cand banii si recunoasterea vin cu nevroze si psihoze la pachet…nu merita

money

Wealth is the ability to fully experience life.

– Henry David Thoreau –

 

Bani multi inseamna foarte multa munca, sacrificii, stres, responsabilitate si deseori insingurare. Fiecare leu in plus are un pret al naibii de mare in toate planurile vietii.

Dupa ce faci mai multi bani, cel putin o data vine un moment cand ii pierzi si odata cu ei mai pierzi si tot ce aveai, iar unii se mai pierd si pe ei insisi in caderea asta. Traumatizanta, de altfel. Viata e suficient de lunga cat sa pierzi de nenumarate ori in tot felul de moduri. Daca te uiti la tabloul de ansamblu constati ca mai des pierzi si esti la limita. Timpurile cand castigi peste necesar si intri pe economii sunt mai scurte si mai rare decat celelalte.

Ori reduci radical necesarul, ori muncesti mai mult. Ori ambele deodata pentru o vreme, pana ajungi unde vrei, daca stii unde vrei sa ajungi.

Primul milion facut nu inseamna si primul milion pierdut, cum ar fi unii tentati sa creada. Cand pierzi tot ce ai castigat (oricat ar insemna asta), te ingropi in datorii peste noapte, datorii care cresc de la zi la zi. Costul pierderii este foarte mare si nu se cuantifica doar in bani, ci in tot ce esti si inseamna viata ta.

O pierdere de dimensiunea asta (faliment) inseamna ca esti prins intre virulenta trecutului care isi cere tot felul de rezolvari, necesitatea de-a supravietui in prezent si revendicarile viitorului. Rareori cazi la nivelul de unde ai pornit, de cele mai multe ori cazi mult mai jos de atat, la nivele despre care nici nu stiai ca exista sau pe care le vedeai doar la televizor si in filme. Esti aruncat brusc intr-o celula fara ferestre si mai mult decat atat, esti prins sub rotile trenului care te-a izbit in plin si care nu s-a oprit din mers doar pentru asta.

Iar asta inseamna ca esti si mai departe de a fi mai bine. O astfel de alunecare te degradeaza enorm de mult daca ii ingadui, respectiv daca ii dai putere asupra ta peste masura. Te degradeaza oricum, insa exista un punct unde acest proces se poate stopa, iar cu un pic de noroc si suport se poate chiar inversa.

***

Eram intr-o zi la o terasa foarte mica pe Dorobanti. Atat de mica incat avea doar 3 mese si alea aproape lipite unele de altele. La una stateam eu, la alta stateau doua tinere de bani gata care vorbeau despre sex si cluburi, la cealalta erau doua doamne si una vorbea de faptul ca prin natura jobului ei influenteaza direct vietile oamenilor. Spunea ca in fiecare dimineata, inainte sa ajunga la birou, se opreste la biserica sa se roage la Dumnezeu sa ii dea putere si claritate sa ia deciziile corecte.

Mi-a amintit de marii nostri domnitori care se rugau foarte mult in general, dar mai ales inainte sa ia decizii grele, sa faca alegeri complicate, sa gandeasca strategii, inainte de lupte.

Am simtit speranta intalnind in zilele si in mediul romanesc un lider sau judecator (sau ce-o fi fost) cu o astfel de constiinta. Mai mult decat atat, a fost ca o gura de aer curat suprapunerea asta de realitati.

La polul opus, m-am lovit de un manunchi de contraexemple in ultima vreme. Nimic nou, de altfel. De oameni cu bani pusi pe gainarii ca sa mai ciupeasca un sfert de leu, de lideri care nu mai stiu cum sa incalce contractele si legea ca sa nu-si plateasca oamenii, de vanatori de faima cu etica fisurata si anemica pana la lesin de atata relativizare si rastalmacire, de oameni cu bani loviti de nebunie de la atata avaritie si care din ce au mai mult, din aia dau mai multe tepe la oricine, oricand, intr-o deriva totala.

Am fost tentata sa fiu dezamagita de scorul asta zdrobitor de 1 la 1000 care mi s-a derulat in fata ochilor (si pe propria piele, pe alocuri) intr-un timp atat de scurt. Insa privind la proportii, m-am calmat ca si cand as fi facut o sedinta scurta si intensa de aromaterapie. Nici 100,000 de soricei d-astia nu reusesc sa egaleze prin impact unul ca femeia aia de la masa.

Cu tot intunericul pe care-l produc de jur imprejur, in tabloul de ansamblu acesti soricei aspiranti nu sunt decat umbrele boschetilor de la radacina copacului si doar printr-o minune vor da vreodata si un alt soi de rod, altul decat ciulinii.

Omul alearga dupa putere. Pentru cei mai multi puterea inseamna bani sau faima. Pentru unii inseamna si una si alta. E totul ok cu treaba asta atata vreme cat omul nu sare din propriu-i ax.

Singura putere care merita perceputa ca atare este echilibrul. Echilibru pot avea si bogatii si saracii. Sau nici unii, nici altii.

Nu stiu daca e atat de bine sa iti pui problema banilor multi. Mai ales daca n-ai avut vreodata bani multi si implicit nu stii ce inseamna asta, de fapt. Poate e mult mai bine sa iti pui mai degraba problema echilibrului, a bunei masuri in tot ce esti si este viata ta. Chiar daca viata e grea si ne incearca cu multe variatii si dezacorduri, viziunea asta a echilibrului trebuie sa ramana.

Cand banii si recunoasterea vin cu nevroze si psihoze la pachet, nu merita. Isi pierd valoarea. Iti pierzi valoarea.