iubirea, inima smerita si starea de încropit

15352_20130314_225845_601434_579535538724393_1477875429_n

SMERÍT – cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic, supus, preaplecat.

Oare cum arata o inima nestramutata? Statornica? Fidela? Devotata? Cinstita? Credincioasa? Preaplecata?

Ce cuvant frumos: preaplecat. Parca le cuprinde pe toate.

Oare cum sa se poata aseza iubirea aia potrivita tie si plamadita intocmai pentru tine intr-o inima care nu este in toate felurile astea? Intr-o inima care este mai putin de atat (inca)? Si cum ar putea celalalt sa te iubeasca cum ai nevoie si iti e de trebuinta daca a lui inima e mai putin de atat (tot inca)?

Si la ce-o fi de folos mai putin de atat? Si unde duce?

Cine esti tu cu o inima care nu este inca smerita? Cinstit pe alocuri? Credincios cand nu mai poti? Devotat uneori? Fidel din cand in cand? Nestramutat in zilele cu soare afara? Statornic temporar?

Ce starea naibii de caldicel. De încropit daca ma mai uit o data in DEX la varianta populara. Mai departe pe fir…asa si asa / nici asa, nici asa.

Si dintr-un alt unghi, daca ma mai uit inca o data la ÎNCROPIT: Strâns (cu greu) la un loc.

Sa fie iubirea ceva caldicel…ceva asa si asa?

Atat de constient era Iisus de natura umana incat le-a zis oamenilor: ori rai, ori buni…dar nu caldicei.

Surprinzator sa zica Iisus ca e mai bine pentru om sa fie rau decat caldicel.

M-a zgandarit ani in sir pasajul asta din Scripturi, din Noul Testament unde e scena asta….pana m-am prins ca practic, Iisus lasa oamenilor ca invatatura o mare tehnica.

Intr-un scenariu ateist in care n-as crede cu adevarat in dumnezeirea Lui, pentru mine Iisus este omul cu puterea cea mai mare de pe Pamant din toate vremurile, pentru ca dupa el timpul se imparte i.H. si d.H. si nu am unde gasi inca o masura a puterii mai mare decat asta. Astfel, nu-mi pot lua un alt punct mai bun de referinta la capitolul tehnica.

In viata mea de pana acum n-am trait decat povesti despre iubire. Ca orice povesti despre iubire, dureroase, chinuite, dizlocante. Iubirea din tabloul meu nu s-a asezat in viata mea si in lipsa ei respir doar din mila lui Dumnezeu. Am realizat la un moment dat ca s-a intamplat asa si ca a fost nasol, pentru ca inima mea nu era (indeajuns de) smerita. Si ca va ramane asa pana cand inima mea nu va ajunge la masura potrivita.

De cand cred asta, nu ma mai razvratesc impotriva greului, relelor sau necazurilor care mi se intampla. Doar mai oftez uneori. Iar cand nu mai pot, nu mai pot. Si in fiecare zi nu mai pot si simt ca e ultima zi. Cu greu m-am încropit si cu mai greu rezist stransa la un loc.

Nu stiu ce e iubirea. Nu stiu cat de smerita trebuie sa fie o inima pentru ca iubirea sa se aseze in viata omului. Nu stiu nimic.

Stiu doar ca cea mai frumoasa marturie si invatatura despre iubire ramane cea din Corinteni.

…si cuvintele apostolului care articuleaza amutitor de frumos acel pasaj: Iubirea acopera cu tacere pacatul celuilalt.

cuvinte care ma fac sa realizez inca o data, uitandu-ma demult in urma, cat de mica mi-a fost putinta. si masura.