timpuri hoteliere

wpid-20150509_222455.jpg

 

Am uitat sa ma mai uit la televizor de nu mai stiu cat timp. M-am reîntalnit cu el acum in camera de hotel. Am ramas pe AXN si am urmarit vreo 3 seriale. Au astia concepte tot mai misto. Iar Juliette Lewis a ramas la fel de tare. Am avut senzatia ca acum ma intalnesc cu tehnologia tv pentru prima oara.

Am simtit placere. Genul ala de placere pe care am simtit-o acum o luna si ceva …ziua cand am facut baie in cada si cand am realizat ca nu mai stiam ce e aia sa faci baie in cada de cand am plecat din casa dizolvata, de vreo 2 ani. Am stat atunci trei ore in baie, m-am uitat pe pereti cand nu atipeam si m-am simtit ca si cand venise Mos Craciun.

Mi-am dat seama atunci ca nu ma voi putea aseza decat langa cineva cu care sa ma simt la fel de bine ca si felul in care ma simt cu mine.

E o stare foarte misto starea asta hoteliera de acum care se muleaza perfect pe felul asta de libertate scumpa si grea din viata mea din timpurile astea, in care n-am nimic de pierdut nepierduta fiind. Stau intr-un pat cu o saltea foarte misto, cea mai buna pe care am dormit in ultimii ani si imi vine sa sun in receptie sa ma bifeze cu late check out. Nu simt ca mi-ar lipsi ceva, desi tot ce am sunt doar eu.

Rudele m-au intrebat de ce nu raman la ele. E prima oara cand vin aici si stau la hotel. Peste drum de toti.

Pentru ca am devenit foarte incomoda. Nu imi vine somnul devreme, sting lumina, aprind lumina, ies sa fumez, ma sufoc si deschid geamurile, deschid frigiderul,inchid frigiderul, tin televizorul aprins, frec tastele la laptop…d-astea care ar scoate din minti orice gazda cu o viata normala. Nu vreau ca d-abia sa astepte oamenii sa plec, mai ales dupa ce d-abia au asteptat sa vin.

E un hotel foarte misto de 4 stele, fix in buza padurii si miroase peste tot foarte bine, inclusiv pe holuri…a cuib de munte cu perdele colorate si gogosi calde pe masa. Iar afara miroase a brad proaspat si a multa copilarie. Cea mai frumoasa de pe pamant. Am mai stat in el intr-o prospectie …prin 2011.

Azi am refacut cu masina traseul pe care-l faceam pe skiurile de lemn albastre cand eram mica. Coboram de sus din padure, apoi treceam pe langa casele surorilor bunicii in curtea carora mereu eram curioasa sa vad ce e, apoi treceam pe langa biserica si tot asa, tot asa pana ajungeam in strada principala. Vreo 3-4 km ca popa cat era ziua si iarna de lunga. Una din ele avea un ceas cu cuc care ma fascina. Uneori il auzeam de afara cand treceam in viteza pe langa casa ei.

A fost o zi foarte frumoasa azi. Foarte plina cu bucurii. Vara-mea ne-a asteptat cu un tort mai sa-mi ia mintile si a gatit o super mancare buna buna buna. Pentru prima oara am simtit un făt in burta. Mai ca ne-am dat mana. L-am vazut si in 4D. Ce miracol si ce fascinant! Le-am facut o gramada de poze si ne-am uitat pe poze mai de demult. Si pe fundal era la alt tv muzica din ’80, aproape tot soundtrackul meu de atunci. O frumusete atat de naturala si curata la ei si cu ei …d-aia vitala, ca apa si ca aerul. Totul curgea ca un rau de munte intr-o zi cu soare.

A mai fost si bucuria liliacului. I-am simtit doar mirosul, era cu spatele la mine. Cand am plecat de dimineata din curtea mamei, inflorisera macii in gradina.

…apoi, inainte sa adorm, dintr-o scena de la tv a razbatut un cantec cu versuri care mi-au furat somnul si l-au inlocuit cu imagini dintr-un film din capul meu in care doi oameni doar se intalnesc.  Tac de fiecare data, se privesc continuu, fumeaza cateva tigari si apoi pleaca…si fac asta repetat, nici ei nu stiu de ce si nici daca vor afla.

un cantec absolut superb si daca n-as fi stiut sigur despre mine ca nu-s Damien Rice, as fi zis ca si eu am scris muzica si versurile – “It takes a lot to know a man”