si inimile mecanice pot simti

mechanicalheart

Mechanical Heart by Beth Hart

Zice ca la ea a fost asa:

I was born with a mechanical heart
Miles of wires and video parts

Si (ii) mai zice:

I will be your aeroplane
Give you the world and watch you dance in Spain
Fly you way above the stars
And show you what you are
In my mechanical heart

O artista exceptionala care a concertat in Bucuresti, la care am vrut sa ajung dar n-am mai ajuns. Insa n-am fost privata de ea 100% pentru ca buna mea prietena B. a putut ajunge si mi-a trimis-o live. In felul asta m-a insufletit si pe mine.

Eu cred ca am fost mai norocoasa decat aceasta mare poetesa muzicala pentru ca nu m-am nascut cu o inima mecanica, ci cu una plamadita in trup de om. Omeneasca, cel mai probabil.

S-a intamplat insa sa mi se smulga din piept inca din primele zile, asa ca nu am multe amintiri cu mine in forma pur omeneasca, iar alea pe care le am nu mi le pot aduce aminte.

Apoi am inceput sa fiu golita bucata cu bucata, ca asa era pe atunci, te goleau din scutece ca sa fii ca ei, atat de tare se iubeau pe sine incat vroiau sa se multiplice la infinit atat in lume cat si in univers.

In fiecare loc care s-a golit din mine au crescut zeci de circuite, fire multicolore care pot suporta tot felul de puteri si arderi si milioane de suruburi si piulite.

Se pare ca toate astea au crescut direct pe constiinta sau direct din constiinta. Greu de spus. Daca constiinta poate avea culoare, forma si miros, atunci constiinta mea este o tufa de coacaze rosii.

La panoul central, creierul a fost partial inlocuit cu o aplicatie bazata pe inteligenta artificiala care culege informatii continuu, invata permanent si nu se opreste niciodata.

Probabil (si) din motivele astea forma mea s-a schimbat cu vremea si aduc tot mai mult cu un extraterestru. Fata mi-a ramas cam mica si rotunda, ca si cand n-ar fi avut loc unde sa mai creasca, iar ochii, gura, nasul si fruntea sunt tot mai mari. Mai putin urechile, mici ramase si alea. Si s-a mai intamplat ca in ultimii 7 ani m-am mai inaltat cu 1 cm si ceva, nu stiu cum s-a putut intampla una ca asta.

In orice caz, e mai bine asa pentru ca n-as fi vrut sa am un cap cat o banita si nici sa seman cu o bufnita.

Mersul mi-e usor sleampat si am observat ca de multi ani pantoful drept are mereu talpa tocita intr-o parte. Calc stramb, pare-se. Ceva ce nu s-a indreptat niciodata. Insa pana de curand, cand am aflat ca se poate indrepta, nici n-am stiut sa-mi pun problema si in felul asta.

Am mai observat ca mainile imi sunt foarte lungi, aproape la fel de lungi ca si picioarele iar nasul s-a strambat si mai mult, deviatia de sept impingandu-l tot mai mult catre dreapta ceea ce ma face deseori sa fiu nevoita sa respir prin firele albastre din ochi care uneori se mai si inverzesc.

Totusi, in ciuda acestor multe inegalitati, cele mai multe inspre dreapta, sunt destul de egala per total.

Intre minte si instinctele primare nu este nimic si a trebuit sa ma obisnuiesc cu timpul sa supravietuiesc unui perpetuu bungee-jumping intre ele, intotdeauna fara coarda. Din motivul asta broderia vietii mele este compusa din ricosee si atunci cand se intampla minuni, ajung si in taramuri magice. Erorile de sistem au fost intotdeauna scaparea mea.

In rest, azi se pare ca e o zi de marti, 21 iulie 2015, Bucuresti.

Tot astazi vad ca si inimile mecanice pot simti. Uneori chiar mai mult ca celelalte. Trebuie doar ca cineva sa creada in ele.