Oamenii trebuie sa ramana cu ceva in urma muncii. Cu ceva mai important ca banii.

empowered-employees-tele-switchboard-operators

Azi m-a sunat Costel. Conducea pe drumul care leaga Craiova de portul Bechet. Nu demult, un drum cu mai multe stari decat amintiri si in care timpul curgea invers decat sensul in care noi mergeam si munceam.

Ai observat ca atunci cand se intampla totul repede si dintr-o data, amintirile nu se mai formeaza pana la capat si iti raman doar urme de imagini si senzatii si alea ca si cand n-ar fi fost din viata ta?

Imi plac oamenii de moda veche, care fac lucrurile pe indelete, care rad cand e de ras, care plang cand e de plans si care te suna atunci cand se gandesc la tine. Imi plac oamenii ca Costel. Vii. Sau poate doar firesti. 

Costel este un domn cu par alb si ochi albastri, prins intre doua varste si care isi castiga traiul (si) din soferia in productia tv si de film. De altfel, Costel este departe de-a fi just another driver. Mi-a fost coleg in proiectul cu Travel Channel din primavara si am putut vedea. 

M-a sunat sa-mi spuna ca si-a amintit ce frumos a fost atunci. Ca proiectul ala n-a fost doar un alt proiect si ca drumul de la Craiova la Bechet i-a adus aminte de zilele de atunci. S-a oprit special sa bea o cafea pe marginea drumului si sa ma sune.

Telefonul lui m-a bucurat foarte mult si m-a facut sa ma intreb:

Care proiect din viata mea a fost, este si va fi doar un proiect? 

Oamenii trebuie sa ramana cu ceva in urma muncii. Cu ceva mai important ca banii. Cu ceva viu si nealterabil. Cu o poveste. O poveste despre ei insisi, despre cine sunt, despre visele si potentialul lor. 

Ce e munca daca nu oportunitatea de-a te (re)intalni cu tine si de-a te depasi inca o data? Muncim mai mult decat stam cu noi si ai nostri. Daca ar fi doar despre bani si prestigiu, cand am mai creste? Cand am mai deveni?

Mi-am dat seama, acum pe noapte cand scriu, ca nostalgia lui Costel de azi pe drumul de la Craiova la Bechet nu avea legatura cu mine si nici cu ce frumos a fost atunci, in tot ritmul ala nebun. Nu in primul rand.

Dorul lui avea legatura cu ce descoperise despre el in zilele petrecute impreuna. Nu de povestea de atunci ii era dor, ci de el insusi de atunci, un el cu care nu s-a mai intalnit pentru ca nu i-a mai dat nimeni ocazia.