la saraci si timpul trece mai repede

14059979_1363429377018691_779827168_o

Cand esti prins intre ciocan si nicovala si plonjezi cu capul inainte in dimensiunea de inchisoare a vietii, ai impresia ca timpul trece al naibii de greu. Asteptarea te scoate din minti, ai impresia ca orice faci se sparge de un zid al imposibilitatilor si nu duce nicaieri, ca nimic nu se schimba, iar ideea ca rabdarea te trece marea iti pare doar o gluma proasta si plina de rautate pe care o faceau inteleptii ratati si plictisiti din antichitate.

Intr-o zi iti fug ochii pe un calendar si vezi ca au trecut 10 ani.

Dimensiunea de inchisoare a vietii e un drum dat naibii. Din cand in cand se dau gratiile la o parte, vezi vag printre gene o luminita la capatul coridorului si se naste cu forta in tine speranta sfarsitului penitentei. Cand devii sigur ca asa este, gratiile alea se inchid in spatele tau si in fata ta se arata altele. Treci din cusca in cusca, de la nivel la nivel pe durata neterminata.

Intr-o zi cand te indoiesti de toti si toate te trezesti liber, dar cu plamadeala umana intesata de un manunchi de sindroame care se declanseaza rand pe rand la fiecare interactiune si pas din procesul reintegrarii in jocul vietii. Te-ai vindecat doar sufleteste si spiritual sau macar asa ai impresia, in schimb mecanismul naturii umane pare ca e de nevindecat orice ar zice stiinta, astrologia, psihologia, religia si oricine altcineva, ori de cate ori te-ai marita si combina, oriunde te-ai duce si orice ai face. Nu esti nemuritor, n-ai fost si nu vei fi vreodata. Echilibrul tau interior nu depinde de nimeni si nimic in afara de tine.

E o constientizare care initial trezeste in tine toate fricile si te clatina din toti rarunchii, dupa care le dizolva pe toate si pastreaza in prim planul vietii tale adevaratele lucruri pentru care merita sa lupti si o relaxare tot mai mare fata de orice ti se arata. Odata cu aceasta constientizare ajungi sa iti permiti luxul de-a iti alege luptele.

Este constientizarea de care ai nevoie pentru a putea trai viata asta cum iti cere inima, cum vrei tu, indiferent de ce carti iti arunca destinul. Cu nervi sau fara, cu clatinari, cu consum, nu conteaza, ajungi sa o incaleci pana la urma si s-o strunesti. Viata devine calul tau alb cu aripi.

Poti fi cel mai sarac om de pe pamant sau din cercul tau de prieteni. Daca ai gasit calul alb cu aripi ai ceva ce putini au si nimic altceva nu mai conteaza, nici macar faptul ca saracia iti consuma tot timpul si vitalitatea, saracie nascuta din doua mari crize ale lumii de azi: cea de creatie si cea de leadership.

La saraci si timpul trece mai repede. Instant.

Saracii nu mai au timp pentru ei, pentru odihna si pentru iubire. Probabil d-aia iubirea se intampla mai des in randul lor, pe fondul unei smerenii in crestere, are unde sa incolteasca si sa creasca, sa-si implineasca profetia de-a fi minune. Iubirea pentru sarac este ca zmeul din mana copilului. Te trage dupa ea.

Saracul isi face griji cum sa treaca de la zi la zi, la ce placeri si bucurii sa mai renunte ca sa faca economii sau ca sa isi intretina familia, munceste la toate capetele, ale lui si ale zilelor si noptilor, iar daca are om acasa se prabuseste bucuros in pat in miros de piele calda si inima pereche si adoarme cu imaginea unui viitor mai pe indelete in cap.

Diminetile se trec repede cu o cafea pe fuga, saruturi si imbratisari din zbor, zilele se duc in lipsa, iar resturile serilor in reluare. Vacantele sunt ca la spital, pline de somn, somn si somn, iar mai apoi de plimbari in slow motion incolo si incoace si de privit continuu la poze ca sa nu uitam azi unde am fost ieri si ce-am simtit. Si mai sunt pline de ganduri si griji la intrebarea: ce ne-om face cand ne-om intoarce? Dar mai sunt pline uneori si de o atitudine inteligenta de tipul I don’t give a shit, ne-om descurca cumva, nu ne-a lasat Dumnezeu niciodata, dar care de obicei tine foarte putin.

Saracul are multe de carat pe fondul vietii: stres de fond, depresie de fond, oboseala de fond, griji de fond si tot asa, lista e nesfarsita.

Saracul traieste pe o alta frecventa a timpului. Azi e totul. Si totul trece acum. Orice vezi, orice atingi, orice simti nu poti pastra. Din cauza asta absoarbe totul acum, iar prin aceasta absortie aproape absoluta tot ce-a fost ieri se comprima un triliard de ori pana ajunge o esenta de o nano-picatura. Din cauza presiunii enorme a vietii, saracul nici amintiri nu mai poate pastra si dezvolta in memorie, ci doar particule de amintiri: o privire, o senzatie, o emotie, o imagine, un miros, o replica. Povestile in sine devin detalii, iar oamenii personaje dintr-un film sau din diverse realitati care au interactionat cu a ta.

Saracul nu isi permite luxul sa traiasca viata pe indelete. El trebuie sa se miste continuu ca sa supravietuiasca, ca sa nu se duca la fund.

Viata saracului e ca reclama aia, cea mai tare, la Johnny Walker, un film dintr-un singur cadru, cu noroc un film de scurt metraj.