…iar in unele timpuri esti tot un freamat. ca primavara sub ultima zapada

teide iarna

Sunt timpuri cand toate se amesteca in tine si vor sa-si intre pe un fagas. Cand a venit vremea ca tu sa ingadui.

Timpuri cand iti auzi ADN-ul cum se remodeleaza, intentiile si alegerile cum se sorteaza. Cand iti auzi sangele cum curge incet prin vene si prin sistem, celulele cum se inlocuiesc unele pe altele, cum se reconfigureaza retelele de neuroni din creierul tau, cum mintea pune lanturi peste ganduri ca sa poata respira, cum inima se afunda in sine scazandu-ti tensiunea si pulsul, cand sufletul face un pas mai in fata…cand tu doar te astepti.

Nu te mai grabesti nicaieri, nu te mai tiranizeaza nicio presiune, nici a timpului, nici a anotimpurilor, nici a lumii si a regulilor ei haotice, nici a calatoriilor si nici a destinatiilor de-un fel sau altul, nici a iubirii sau a absentei ei, nici a razvratirii, nici a resemnarii, nici a dorintelor si emotiilor…nici macar a ta.

Nu mai ai nicio teama, nici de esec, nici de respingere, nici de abandon, nici de saracie, nici de moarte.

Nu mai ai nicio grija, nici pentru ziua de azi, nici pentru cea de maine, nici pentru unii si nici pentru altii.

Cand totul e mai greu, dar se simte din ce in ce mai usor.

Cand iti doresti totul, dar nu mai revendici nimic.

Cand orice ar fi e bine, indiferent ce-ar fi si cum ar fi si cand ar fi.

Cand te poti bucura la fel de mult si pentru viata si pentru moarte. Cand oricare ar fi sa-ti fie, e binevenita si esti pregatit pentru oricare dintre ele cu la fel mare curiozitate si bucurie.

Cand poti sa plangi cand e de plans si sa razi cand e de ras. Si nu invers sau deloc.

Cand poti privi in jurul tau la lucrurile care odinioara te scarbeau si enervau, pasandu-ti la fel de mult ca si atunci, dar fara sa te mai tulburi.

Cand trecutul nu te mai ajunge in niciuna din formele lui si cand auzi usa dupa usa cum se inchide intre tine si el, incet, lin, fara curenti, fara tremur, fara zgomot, ci pur si simplu.

Cand te privesti si din afara si dinauntru cu aceeasi curiozitate, rabdare si nerabdare.

Cand iti spui lucruri pentru tine din viitor si pe care acum nu ti le mai aduci aminte.

Cand descoperi ca ti-au crescut aripi noi si inca nu iti vine sa crezi si sa intelegi ca a venit vremea sa le intinzi si sa inveti sa zbori din nou.

Cand urmeaza sa te cunosti si recunosti inca o data.

Cand totul in jurul tau e atat de nou incat e de nerecunoscut si totusi mai familiar ca niciodata.

Sunt timpuri. Timpuri si timpuri.

…iar in unele timpuri esti tot un freamat…ca primavara sub ultima zapada.

teide iarna