nu vezi ca viata ta noua a inceput?

New-life

“Something very beautiful happens to people when their world has fallen apart: a humility, a nobility, a higher intelligence emerges at just the point when our knees hit the floor.” – Marianne Williamson

 

Ca si nebunia, viata noua nu face niciun zgomot sau click atunci cand se porneste. Se insinueaza pe nesimtite si intr-o zi te trezesti in alta parte, cu altcineva, intr-o cu totul alta viata decat ieri.

Trecutul se retrage bucata cu bucata in prezent si viitorul isi face loc, tot in prezent si tot bucata cu bucata.

Realizez tot mai mult ca sunt un caz cu adevarat fericit. In ultimele zile, tot intamplandu-se lucruri, mi-am dat seama inca o data si la o alta cota de dimensiunea lucrurilor care au fost, inclusiv de dimensiunea mea de atunci.

Toate lucrurile bune si viziunile din trecutul de acum 7 ani s-au transformat si au trecut la un nou nivel. Nu s-a pierdut nimic. Ce-a fost sa fie, continua, a razbatut. Eu, cea de acum nu mai sunt in lucrurile care au fost si care acum renasc prin altii (vechi si noi), insa in ele sunt eu toata de atunci. Toata pana la ultima farama si suflare.

Zilele astea mi s-a aratat ca nu m-am consumat degeaba si ca nimic din tot ce am facut nu a fost in zadar si nici pe langa, ca desi am gresit si am platit pentru fiecare strambatate, eroare, pentru fiecare schimbare pe care mi-am asumat-o si am generat-o in jurul meu si pentru fiecare fir de praf pe care l-am miscat aiurea de la locul lui, toti acesti ani de supravietuit in celule fara ferestre si de suportat priviri, replici si reactii in care nu m-am putut vedea decat prin prisma esecului, au meritat.

Felul in care te smereste viata e ceva care iti ofera foarte mult, care te (re)modeleaza foarte mult.

Ma intrebam uneori de ce trebuie sa trec prin perioade atat de lungi de asteptare, de opriri atat de obositoare in halte si triaje, in pustiu.

Am descoperit ca ele erau (si) masura mea, oglinda impactului meu asupra vietii, oamenilor. In tot acel timp, de fapt nimic nu statea nemiscat cum mi se parea mie, ci a fost un fel de proces invizibil al judecatii mele. Fiecare lucru bun facut si fiecare pozitionare corecta din prezent, ma impingea inainte un pas sau imi construia un pod intre cunoscut si necunoscut, intre siguranta si pericol. Fiecare lucru miscat aiurea de la locul lui, ma tragea inapoi un pas. Fiecare viziune buna pe care am avut-o vreodata ma impingea inainte un metru, pe o ruta. Fiecare viziune sortita intoarcerii in neant ma impingea inapoi un metru, pe o alta ruta.

Asa mi-am putut da seama de cine sunt si de propria-mi masura.  Asa am putut corecta multe lucruri, asa am putut sa ma indrept pe mine in locurile in care omul nu se poate indrepta de unul singur.

Cel mai inspirat lucru pe care l-am ales vreodata fata de mine a fost sa nu imi accept conditia si sa nu imi doresc sa fiu mai buna decat altcineva, ci doar decat cine am fost. In ciuda tuturor nelinistilor, a fost singurul lucru care mi-a adus linistea si de cele mai multe ori si reusitele sau izbanda din situatii foarte grele.

Viata este fascinanta. Suntem binecuvantati cu o calatorie dintre cele mai aventuroase si interesante.

Nu vezi ca viata ta noua a inceput?

O sa-ti aduc visele inapoi.