fuse si se duse

5210850_f520

…mi-a spus, aburind de la distanta a dor de o amintire care doar a inceput.

Doar pentru ca a fost si n-a ramas, nu inseamna ca s-a si dus. Am tacut si eu, zicand in mintea mea. 

Ce simplu ar fi ca tot ce traim sa se duca undeva de la noi si din noi, disparand, dupa ce a fost si apoi n-a mai fost …in felul ala sau in celalalt.

Nu se duce nimic din ce a fost deja trait, gandit, visat, vazut, simtit si spus. Noi ne ducem. Noi ne intoarcem. Venim. Plecam. Plecam. Venim. Revenim. Iar plecam. Iar venim. Daca nu fizic, cu gandul sau cuvantul. 

Unii isi poarta experientele ca pe niste pietre de moara, ca pe niste bagaje de care tot ar vrea sa se lepede. Altii le folosesc ca pe o drojdie si cresc din ele. Altii le iau ca pe un bisturiu si se micsoreaza prin ele.

Cu cat traiesti mai mult, cu atat tacerea iti devine mai lunga.

Cu cat taci mai mult, cu atat esti simtit mai bine, uneori chiar si vazut.

Unii iubesc ce simt prin tine sau din tine, dar nu te vad. Doar te percep, cumva. Trag la tine cum trage fierul la magnet, nici ei nu stiu de ce, apoi pleaca si apoi se instraineaza. Le ramai asa, ca o poezie nescrisa. Si poate si ei tie la fel.

Altii sunt mai virulenti. Trag la tine parca doar ca sa te faramiteze, intalnirea cu tine le declanseaza toate crizele de toate felurile si din toate timpurile, toate tulburarile si confuziile. Deodata.

Altii te vad si te pot, invata sa te iubeasca si te invata sa-i iubesti si(-ti) si raman. Pur si simplu.

Altii doar trec pe langa tine, zambindu-ti sau nu. Uneori prin tine. Sau peste tine. Tot zambindu-ti sau nu.

Altii te vad doar cu coada ochiului. Si tu pe ei la fel. Ca o muzica in surdina, ca un element de decor sau ca un figurant.

Oricum ar fi, nimeni nu uita pe nimeni.

Ne purtam unii in altii asa cum un tablou isi poarta culorile si straturile de vopsea.