o sambata despre iubire


life

  • dimineata am fost foarte bucuroasa. si poate chiar un pic mai mult. am zambit foarte mult si nici n-am stiut de asta pana mai tarziu cand am trecut prin fata oglinzii si m-am zarit. ma cautam de cuvinte cand au ajuns ele inaintea mea la mine. right on time. si nu e prima data. asa inceata sa fiu, totusi?
  • un pic mai tarziu, spre pranz, prietena mea din liceu mi-a urat: “sa fii iubita si sa iubesti. preferabil aceeasi persoana :)”… ca e o chestie care tine strict de noroc, zice. oare? nasol daca ar avea dreptate, pentru ca nu am reperul norocului si nici macar nu inteleg prea bine ce inseamna. am alte repere, ca de exemplu: smart enough to be lucky sau an intelligence and skills to match…dar eu stiu la ce te ajuta astea on the ground of love?
  • cineva, un necunoscut a comentat foarte frumos pe blog: “Sanatate si toate cele bune! eu si logodnica mea venim si o sa te cautam…ai pus intr-adevar mana pe rana cu gri-ul din tara,ai mare dreptate…si e ideea aia – viata si-o traieste fiecare cum vrea…o sa ajungem in decembrie, vrem sa stam o luna sa vedem care sunt apele… Tenerife e ca un drog, am mai fost de 4 ori si tot ne-am reintoarce…dar promit ca o sa te cautam, sa vezi ca nu toti romanii sunt monstruleti…pana atunci multa stima…”  Hm…cine stie ce va mai fi pana in decembrie? N-am zis toti. Si da, Tenerife are mult mister si magie. E un loc cu o menire a lui si unii ii si aud chemarea. Aici fiecare gaseste ce cauta si ce ii trebuie si sta atata timp cat are de stat. Tot aici, oamenii ajung prin ricoseu. Nu stiu pe cineva sa regrete. Si stiu foarte multe cazuri. Incep sa cred ca la bine doar prin ricoseu putem ajunge, facand salturi in necunoscut si cacandu-ne pe noi de frica. Oare de ce? Ce avem de pierdut ca sa ne fie atat de frica de ceea ce nu cunoastem inca si de ce credem ca ceea ce nu cunoastem inca ar putea fi rau sau o amenintare pentru noi?
  • un alt om necunoscut de pe blog mi-a trimis email: Spring! Love is in the air. I hope so. Iti doresc asemenea, oricine ai fi.
  • apoi am vorbit cu mama pe Skype, mai nou ii place ideea asta de comunicare in timp real, motiv pentru care imi trimite mesaje cu tot ce face in fiecare clipa. ii place sa asculte cum ne merge la horoscop, de exemplu: “acum zice de sanatate. stai sa scriu.” alt mesaj peste 10 secunde: “mai stau un pic sa zica si de bani.” peste alte 10 secunde: “acum zice de bani. mai stau un pic sa zica si de dragoste si apoi iti dau mesaj ca sa vii pe skype”. ok.ok.ok. God. Cred ca ii e tare dor de noi.
  • un om aproape de inima mea mi-a spus femeie – ghemotoc cand m-a urat azi. parca ma vede pe un ecran de ecograf. what a choice of words! imi suna duios, cu mult drag. cum stiu ca-mi poarta. totusi…m-a pus pe ganduri ghemotocul asta. sa fiu atat de fragila si vulnerabila, in cele din urma? ma cac pe mine, poate ar fi timpul sa accept ca sunt …cu un pic mai mult curaj. mai asumat, asa. ok, sunt. am rezolvat-o si pe asta.
  • sunt decalata cu primavara. aici e primavara mereu. m-a luat prin surprindere 1 si 8 martie.
  • clima trece printr-o etapa noua zilele astea, aici. in special azi. un fenomen pe care nu l-am mai trait pana acum. bate un vant infiorator de puternic si zgomotos de zici ca urmeaza sa vina sfarsitul lumii si un frig crancen. dar iesi afara si nu-l simti in dreptul tau, ci il vezi doar prin copaci si peste tine. mai mult, te sufoci de cald, aproape ca nu poti sa respiri, iar soarele desi e blurat de calima, arde de simti ca iei foc daca stai intr-un loc mai expus. asta cu frigul asociat cu vant furtunos m-a pus pe ganduri. ce inseamna tiparele si prejudecatile. era sa nu mai ies din casa azi din cauza asta si mi-ar fi parut rau.
  • o noua primavara, o noua aventura. nu mai e destinatie adevar ca in 2011, anul asta e expeditie necunoscuta. asa se numeste proiectul. perfect cuantic. si atunci. si acum. cine stie ce mai urmeaza si catre ce va duce totul? de-ar duce undeva unde sa pot respira si ramane. sa mai cresc si de acolo incolo. sunt ingrozitor de obosita si slabita.
  • pe seara am fost foarte abatuta si asa am ramas. o prietena din tara, dupa o viata destul de singuratica, tarziu in timp, dupa pragul de 50 …parea ca si-a gasit omul ei, dragostea vietii. si ma bucuram mult pentru ea. nu stiu daca e mai mult de un an. azi omul ala s-a stins. trebuie sa fie ingrozitor. m-a durut inima pentru ea de am ramas fara aer.

cat de putin timp avem, Dumnezeule! si cat de necunoscuta-i e masura.

in ciuda tuturor aparentelor si greului partii umane din noi in astfel de momente pe care nici nu vreau sa mi le imaginez….imi e mult mai simplu sa-mi imaginez ca eu ma voi duce prima in situatia miraculoasa in care as avea parte de o astfel de binecuvantare, mare minune sa-ti gasesti omul, iubirea impartasita, fie si in ultimul minut. multi dintre noi nici macar nu stim ce inseamna asta, de fapt. nici macar nu avem reperul. avem asa, doar un vis si multe idei fixe insurubate in cap de altii care ne opresc si incetinesc mult din a trai si implini visul asta.

nu prea cred ca iubirea sortita tie are nevoie de ani in sir ca sa te implinesti. nici macar de zile. simt asa…pe undeva…ca iubirea adevarata are nevoie de o fractiune de secunda pentru a lasa in tine tot. pentru a te face fericit pentru totdeauna. tot ce e peste fractiunea aia de secunda e mila si dragostea lui Dumnezeu. un dar pentru care nu exista pret si nicio miza de viata sau de moarte pentru care sa-l pretuiesti mai putin, pe care sa-l lasi in urma sau de care sa te lepezi.

mai tii minte ziua aia, din locul ala, cand ti-am spus care e teama mea cea mai mare? era cam naiva. acum e si mai mare. si mai naiva.