femeia de la cafeneaua din colt

time_changes_everything_by_elicen-d5r9ijy

Nu stiu cum naiba sa traiesc fara sa ma doara continuu sufletul.

Durerile oamenilor cresteaza in mine. Cu timpul am invatat sa ma pozitionez altfel. De atunci nu ma mai darama asta, dar durere tot e. Iar cand e in plan apropiat, ma usuca si-mi taie respiratia.

Nu pot decripta ce-i face pe oameni sa treaca peste raceala si duritatea mea si sa-mi puna in palme raul lor, greul lor. Probabil e o disperare la mijloc. Din cum se comporta, ii vad captivi in ei insisi, absorbiti de sine, uneori zdrobiti de viata. In plan mai apropiat, rar ma intreaba cineva eu cum sunt. Parca sunt invizibila. Eu parca n-as avea nevoie de niciun ajutor.

Azi prietena mea cea mai buna din liceu, A. mi-a scris doar sa-mi spuna ca se gandeste la mine cu cea mai mare prietenie si dragoste si ca-i e dor de mine. Si vorbim destul de des. Mult bine mi-au facut gandurile ei. Parca mi-a pus o compresa calda undeva unde ma durea.

Tot azi, o prietena mai noua, foarte aproape sufleteste si chiar unul din binefacatorii mei, C. cu care vorbesc extrem de rar, s-a gandit si ea la mine si mi-a spus numai vorbe incurajatoare, desi nu prea m-am plans. Asa a simtit ea. Mult bine mi-au facut si gandurile ei.

Ma intreb de cate comprese am nevoie si pana cand. Si ce m-as face uneori daca n-ar fi oamenii astia in viata mea.

Desi sunt invizibila, cumva unii oameni care-mi sunt dati pe cale ma vad in disperarea lor. Dar doar in momentul ala. Deseori, dupa ce greul se mai usureaza, devin invizibila la loc. E uimitor cum apoi se intampla totul ca si cand n-as fi existat niciodata.

It’s a very humbling experience. Uneori, daca situatia imi mai permite, ma intorc sa-i vad cum sunt, din umbra de undeva sau caut sa aflu despre ei prin altii. Si deseori zambesc si privesc catre cer. Mult bine se intampla pe pamantul asta in modurile cele mai discrete si tainice. Doar sa vrei sa vezi si vezi.

Femeia de la cafeneaua din colt e o italianca emigrata aici si cu inca doi prieteni sau rude, un el si o ea si un catel negru, si-au deschis un soi de cafenea, pe colt, unde ma duc eu seara cand vin de la job. De cand am vazut ca s-au deschis si cum, am pus pariu cu sora-mea ca intre 6 si 8 luni vor inchide.

Femeia are par carunt, a luat lectii de spaniola toate lunile astea (grea de cap biata) si are o tristete in ochi care m-a lovit de la primul impact pe langa faptul ca este foarte blajina si calda. Si stangace, nu prea se pricepe la mare lucru in cafenea, e mereu distrasa de cate ceva, dar pentru ca e atat de blajina nu te poti enerva pe ea.

Felul asta de blandete interioara nascuta probabil din mult greu, chin si zdrobire are puterea de-a iti domoli orice violenta. In plus te invata foarte mult si iti da reperul mandriei tale, iti arata unde mai ai de lucrat cu tine.

Azi m-am dus sa cumpar ceva de la magazin si pentru ca aveam nevoie sa stau doar eu cu mine, m-am oprit la ei si mi-am luat o cafea.

A venit la mine, iar eu am crezut ca a venit sa-mi ia comanda.

Nu. A venit sa-mi spuna ca de saptamana viitoare inchid cafeneaua, ca e foarte greu si ca trebuie sa-si gaseasca de munca, fiecare independent. Ca ea ar putea avea grija de batrani, dar astia pe aici vor locali de-ai lor si cand aud ca e italianca nu vor. Apoi ca e foarte greu si pentru ca ea are mucho años. Si ca daca nu va reusi sa-si gaseasca ceva mai repede, va trebui sa se intoarca in Italia si nu vrea. Apoi a plecat si intr-un final mi-a adus si cafeaua.

Cuvinte simple, de viata, strangers, shit happens. N-am vorbit niciodata nimic in afara de hola si de cafelele mele atunci cand comandam, desi se invatase si imi aducea direct cum stia ca-mi place. Dar pentru ca sunt des schimbatoare, ma intreba de verificare daca e ok.

Cand i s-a nazarit sa-mi vorbeasca acum, razbatea din ea ceva care m-a facut sa ma doara sufletul. Sa-mi pierd linistea si asa tulburata.

Am plecat foarte ingreunata, mi-am zis in gand sa aiba grija Dumnezeu de ea si toata ziua numai la asta m-am gandit.

Mai tarziu in zi, un englez batran venit aici pentru o luna, amic cu noi de anul trecut cand ne-am cunoscut, ne-a comunicat pe online ca a gasit un job care ne-ar putea interesa, dar salariul nu e foarte mare, desi pentru aici e mare.

Stiu de pe acum ca nu are legatura cu noi jobul asta. Dar poate are cu femeia de la cafeneaua din colt. Unde eu nu-mi voi mai bea cafeaua incepand de saptamana care vine. Si unde cateva amintiri vor ramane si ele pe scaunul unde obisnuiam sa stau, pus printre toate celalalte scaune undeva in spate, intr-un depozit.

Cine stie?