universul canta cum stie el

celia-cruz

Stateam asa, plutind in moleseala de proaspata trezita dintr-un somn prelungit de dupa sutele mele de kilometri pe care-i iau saptamanal in rotile expresului si dupa luni nebune si nebunesti si pline ochi cu de toate si cu schimbari care zboara cu viteze ametitoare si cu mine cu tot, cu capul lasat inert pe spate, agatata in spatarul scaunului, privind cerul printre doi palmieri, la o masa, intr-o cerveceria, cu o cafea mica si intensa aburind in fata mea.

Desculta si cu picioarele intinse pe scaunul celalalt. La o ora cand nimeni nu se inghesuia sa umple terasele. Cu parul prins aiurea, cu jeansii atarnand pe mine ca pe un gard, mi-a fost prea lene sa scot cureaua de la ceilalti si cu o camasa subtire care ma facea sa mor de cald, dar pentru care n-aveam putere si nici chef s-o dau jos.

Ma intrebam intr-o ultima frantura de gand si ala incoerent si balbait..ca si mine, de altfel cand vine vorba de articulat cuvinte cu voce tare si cu oameni…oare ce ma poate face sa simt viata in mine, sa ma simt om din nou, ce poate infrange extenuarea asta, ce poate rupe vraja asta care m-a zapacit de cap si care a scos untul din mine.

Celia Cruz cu Yo Vivire. Habar n-aveam ca exista. Cantecul. Sau de care uitasem. Nu mai stiu nici eu. Incepe. Asa…dintr-o data si din senin.

Imi ridic capul greu pe masura ce ritmurile cubaneze ma tot zgandare.

De dupa bar apare, ca o naluca din alta lume, o gagica superba, latina din cap si pana in picioare, bruneta cu parul lung si prins in varful capului, cu cea mai frumoasa pereche de ochi negri pe care mi-a fost dat sa-i privesc in plin, live. Mari, migdalati si vii ca focul.

Imi ia comanda. Serioasa. Mai serioasa decat sunt eu cand sunt serioasa. Dupa care pleaca spre bar dansand, razand si cantand.

tenerife-puerto-de-la-cruzDanseaza cum mi-am dorit si eu mereu sa stiu si n-am mai apucat. Canta cot la cot cu Celia Cruz. In Puerto de la Cruz, unde suntem. Cel mai frumos oras trait de mine pana acum si din care n-as mai pleca decat smulsa cu forta si la care m-as intoarce si m-as tot intoarce. Si canta bine.

Mosul cu pantaloni vargati care sta agatat in scaunul din coltul barului, cu o bere in fata, pana la jumatea cantecului reuseste sa coboare si el de pe scaun si incepe sa danseze. Ca pe vremuri, pe cand era tanar si inflacarat…si adorat de femeile locului.

Eu ii filmez pe amandoi. Pentru mine. Discret, ca de obicei … atunci cand invadez lumile oamenilor straini si care ma inspira. Ea stie si danseaza si canta si mai cu foc, facandu-se ca ploua. Se mai uita peste capul meu si prin mine, din cand in cand, tot serioasa. Ma uit si eu unde se uita, cand nu se uita, sa nu mor proasta. E un gard. Frumos ce-i drept. Cu flori de toate culorile si frumos mirositoare.

Il ia si pe mos o tura si zboara in pasi de dans pe langa el.

M-am dus sa-i platesc. La un moment dat, mai incolo. Pe masura ce m-am mai inviorat cu super playlist-ul ei cu muzici din toate genurile, multe si din arhivele mele, unele din timpuri de care am uitat complet. Muzici din timpuri dintr-o alta lume, tara si viata. Si eu.

N-am semnalizat-o … ca sa nu alterez ceva si ca sa n-o intrerup din lumea ei vesela si colorata.

Bacsisul a stat pe tejghea mult si bine. Pentru o vreme a disparut si ea din orizontul meu. Mai incolo a revenit, cu parul lasat de data asta, a luat banii si i-a aruncat intr-o galeata de tabla veche atarnata de tavan si care avea un clopotel care a mai pus si ala o nota la muzica. Tot in pasi de dans si tot cantand. Ea.

Mi-am terminat si eu cafeaua si am plecat. Tot cantand si tot dansand. In capul meu.

….bailando musica caliente como bailo yo…