cruzimea: o forma avansata de nefericire si durere

Magdalena_by_Candlelight_by_mizzyvon

,,Fusese sortit a fi incercat prin pîngărire si lepădare. Asa se decisese pentru el. Sau asa decisese chiar el pentru el printr-un pacat de neiertat pe care-l savarsise cine stie cand si de care nu-si mai aducea aminte cu adevarat.

Era ca un embrion-virus care se sadea in ceilalti pe calea aerului si care nu se mai putea avorta si nici impiedica a creste in ciuda oricaror incercari disperate si virulente, aproape sinucigase. Ca o sarcina neasteptata asupra careia s-a decis prea tarziu, devenita astfel si nedorita.

Asa ca toate iubirile lui din toate timpurile erau ca niste copii cu sindrom si malformatii, ba de-un fel, ba de altul, copii ajunsi pe pamant gata crucificati dintr-o nefericita ezitare.

Ca si cand intr-o alta viata fusese o femeie care avortase multi copii si acum toti copiii venisera sa ceara sangele mamei.

In culorile astea erau cruzimile pe care i le faceau oamenii de care se apropia.

Ceilalti il tradau pentru orice, iar femeile pe care le iubea isi chemau amantii in patul lui ori de cate ori viata il indeparta de casa. Le placea sa-si vada armasarii sezonieri cum calca pe pasii lui, cum ii ating lucrurile, cum beau din cana lui, cum mananca din farfuria lui, cum ii pangaresc tot ce are mai drag si mai sfant: casa, valorile, visele si mai ales zambetul.

Durerile pe care le provocau in el se transformau in vapori de opium pentru ele. Il puteau doar stramb, intunecat si cuprins de umbre. Nu mai era in el nicio lumina, ci doar nevoia vitala de-a o gasi, iar setea lui le facea pofta si foame, le ardea si tulbura deopotriva.

Crestau in el adanc cu cutitase fine si inhalau din ranile-i deschise asa cum trag pe nas dependentii liniutele de cocaina.

Pe calea asta ajunsese pe lista marilor iubiri si amintiri ale Magdalenelor si asta era felul lor de-a ii arata cat de mult il iubesc. Nu-l cioparteau ca sa-l omoare, ci ca sa nu-l lase altora si ca sa il poata asimila si digera mai bine, ca si cand, hranindu-se din el s-ar fi rezidit pe sine.

Nici lor nu le pica usor sa-i faca atata rau.”

(de prin scrierile mele haotice. asta  e o parte dintr-una care se numeste “saruta-ma ca si cand m-ai iubi”)

***

Cruzimea este un subiect despre care mi-e groaza sa scriu. Sa vorbesc…nici atat.

Pentru ca mi-e mai frica sa nu fac o nedreptate. Si pentru ca in urma ei niciodata nu mi-au triumfat virtutiile, ci doar am mai vazut inca o data strambaturile din mine. N-am fost in stare sa fac vreo mare diferenta. Doar amutirea mi s-a adancit.

Dintre toate manifestarile umane, mi-a fost data ca extemporal si subiect in care sa ma specializez: cruzimea, in multe nuante si adancimi care ii compun diversitatea.

In cruzime am debutat si ea a ramas moneda de plata cu care mi-a fost rasplatit deseori felul de a fi, din care am incercat cat am putut sa ofer intotdeauna ce-a fost mai bun. Insa tot timpul am fost imbrancita dincolo de binele din mine, de multe ori complet gratuit, in zonele mele intunecate, in zonele moi ale caracterului meu.

Neputand scapa niciodata de ea si ea niciodata evitandu-ma, am sfarsit prin a o cerceta, vrand-nevrand.

Daca pe masura ce eu ma straduiesc sa devin mai buna si sa fac lucrurile mai bine si mai corect, in mod paradoxal ea se intampla si mai virulent…atunci …nu mai stiu. Si am intrebat-o, in dezarmarea mea totala: pentru numele lui Dumnezeu, ce vrei sa-mi arati? Altceva decat sa-mi subliniezi inca o data imperfectiunile si neputintele plamadelii umane care sunt?!

Ultimele cruzimi percepute de sistemul meu ca atare s-au resimtit feroce in mine, insa mi-au oferit o alta perspectiva asupra iubirii.

Mi-au relevat un alt nivel al iubirii pe usa caruia n-am putut intra pentru ca am cazut sub mine chiar in fata portii – n-am putut duce dintr-o data toate date, insa cel putin am aflat de existenta lui. Momentan doar il percep, nu-l pot inca scoate din mine intr-o forma articulata.

Nopti si zile in sir m-am uitat la cer, la oameni, la natura, la strazi si mai ales in gol.

Apoi m-am uitat inca o data de zeci de ori la definitia cruzimii din DEX-urile din toate timpurile si din dictionarele din toate limbile.

….placere de-a provoca durere, indiferenta fata de suferinta, bucurie de rau sau de-a genera stare de rau in ceilalti; afectat de o durere foarte mare (suferinta, intristare foarte mare), purtare, atitudine, faptă crudă, lipsă de milă, de omenie; ferocitate, barbarie, pornire rea de a face să sufere pe alții.

Nimic din toate astea nu m-a linistit…imi par ca niste etichete, ba unele chiar judecati, jumatati de intelegeri, ca niste experimente nefinalizate, ca niste justificari….si nicio explicatie n-are efect de vindecare in mine.

Trebuie sa fie mai mult de atat la mijloc. Altfel am trai intr-o lume irecuperabila, raul ar fi ireversibil, iar iubirea ar fi neputincioasa…asa ca noi.

Apoi, intr-o alta zi, una cu mine dezarmata si scurtcircuitata la finalul acestui ciclu de viata care m-a bulversat total, s-a intrupat printre toate ranile mele o sfanta la care niciodata nu mi-a venit sa ma gandesc mai in detaliu, Maria Magdalena – sfanta cu cea mai completa cunoastere a naturii umane si mai ales a iubirii.

Odata cu aparitia ei in gandurile mele, am inceput sa citesc despre ea, sa aflu mai multe, sa-mi aduc aminte mai multe.

,,Parintii ei se numeau Cyrus si Euchoria; ei erau de neam bogat si nobil, vietuind in castelul din Magdala. Maria a fost cea mai tanara dintre cei trei copii ai lor si a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul; in cinstea lor s-a serbat nunta din Cana. Cu acel prilej insa, Ioan si-a lasat mireasa pentru a urma lui Iisus, iar de ciuda Maria a devenit prostituata. “

Crud ca naiba cum s-a lepadat Ioan de ea, judecand in paradigma noastra nanometrica in care menirea omului pe pamant e maritisul si copiii. Se pare ca inca de pe timpurile alea nu (doar) despre asta era vorba in propozitie.

Contemporana cu Iisus si apropiata Lui, eliberata de El insusi de cei sapte draci (vicii) care isi facusera cuib in sufletul si trupul ei si devenita apostol intre apostoli, sfanta cea mai populara si mai iubita de oameni.

Ultimul gand care mi-a venit in starea mea de razvratire si efect al tuturor frustrarilor mele, tot citind: well, Maria Magdalena a fost doar una si ea n-a fost o recidivista.

Insa povestea ei tesuta printre toate povestile mele, din interior si din exterior … incepand cu mama, Maria Magdalena pe numele ei si poate nu total intamplator, mi-a aratat pe de alta parte ca multi oameni cruzi sunt oameni cu cea mai mare putinta de-a iubi, in care exista resurse extraordinare de iubire si blandete …dar odata, candva, cineva mult iubit de ei si in care si-au pus tot temeiul, inima si sperantele s-a lepadat de ei (o mama, un tata, un iubit, o iubita, un copil, un prieten drag, etc). Sunt oameni care cautandu-l pe Dumnezeu si cautandu-si cu ardoare binele, au facut Dumnezei din oameni. Cum multi dintre noi facem cel putin o data in viata.

Cine stie ce inseamna durerea din lepadare, stie ca este o durere insuportabila, din care omul poate muri, deveni o arma letala sau poate chiar inebuni. Este poate actul de cruzime cu puterea cea mai mare de pervertire si cu puterea cea mai mare de-a zdrobi credinta cuiva in bine, in a doua sansa.

Cruzimea este in esenta o forma avansata de nefericire si durere.

…si probabil ca doar o forma avansata a iubirii ii poate fi leac.

Si cine stie ce inseamna asta, omeneste vorbind?

Cruzimile din viata mea m-au condus in cele din urma la ceea ce percep a fi sursa/origine…greu de spus, probabil destinatia calatoriei mele de pana acum, un corolar al alegerilor mele si un moment si “spatiu” in care se mai reaseaza inca o data toate in mine, fara a se putea articula inca.

De aici nu simt decat doua iesiri: un miracol sau moartea. Amandoua par la fel de probabile si firesti. In fata ambelor am aceeasi liniste. Una inseamna continuare aici, cealalta inseamna continuare dincolo. Bineinteles, maine, poimaine iar o sa-mi fie frica de moarte. Dar azi nu-mi e.

Tot aici, in spatiul si timpul asta, stau de zile in sir si contemplu o reprezentare a Mariei Magdalena de dinainte de miracolul si taina mantuirii si-a iubirii, o imagine de-o frumusete rara si care mi-a luat toate cuvintele, iar odata cu ele si toate gandurile.

…nu insa si toate intrebarile. Unde se gaseste in Romania, tara plina ochi de biserici…o biserica, schit sau manastire cu hramul Sfintei Maria Magdalena? Google imi arata prin alte tari.