hei…ma intreb pe unde esti


eusitata2012sunt 3 ani deja.

imi aduc aminte si acum dimineata aia. era o alta zi de miercuri. d-abia se infiripa.

eu adormisem greu, spre dimineata, ca de obicei si ca si tine, ca si tu adormeai greu din toate timpurile. cand a sunat telefonul.

fix acum cand scriu, la ora asta, daca as da-o inapoi cu 3 ani, in tara noastra ar fi fost 12 noaptea si tu inca mai erai. erai si stiai ca in mai putin de 5-6 ore va trebui sa pleci. eu eram la mine in Bucuresti si scriam un film.

ti-ai facut bagajul, ai lasat totul pregatit, televizorul era dat tare, ca de obicei si ai asteptat. drept ca bradul, in picioare, sprijinit in coate pe marginea inalta a patului din camera ta, ca si cand ai fi privit pe o fereastra. numai tu puteai sa ai felul asta de putere si neanfricare.

nu stiu daca te-ai uitat la ceas in timpul asta. tu ai fi fost in stare sa te uiti. ca sa stii exact. ceasul tau de mana s-a oprit cand te-ai oprit si tu.

mereu ai sfidat si ai provocat tot ce insemna idee fixa si frica de orice fel. tie iti placea sa gandesti cu mintea ta si sa fii cu felul tau. ti-a placut intotdeauna sa privesti adevarul in toate maruntaiele lui, chiar si atunci cand te sfredelea pe interior. pe oameni ca tine numai Dumnezeu ii putea ingenunchia. deci nu ma mir daca te-ai fi uitat la ceas ca un calator intr-o gara sau ca un inovator care e curios sa vada daca s-a inselat sau nu in experimentul sau.

niciodata n-am stiut toate fricile si durerile tale.

ma gandesc uneori ca poate inimi de soi ca al nostru nu se puteau imblanzi si invata a iubi decat lipsindu-si.

iti vorbeam in cap si tu auzeai. tu imi vorbeai in cap si eu auzeam. in modul cel mai firesc, nu m-ai sunat inainte. si tot asa eu nu m-am intrebat “de ce?”.

ultimul spatiu dintre noi ne-a invins pe amandoi. tu n-ai mai putut ajunge la mine, eu n-am mai putut ajunge la tine. pentru asta sunt suparata pe viata. dar doar pentru asta. ca n-am avut bani atunci, singura perioada cand conta sa am.

si acum am numarul tau de mobil in telefon. deseori imi vine sa te sun. alteori doar stau si ma uit la el in cortul pe care inca mi-l mai fac din patura.

imi aduc aminte iarna aia cea mai geroasa cand eram studenta si-am venit la tine sa-mi dai banii lunari pentru carti si cazare. in dimineata aia, rata a intarziat multe ore si am calatorit la minus cele mai multe grade. am ajuns la tine degerata cum n-am mai fost niciodata inainte si nici de atunci, cu frisoane si delirand. mi-ai turnat tuica de-a noastra d-aia invechita si aurita de la butoiul de salcam, intr-un pahar mare de 250 ml. am baut-o ca pe apa dintr-o singura inghititura si am adormit tun si pe loc din picioare, in trosnetul lemnelor de padure pe care le-ai aruncat in soba. m-ai lasat sa dorm cat mi-a trebuit si m-am trezit in abur de sarmale si mamaliga. mi-au luat mintile. tie nu-ti placea sa te calicesti si sarmalele tale erau intotdeauna cele mai mari sarmale pe care le vazusem vreodata. si cele mai bune. nicio muiere nu gatea cum gateai tu. m-ai asteptat si ai mancat cu mine.

ma intreb pe unde esti. si daca ai mai fost si pe aici din cand in cand.

pentru ca nu s-a nimerit nimeni langa care sa poti ramane si care sa te poata si sa-ti ramana, de tine ziceau ca esti vagabond. de mine zic mai rau, ca-s puslama feminina si sunt tare sangerosi. mai in gluma, mai in serios…e cinic si suna cum este, rau. si ironia e ca nici eu si nici tu n-am fost curvari. ce lume proasta. eu sper totusi sa n-am nenorocul tau. ar mai putea fi inca timp. daca nu, sper sa plec si eu inainte sa ma cuprinda pana la capat raceala si impietrirea lumii.

eu ce sa-ti spun de mine?

n-am prea facut lucruri remarcabile cum poate sperai.

pe aici e Pastele Postului si nu ma pot mandri cu cele mai nevinovate ganduri. mama nu te-a uitat iar pe noi ne asteapta cu mare dor si nerabdare dupa atata timp si ne intreaba mereu ce sa ne gateasca, cu ce sa ne astepte cand venim. Eu nu vreau decat ciorba de salata cu pancoș, ciulama cu mamaliga, paine la cuptor inmuiata si unsa cu usturoi si un pahar de vin negru de coacaze negre, rujincăne cum le zicea bunica cealalta si de care n-am mai baut niciodata de cand eram mica.

azi e ziua de nastere a unei vechi si bune prietene. ti-am mai zis de ea uneori.

si tot azi, un om care mi-a imblanzit multe ganduri si drag inimii mele are o noua zi cu bucurie pentru el.

asa ca nu plang azi.

sper doar sa te mai visez uneori si sa mai vorbim si noi. sa iti mai povestesc, sa imi mai povestesti si tu.

curand o sa fie ziua noastra. iar asta e singura poza pe care o am doar cu noi doi. e de atunci. la tine. i-am scos culorile, ca nu mai sunt.

mi-e dor de tine, tata.

g.