blocat in sens invers. alt februarie.

stuck_in_reverse_by_iamxam-d7xczex

Zic astia ca a fost Mercur retrograd si d-aia a fost asa o perioada de stuck in reverse. Ok.

Telegrafice – din ultima vreme:

1) Cica am tipul de personalitate ISTP dupa C. Jung – Introverted Thinking with Extraverted Sensing. Statistic, 5% din populatie are felul asta de personalitate si 2% din populatia feminina. Deci, minoritara by default. Nu ma mir ca e totul atat de greu. Am crezut ca am eu o problema. Acum m-am linistit. E din geneza. M-am nascut direct in afara lumii si singura mea sansa e sa escaladez lumea. Dupa matematica mea babeasca, tot binele meu se afla intr-o fisura mica de 2%, restul e risc de esec.

In aceeasi matematica babeasca, riscul de esec ar trebui sa scada pe masura ce ma consum in incercari, teoretic ar trebui sa devin tot mai buna. Deci sa fiu optimista.

Daca adaug si alta perspectiva, ca sunt Type 8 dupa Enneagrama devine si mai clar totul, respectiv ca nu pot trai decat din ceea ce construiesc, gasesc, inventez. The story of my life. Ca sa raman doar in 1% sanse.

Imi aduc aminte acum de replica unei bune prietene cand i-am spus ca sansele mele de bine si fericire sunt de maxim 10% si ca m-am obisnuit cu procentul asta modest. Sunt resemnata. A ras si a zis ca spre binele meu ar fi sa vad procentul corect care este de 1%. Pentru precizie.

Daca in procesul autocunoasterii mele, imi venea mai demult ideea sa imi investighez si tipul de personalitate din mai multe perspective, cu siguranta m-as fi scutit de o cantitate considerabila de chinuiala cu sinele. (asta e mai veche, dar mi-am adus iar aminte)

***

2) Moment de push in forta pe toate fronturile deodata, pe tot felul de paliere … cu mine cu toate becurile de avarie pe rosu aprins. N-am nici cea mai vaga idee cum am ajuns pana aici in conditiile astea. Cum le-am sucit, cum le-am invartit de n-am clacat in toti acesti ultimi ani. Doar perceptiile mi se mai amplifica uneori cand ajung pe cate o muchie mai ascutita. Intotdeauna e asa pe margini.

Acolo pe muchii am cea mai buna claritate si imagine de ansamblu si pe detalii – un soi de skill din gestionarea a tot felul de situatii de criza …si din constructie, daca ma mai uit o data la tipul de personalitate. Acum insa n-am si resursele interioare pentru a-mi face ideile usor digerabile si neobositoare, mai putin alambicate.

Este insa o alta noua ocazie sa-mi slefuiesc comunicarea, un plan in care nu mi-am batut prea mult capul niciodata si s-a dovedit in timp, in toate planurile vietii mele, cat de important e aspectul asta si la cate neantelegeri duce. Sa gasesc un echilibru mai fericit intre tacere si cuvinte.

***

3) Mediu ostil la munca de aici, atitudini neproductive si cu multe apucaturi exploatative. O fi si de la ultimele saptamani de frig in care soarele a fost mai mult absent. In orice caz, destul de turbulent. Totusi, foarte previzibil. Reusesc sa ma mentin netulburata in tot acest nou vertij si sa-mi vad de treaba mea, dar fiinta mea se consuma, pierd “combustibil” pe undeva.

Rolul de angajat pentru prima oara in viata mea din ultimii 15 ani si intr-un mediu complet strain si extrem de salbatic si needucat, s-a dovedit a fi another humbling experience, m-a smerit foarte mult, am acceptat cu toata fiinta mea toata aceasta perioada si am invatat foarte mult din ea. Fostii mei angajati sunt razbunati pentru toate momentele cand le-am facut viata grea si i-am impins dincolo de zona de confort.

***

4) Ieri iar am picat ca si cand m-a scos cineva din toate prizele. D-abia m-am trezit dupa cel putin 12 ore de somn. Si ala cu vise cretine. Nu-mi aduc aminte nimic.

***

5) Am slabit multisor. Partea buna e ca intru in noua viata conform graficului, departe insa de-a fi intr-o forma buna. Imi lipsesc din corp o gramada de minerale si vitamine, am pierdut multa masa musculara anul asta. Simt si in nivelul vitalitatii si pentru ca am dureri musculare constante. Nu am putere pentru toate partile din mine. Poate o sa am mai incolo, de indata ce tot procesul asta de schimbare a inertiei se incheie, o sa pot si eu sa respir si sa imi repar nava cat de cat.

***

6) “Expect a change right now” mi-a zis un prieten terapeut venit in vacanta aici care m-a pus sa numar anii acestui ciclu de viata si la numaratoare au iesit 7. Cica tocmai se inchide, ca asa e cu ciclurile astea. Another change? am raspuns. A ras, am ras, am schimbat subiectul. Incerca si el sa ma motiveze. Mi-a picat bine, mai ales ca nu-s obisnuita. De regula e invers.

***

7) Unii prieteni care imi mai citesc postarile ma percep foarte trista uneori. Oi fi. Habar n-am. Eu insa nu simt tristete in mine (cel putin nu in dozele in care ei percep), ci doar extenuare. Dar poate tristetea e si asta, o stare de oboseala mai mare a fiintei. Prea mult timp in prea multa asprime. No entertainment. D-abia astept sa-mi iau revansa.

***

8) Dor de casa, de prietenii din tara si de mama. D-abia astept primavara sa-i vad. A trecut peste 1 an de cand n-am mai fost in tara. N-am stat niciodata atat de mult departe si atat de departe. Am cateva lucruri de rezolvat si acolo al caror timp a venit. D-abia astept sa le vad inchizandu-se si ducandu-se in timpul lor.

***

9) Anul asta pentru prima oara am tinut jurnal. Tot telegrafic. Cu liniute, cum pot eu. Mi s-a parut ridicol la inceput. Nu ideea de-a tine un jurnal, ci ideea ca eu sa tin un jurnal.

***

10) Deschizandu-mi-se apetitul si in siroposenia mea, recent mi-a venit ideea sa tin un jurnal al inimii, in care sa mapez iubirea, sa-i urmaresc broderia. Actiunea incepe de cand viata mea s-a curatat lacrima de orice trecut. Se brodeaza si o coloana sonora in jurul lui, de la zi la zi. Ea umple golurile unde cuvintele nu pot ajunge. Uneori sunt melodii de pe drum, din vreun fundal sau moment. Ma amuza si ma fascineaza. Se scrie singur. Eu doar citesc. Intr-o zi o sa-l dau omului la care ma va conduce ca sa vada si sa se minuneze, cum patesc si eu acum. Sa ne minunam impreuna, sa radem si sa plangem.

***

11) In acelasi suc dulce de zahar ars, zilele trecute am avut o amintire din viitor. Eram fericita, langa omul pe care-l caut si astept de-o viata si despre a carui existenta stiu de cand eram inca neplamadita. Eram intr-o casa si se chinuia cu mine sa-mi mobilez si eu coltul. Se chinuia frumos, nu ma brusca, nu ma critica, nu-mi reprosa ca sunt o imprastiata, nu se isteriza si in fiecare zi mai punea cate un mic lucru in coltul ala ca sa ma obisnuiesc incet incet cu noua viata. Ca si acum, eu nu aveam decat o valiza pe post de dressing.

La randul meu, pentru ca ma temeam foarte tare de o razgandire pe nepusa masa in iubirea ce mi-o purta – si pentru ca sunt o traumatizata si am trust issue-uri crancene pe care numai eu stiu cat de greu mi le gestionez, facusem un cosulet unde in fiecare zi sa ne lasam un semn, un gand, orice…ca o reanoire a sentimentelor si legamantului dintre noi. Sa stim ca e totul ok, fara sa ne intrebam si fara sa stricam flow-ul vietii noastre de zi cu zi sau sa ocupam viata cu vorbe in loc sa o traim. Si in fiecare dimineata, inainte de orice, ma duceam curioasa la cosul ala, sa vad daca mi-a lasat ceva si ce. Si de fiecare data, in timpul cat imi lua sa ajung la el si mai apoi sa ma dumiresc, imi batea inima sa-mi sara din piept, ma sufocam si ma cacam pe mine de frica…sa nu fie aia ultima zi. Toate semnele le colectionam si aveau locul lor numai de noi stiut si uneori treceam impreuna prin ele…ne minunam, radeam si plangeam. Am adormit zambind si clantanind de frica.

***

Delirez intr-o veselie. As face bine sa castig intr-o zi si un premiu pe chestia asta.

***