Cand a fost ultima oara cand ai facut un lucru pentru prima oara?

writingthestory1

O intrebare veche, dar buna si bine de pus din cand in cand.

In lumea asta in care toti am devenit ‘perfectionisti’, vietile noastre devin, paradoxal, din ce in ce mai imperfecte. Teama de esec si de-a nu fi macelariti de murmurul multimii ne impiedica prea des sa facem lucruri noi sau vechi dar nefacute inca. Sau sa facem ce facem intr-un mod mai creativ sau macar mai plin de bucurie sau de pasiune.

Traim timpuri in care omul alege sa fie cine este doar cand pleaca in vacanta. Omul a ajuns la performanta de-a fi el insusi si de-a nu fi el insusi cu o autenticitate la fel de mare. E o competenta in sine sa faci fata lumii.

Parca ideea n-ar fi sa fim noi insine pe lumea asta, ci invers, iar noi sa fim cum suntem doar din cand in cand si pe alocuri. Apoi ani in sir sa traim inhaland din amintiri.

Uneori am impresia ca cei mai multi oameni se traiesc pe sine cu totul intre doua mari uitari. 

Nu stiu, dar parca de felul asta de performanta m-as lipsi. Cum m-as lipsi si de politeturile care spoiesc ganduri ascunse si alte viduri.

Revenind, cand a fost ultima oara cand ai facut ceva nou pentru prima oara? Ce-a fost? Cum te-ai simtit? Si ce s-a schimbat dupa?