am compus muzica in vis, suna wow, m-am trezit cumva altfel. printre altele am citit si un nou studiu.

Music_by_impa42fr

Ultimele 2 vise consecutive sunt dintr-o epoca nou nouta, atat de noua ca nu recunosc pe nimeni si nimic, e totul nou, de la cer si pana la oameni… si chiar daca nu sunt pline de vreo lumina orbitoare sau incalzitoare (ele, visele), m-au energizat, m-au binedispus si m-au si schimbat. Pentru ca ma simt un pic schimbata undeva in structura dupa ele, prin ADN pe undeva …sau e poate doar inceputul unei frumoase si vesele nebunii care s-a declansat mai demult dar debuteaza acum. Desi la horoscop zice ca in sfarsit e normal sa ma simt mult mai bine de acum incolo, ca s-au carat planetele nasoale care imbatranisera prin casele mele si s-au dus la altii.

In primul vis ma lua vantul de pe strada si ma facea sa zbor aiurea. Doar pe mine. Nu aveam pic de control si eram si cam descreierata in vis. In sensul ca desi ma temeam un pic pentru ca era ceva nou, neprevazut si necunoscut care mi se intampla, imi placea de n-aveam aer. In prima parte a visului, mi-am pierdut timpul si energia din viata reala (pt ca m-am trezit obosita) sa ma chinui sa revin pe strada, sa infrang inertia. Apoi mi-am zis: dar ce-s atat de tampita, hai sa ma las zburata si zburatacita si sa vad ce se intampla…nu e ca si cand as avea de ales sau daca opun atata rezistenta fac vreo smecherie. Si s-a intamplat ca am inceput sa ma distrez, sa-mi tot placa si sa invat sa stapanesc noua chestie care mi se intampla, respectiv luatul pe sus de un vant care mi se intampla numai mie si care nu era vant, ca nu imi strica freza si nici nu-mi falfaia hainele pe mine.

Dimineata, normal, m-am trezit ca si cand pe lumea ailalta fusesem la munca silnica, aveam cearcane de oboseala si ma durea si in gat. Inca ma mai doare. Asta nu e de la vis. Cred ca e de la socul termic. Plec dimineata la 6-7 din nord la 16-18 grade moarta de frig si in mai putin de 3 ore ajung dincolo in sud la 25+ unde mor de cald.

In al doilea vis nu stiu ce faceam si pe unde eram, dar eram preocupata si nu ma puteam concentra la nimic pentru ca auzeam in cap o melodie clara, cu vocea unei tipe, cu orchestratie, tot tacamul. Nu-mi aduc aminte versurile pentru ca erau intr-o limba care nu exista pe pamant sau daca exista (f posibil, eu sunt varza la capitolul asta), eu n-am auzit-o in viata mea. Nu era vreo melodie d-aia ingereasca (un pic boring pentru o necurata ca mine) sau vreuna grea si troubling pe care sa-ti vina s-o asociezi cu vreo maretie intelectualo-filozofica de la care pe mine de obicei ma ia cascatul ala mare…era super super misto, ritmata, energizanta, neastamparata si atingea tot ce era de atins in om (in mine, ca sa nu generalizez) …si ma scotea din mine si ma facea sa dansez cum eu habar n-am. Dansul n-a fost niciodata una din calitatile mele, desi in sinea mea sunt o mare dansatoare. Ma frustra ca nu inteleg niciun cuvant ca sa scot si eu un sunet din mine, ceva mai digerabil. Noroc ca eram singura si puteam sa fiu ridicola pana unde aveam chef.

Atat m-a torturat melodia aia ca m-am pus sa caut pe net un soft ca sa-i dau download din cap si m-am pus la treaba. Iar ea, melodia ma astepta pana o nimeream nota cu nota, instrument cu instrument si pana le mixam cum trebuia ca sa poata ea sa se brodeze. Eram bata total, cum sunt de altfel in realitate la toate, habar n-aveam eu de instrumente si note. Dar babeste asa, ca prostii aia incapatanati si cu idei putine si fixe, le-am nimerit si am terminat-o dupa o vreme.

In real life-ul din vis, dupa ce-am coborat-o din cap, suna si mai misto…sau asa mi se parea pentru ca o puteam percepe cu simturile mai dezvoltate si de care eram mai constienta. Asa ca toata noaptea am ascultat cantecul ala si eram siderata de cum a vrut ea sa iasa cu orice pret si m-a abuzat si s-a folosit de mine.

Apoi in real life-ul din real life, pentru prima data dupa multa vreme mi-a venit asa o supradoza de chef de viata cum nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata. Mocnit, matur, bine sortat si calibrat, dar il simt cum imi freamata pe sub piese si prin celulele rupte si inca in proces de rewiring. Ca primavara care freamata sub pamantul dezghetat de iarna inainte sa explodeze brusc, peste noapte, in milioane de nuante de verde si culori de toate felurile. In fiecare an un alt verde, un alt rosu, un alt roz, un alt galben, un alt alb, un alt albastru,o alta eu, o alta tu, un alt tu si tot asa.

lansand delirul la o parte….

In alta ordine de idei am citit un studiu interesant facut pe mii de fotbalisti tineri (privind efectele contuziilor, efecte ca alzheimer, parkinson, depresie, sinucideri) si mi s-a parut foarte interesanta ideea care se desprindea …si anume ca una din cauzele depresiilor poate fi (a reiesit ca) si contuziile indiferent de momentul cand le-ai patit. Poti sa fi fost lovit de mic si sa ai depresii nasoale ca adult. Intrebarea care inca ii macina pe oamenii de stiinta era: cat de tare e prea tare (impactul, lovitura). O sa revin cu link cand imi aduc aminte unde l-am citit ( azi l-am citit!).

Viata se deruleaza cu o viteza ametitoare in perioada asta. Timpurile parca au inebunit la cap si se separa brusc unele de altele ca o gelatina intarita pe care o rupe cineva cu forta si nerabdare, unde pana acum pareau ca nu misca, ca nici n-au de gand sa miste si ca au intepenit intr-o fisura din Univers si odata cu ele si eu. Sper sa ma tina motoarele mele care sunt pe rosu (inca) si sa nu dau iar de vreun gard de sarma ghimpata si sa-mi las iar carnea pe acolo, ca deja sunt pe.minus. In traducere, sper ca am devenit un pic mai inteligenta.

Weekendul asta a fost sambata cu Al Green cu Amazing Grace si un cover misto al lui Preacher Man (Dusty Springfield) facut de Sarah Connor care desi e obraznica in clip, nu musai in sensul gusturilor si intelegerilor mele in ceea ce priveste obraznicia, canta de n-are aer si mi-a super placut. Deci le las aici, sunt si pe facebook-ul meu pe undeva.

…si sper sa-mi aduc vreodata aminte de cantecul din vis sau sa-l intalnesc pe undeva, candva.