si la povestile nestiute din spatele fiecaruia si reusesc sa gafez mai rar la modul asta. 

Se nimerise ca omul din capul lui sa fiu eu, intamplator, insa nici pe departe din vreo ambitie de iesit la vreo rampa, ca sunt iesita demult la rampele care m-au interesat. Modul cum si-a definit el profilul omului, intentiile ocupantului si ce razbatea prin spatele acestei mici cuvantari, respectiv “trebuie sa gasim pe cineva caruia sa-i speculam nevoia de a iesi in fata ca sa poata munci mult, bine si pe bani putini”, mi-a indus somnolenta instantaneu, moment din care mi-am lasat interfata sa raspunda la intrebari, iar restul creierului se gandea la ultimul challenge din open innovation la care m-am bagat, la o scena noua de scris la film si la cum sa mai fac sa mai castig ceva timp in plus la viata de zi cu zi.

Mentorul meu la capitolul leadership e un contemporan no name cu multe milioane in buzunare, no name si ele. A avut si el o pasiune si i-a devenit stil de viata, sursa si resursa.

Se dadeau peste cap aplicantii ca sa-l impresioneze pe omul asta intr-un concurs intern pentru o pozitie C-level. Cum se poarta acum prezentarile plictisitoare in power point si video pe pereti cu slide-uri, costumele si frezele perfecte, astia isi facusera toate lectiile, pe toate planurile.

Omul i-a lasat sa se desfasoare, la final i-a adunat pe toti laolalta si le-a zis ca il va alege pe cel care stie raspunsul la singura intrebare pe care o are. Ochi multi s-au bulbucat, asteptand cu sufletul la gura, care mai de care drept in scaunul lui.

Cum o cheama pe femeia de serviciu?”

Ochi multi s-au mai balonat o tura, ba unii chiar au tasnit din orbite si s-au proiectat in umbre rosii pe pereti la gandul ca o sa-i rupa nevestele acasa si-o sa le fuga amantele din vizuini.

Cam asta e tot cu mentoratul in ceea ce ma priveste. 

Pana cand inteligenta artificiala va prelua si ce ne-a mai ramas din joburile stiute si va schimba tampenia asta antica de pe vremea industrializarii cu programul de minerit de la 9 la 5, in materie de leadership povestea asta cu oamenii ramane una fundamentala. Asa oi cum suntem, avem nevoie de lideri care sa ne inspire, sa ne invete si sa ne conduca pentru ca pot, nu pentru ca s-au nimerit conjunctural sau printr-un verisor intr-un scaun de unde reusesc sa-i plictiseasca si sa-i extenueze pe toti.

Marea calitate a inteligentei artificiale e ca nu e sedusa de sine.

Sunt convinsa ca generatia mea va prinde ziua cand Cortana din neamul lui Microsoft va fi in stare sa conduca companii. Momentan e secretara, iar noi utilizatorii o antrenam si o invatam cate in luna si in stele, fara sa ne treaca prin cap ca intr-o zi o sa ne trimita sa ne jucam in nisip.

Astept sa apara unii de prin zona neurostiintelor care sa faca un cip sau un ser pe care oamenii sa si-l injecteze in cap si sa le creasca capabilitatile interne, sa devina super eroi in campul muncii. Ma bag prima la testele clinice ca sa ii fac fata lui Cortana cand va fi sa-mi taie fata. Ma si vad lucrand o ora pe zi in care citesc, retin, gandesc si fac tot ce fac acum intr-o luna, iar in restul timpului ma ocup de pasiunile mele si traiesc viata pe indelete.

Oamenii se sperie de inteligenta artificiala si de faptul ca-si vor pierde chifla, insa pentru pasiunile si visele lor asta e o mare oportunitate, un mare vehicul care ii poate duce oriunde vor si mai repede ca niciodata.

cortana

Am prins epoca in care pretenderii au zilele numarate.

Si daca tot veni vorba…inca ma mai lasa masca o replica pe care am mai auzit-o si pe la zelosii straini, nu doar la noi, venita de la oameni care ard alti oameni cum se ard si pe ei insisi, muncindu-i la foc continuu. Daca ii refuzi sau pui piciorul in prag, auzi cuvantarea aia de pe vremea lui Ceausescu: inseamna ca nu esti dedicat, daca nu-ti convine… e puhoi la usa.

Ba sunt dedicat. De la 9 la 5 conform contract. Cand o semnam un act aditional in care imi asum si alte intervale, mai discutam atunci. Pana atunci, vorba americanului: go and fly a kite! Iar treaba cu puhoiul la usa e past perfect. Firmele, de la mici la mari, au probleme foarte mari in zona recrutarii si-a retentiei de personal. Self-made, dar asta e o alta discutie. Imi aduc acum aminte de producatorii americani sau de angajatorul belgian care ameteau de frica (de control sau de buget) daca te vedeau ca stai peste program, iar daca ardea si aveau nevoie, veneau civilizat la tine, iti faceau o oferta pentru noua lor nevoie si lucrurile se intamplau intr-o cu totul alta nota si stil. Daca puteai sau vroiai sa accepti, ok. Daca nu, nu. Nu era suparare si nu se punea problema ca “nu dai bine”. Alta mancare de peste, alta educatie, alta liga. Vorba tatei, bunul simt e o inteligenta in sine. 

Tot mai greu pot sa inteleg ratacirile de felul asta. Si la aia care o dau de gard in stilul asta si la ceilalti care o inghit fara sa clipeasca. Nu te pui cu frica. Anii mei cranceni m-au scapat de sindroamele astea si tot inaintand in viata, imi dau seama ca e cel mai bun lucru care mi s-a putut intampla.

Ce sa mai zic… cu criza fara de sfarsit a generatiei mele in materie de creatie si de leadership, imi pun ultima speranta in Cortana. Nu mai stiu Siri pe ce carari mai umbla si daca mai exista, ca daca nu mi-a venit sa fiu parte din ecosistemul Apple si nici nu mi s-au nascut nervi noi ca sa-mi vina, imi aduc aminte de ea doar prin ricoseu.