multumesc

hb1

Nimic nu mi-a facut mai mare bine ca gandurile si gesturile oamenilor primite de ziua mea, prieteni mai apropiati si mai departati, stiuti si nestiuti.

La unii din oamenii astia am privit amutita si ametita de la atata oglindire, intrebandu-ma: ce-am facut sa-i merit? De unde vin ei si de ce? Unii dintre ei facand diferente pe care ei nici nu le stiu in viata mea, de care habar nu au si nici n-am apucat sa le spun, inca. Ca sa stie si ei. Macar atat.

N-am putut sa misc in front de ziua mea, nici macar sa raspund la telefon. A fost o zi complet nebuna, m-am trezit la 7 dimineata dupa mai putin de 2-3 ore de somn si am mai terminat munca tarziu dupa miezul noptii. Fara sa ma uit pe buletin, n-as fi stiut sa zic cum ma cheama si de unde sunt, iar cele doua baterii de la telefon s-au topit in primele ore. Am avut la mine doua telefoane de rezerva si s-au dizolvat si alea pana la finalul zilei.

11198622_10203216151319435_551347069_nProductiile de show-uri de travel si aventura sunt foarte dinamice si agresive, nu se respira nici in prep si nici in productie, sunt mobile, alergi prin toata tara in lung si in lat cu o echipa foarte bine pregatita dupa tine si gata oricand de orice, iar inainte de asta mai faci cel putin acelasi traseu de 2-3 ori ca sa rezolvi toate aspectele productiei in locatii. Trebuie sa iasa totul snur si ceas elvetian. Nu ai optiunea sa gresesti, iar daca gresesti, daca altii gresesc sau ceva se intampla, nu ai optiunea sa n-ai optiuni sau sa nu inventezi noi optiuni. Pe loc. Totul se intampla extrem de repede, este tot incingere si-o adrenalina si este ca un vis. Incepe haotic cu un volum informational coplesitor si care se schimba de la mail la mail, se deruleaza in forta fara respiro, traiesti chestii foarte misto, se creaza legaturi foarte faine cu oamenii care iti sunt familie pentru o vreme (cu care mananci, dormi, calatoresti si muncesti) si se termina brusc ca si cand n-ar fi existat. Army style.

Deci n-am avut cadrul care sa-mi ingaduie reactie.

Ce-am putut a fost sa ma bucur din toate inimile mele de fiecare urare si gest in parte si sa multumesc fiecaruia in sinea mea.

La firul ierbii s-au intamplat lucruri care m-au topit si m-au luat prin totala surprindere. Ziua mea a durat 2-3 zile, una peste alta.

Americanii nostri mi-au zis continuu la multi ani pe limba lor, ori de cate ori dadeam unii peste altii. Niciodata in viata mea nu am simtit ca e ziua mea cum am simtit de data asta. Non stop. Si n-as fi crezut ca poate fi atat de refreshing. Universul mi-a trimis o armata de data asta.

Un prieten muzician a inregistrat pe sound cloud happy birthday la bas (cred), l-a postat pe timeline-ul meu de facebook si m-a facut sa rad ca proasta. Mi-a placut la nebunie. L-am rugat sa ma invete si pe mine ca sa-mi cant singura cand o mai fi. Ca la pian nu stiu decat Dansul Magarilor si o bucata din Love Story.

Cu my partner in crime din proiectul asta – P., am dat nas in nas dupa miezul noptii in receptia hotelului, fiecare venind din frontul ei cu echipa ei, in ziua aia fiind in split, una pe un flanc, cealalta pe altul. Nu stiu cand si cum a facut, dar m-a acoperit cu liliac de toate culorile, la care visam inca de dimineata si pe care aproape ca nu-l puteam cuprinde de frumos si bogat ce era. Si inca este.

Hotelul m-a asteptat cu un tort si un alt buchet de flori – flori pe care nu le inteleg pentru ca nu le cunosc, dar care sunt hipotizant de frumoase, dupa ce de Sf.Gheorghe imi mai facusera o bucata si m-au lasat cu gura cascata. M-am simtit ca acasa, desi n-am petrecut nicio noapte acolo ca guest. Insa mi-am propus sa stau un weekend la ei, doar asa…for the sake of priceless memories. Trecute si viitoare. Sau poate chiar pe loc create. Who knows?

O., un om cu o inima ca a mea si pentru care imi caut cuvintele de-o viata ca sa-l definesc cumva, a facut o tarta pentru mine si a venit pe unde eram ca sa mi-o dea, desi am schimbat ora si locul de intalnire de o mie de ori pentru ca eram in productie si nu stiam cand si pe unde naiba ajung. N-am apucat sa stam impreuna decat 10-15 minute in masina, in fata hotelului, pentru ca la noi era ambuscada si urma sa plecam din Bucuresti imediat, iar statia ma zapacea intr-o alta parte a creierului. Am sarit din masina direct in van cu tarta in brate si ea a devenit tortul de ziua mea pe care l-am impartit dupa cina echipei, la naiba in praznic in Oltenia unde am ajuns tarziu pe seara.

S-au super bucurat de tarta si s-au pornit dintr-o data sa-mi cante happy birthday. Erau ca un cor militar, cu ditamai forta si voia buna, iar S (producatoarea si mai nou si prietena, o tanara foarte speciala si bine dozata) a alergat dupa mine cu o bricheta aprinsa pe post de luminare, bricheta in care am suflat si mi-am pus dorinta (pe care am uitat-o intre timp, dezobisnuita sa imi mai pun dorinte). A fost un moment atat de misto, iar spontaneitatea ei atat de faina incat m-am topit in mine. Nu-mi aduc aminte nicio cantare de la multi ani atat de plina, ori pentru ca n-a existat, ori pentru ca n-a avut nerv. Greu de spus dupa atata timp.

Mama m-a ridicat din underground cu ale ei ganduri. Sora-mea m-a facut praf ca de fiecare data cu gratia si caldura ei, din cauza ei am si plans ca proasta, un pic, in centrul istoric pe unde eram. Prietenii foarte apropiati mi-au zis ca ma iubesc si ca sunt cu mine de colo pana dincolo. Si chiar au fost si sunt. Pe whatsapp mi-au zis saracii, daca au vazut ca la telefon nu e speranta. Pe facebook, familia si prieteni de peste tot mi-au trimis franturi din inimile lor si cumva franturile astea imi reconstruiesc cumva inima mea busita din toate partile si un SF pana si pentru mine. Strainii n-au lipsit nici ei.

Iar azi, cand in sfarsit am apucat sa-mi citesc si eu mailurile, am gasit si urarea unui prieten nou si vechi in acelasi timp, un om foarte misto si de-o calitate umana rar intalnita cu care am avut privilegiul sa interactionez pe pamant romanesc pentru cateva clipe – clipe pentru care sunt foarte recunoscatoare, mai ales ca contextul este unul cum nici in filme nu vezi:

Happy Birthday Georgia!

You are a stellar person   !!!

I am grateful that life has brought our paths together through the inexplicable magic of the unknown. Your presence on this earth is a gift I am grateful for!

Peace & Love,
C. 

Prietenii mei solveri de prin toata lumea mi-au scris si ei in mesaje pe LinkedIn si m-au ametit si ei un pic.

Nu stiu cum sa fac sa-i pot cuprinde pe toti oamenii astia. I-as aduna pe toti langa mine si am trai intr-un castel inconjurat de taramuri nemarginite si rupte din poveste unde tot ce-am face ar fi sa fim la intregul nostru potential.

A fost o zi neobisnuita intr-un context tare dificil de gestionat, amestecat si foarte aglomerat. Nu stiu cum am reusit sa trec cu decenta de luna asta si sa raman si in picioare. A fost o luna care a provocat tot din mine, in toate planurile.

Proiectul a iesit excelent, ni s-a spus ca suntem cea mai buna echipa cu care au lucrat, iar astia au lucrat cu sute din toata lumea. Nu e putin lucru, mai ales ca eu sunt pe undeva la 20% din puterile mele in perioada asta. Ceea ce pentru mine e un mare progres, pentru ca eu vin de la minus.

Ziua mea a fost un roller coaster in care mi-a batut inima in continuu, iar in sinea mea am facut rotocoale de bucurie in timp ce la interfata eram un quiet warrior cum m-au definit americanii mei. Nu stiu daca m-a definit vreodata careva cu mai mare precizie ca ei.

Anul asta am simtit ca se trezeste partea omeneasca din mine. Ca ma dezghet. Mi-am adus aminte de mine de pe vremea cand eram tot un clocot si cu toate motoarele activate, de o parte din mine care n-a mai avut cand sa isi revina si sa traiasca de cand viata m-a scos o lunga vreme in afara lumii, parte care s-a si incapatanat sa nu mai ingaduie nimic mai prejos decat ceea ce merita si o implineste, motiv pentru care zilele astea mi-am simtit inima under a spell, vraja pe care probabil doar iubirea aia pusa deoparte pentru mine o poate rupe, daca asa ceva exista si stiu sigur ca exista pentru ca am intalnit-o recent la alti doi oameni de neamblanzit ca si mine, pe care destinul, alegerile si inclinarea lor unul catre celalalt i-au facut sa se ajunga fata in fata sub ochii mei. Ceva amutitor de frumos, o broderie iesita din orice comun. Imi pierdusem complet credinta in ea cand mi s-a aratat pe last minute in toata nebunia asta, zicandu-mi parca: don’t give up and don’t bounce from yourself! follow me! 

A fost cel mai surprinzator si plin 25 Aprilie in care desi am fost izolata prin context, am fost inconjurata de viata de colo pana dincolo si de oameni atat de misto incat acum vreau sa devin nemuritoare, doar ca sa ma mai bucur de ei, sa-i mai reantalnesc. M-a ajuns fiecare om in parte si fiecare a rezidit in mine ceva pe undeva, m-au tinut la suprafata si toate astea m-au tarat efectiv afara din momente pe care nu mai stiam cum sa le depasesc cu capul sus.

E incredibila senzatia asta. E ca si cand tu esti undeva pe o masa de operatie izolata intr-o camera si de la distanta oamenii opereaza pe tine ca sa iti redea suflul, ca sa te protejeze si ajute cand tu nu mai poti si nimeni si nimic nu ii poate opri sa faca asta.

Si din astfel de zile mai intense, iti dai seama cat de multa forta avem noi oamenii, ce fiinte extraordinare suntem unii in raport cu ceilalti si cum nu exista absolut nimic care sa ne poata opri sa ajungem unii la altii atunci cand vrem. Nici timp, nici spatiu, nici lume si nimic.

Omul, in starea lui de bine, este o fiinta fascinanta si cu o forta de necuprins, este o fiinta vindecatoare, ziditoare. Este indumnezeit. Pur si simplu isi depaseste conditia. Pentru nimeni si nimic in lumea asta n-ar trebui sa mai ingaduim nici macar o ora din viata noastra de aici in care sa traim mai prejos decat potentialul nostru.

Multumesc.

…si o dedicatie primita tot pe 25 de la un om pe care n-am apucat inca sa-l intalnesc si in real life: