Despre stari si scrieri…pe blog – care nu e carte si nici film


 

Postare dedicata oamenilor care confunda blogurile cu alte lucruri si lucrurile in general.

 

Blogurile nu sunt romane si nici filme. Busola aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Blog.

Pe blog, autorul, mai mult sau mai putin talentat intr-ale cuvantului, reda franturi despre anumite situatii din viata si munca lui sau despre anumite teme care-l preocupa…intr-o ordine mai mult sau mai putin cronologica. Singura cronologie care exista e cea a postarilor, insa cronologia asta nu e musai tot aia cu ordinea intamplarilor din viata omului. Unii se mai inteapa si le confunda….conecteaza punctele aiurea sau nu le conecteaza deloc si incep sa emita pareri despre autor sau sa judece situatiile despre care el povesteste. Zici ca-i alearga cineva sa traga concluzii despre fiecare blogger in parte.

O postare se leaga de alte postari din trecut si de altele din viitor, intr-un fel sau altul…sau daca sunt de sine statatoare, ele dezvaluie inca o latura din personalitatea autorului sau deschid o alta tema. In ansamblu, un blog este o broderie care se construieste pas cu pas pe masura ce autorul mai posteaza. Unii autori posteaza zilnic, altii posteaza cand au ei chef. In unele cazuri blogul este o broderie la liber, lasata deschisa, neplanificata…cum este acest blog de exemplu si pentru moment.

Nevoia de-a scrie, in mod evident, exista. Deci orice scriu, scriu si pentru mine. Insa cele mai multe postari sunt si pentru acei oameni care s-au lovit de situatii extreme de viata, personale sau de munca. Conteaza foarte mult sa te regasesti cu “oamenii tai” sau oameni ca tine. Si pentru tine si pentru ei. E o chestie atat de veche, incat numai faptul ca o precizez mi se pare o tampenie. Dar este surprinzator cati oameni nu au aceasta cunoastere fundamentala si in contextul asta nu mai e deloc o tampenie.

Din motivul asta, este total lipsit de inspiratie din partea cititorilor sa se repeada cu etichetele, in special acei cititori care si-au propus sa se asemene cu gainile si sa traga concluzii despre sanatatea mintii autorului sau despre personalitatea lui dintr-o singura postare (din mijlocul gramezii) sau doar pentru ca anumite situatii sunt total in afara cunoasterii lor sau doar pentru ca, cel putin temporar, le lipsesc aptitudinile si rabdarea de-a conecta punctele si de-a naviga in necunoscut.

Omul cand scrie, poate scrie in foarte multe feluri, in functie de stare sau de intentie…sau de gradul de claritate la care a ajuns in raport cu situatiile despre care scrie sau tocmai ca o cale de-a isi limpezi gandurile si implicit, scriind public, de-a gasi inspiratie in cei care pot sa o ofere prin comentarii.

Cand reda o situatie, o poate face jurnalistic, la rece, obiectiv…miscand camera prin toate unghiurile si fixand-o cate un pic pe toate personajele din situatia aia. Constient. Sau poate face o redare la fel de obiectiva dar folosind o alta tehnica, construind obiectivismul prin subiectivismul fiecarui unghi si personaj in parte, pe rand…in mai multe postari, dorind astfel sa puncteze anumite lucruri si nu doar sa le treaca in revista.

Apoi, poate reda aceeasi situatie in mai multe tonuri: detasat, ironic, cinic, dramatic, spumos de umoristic, etc. Si poate posta zeci de scrieri cu aceeasi situatie spusa pe un alt ton. Nu inseamna ca nu e coerent si nici ca sufera de-o boala ireversibila a mintii (daca exista asa ceva ca ireversibilitatea).

Apoi, poate reda aceleasi situatii folosind timpul pe care vrea muschiul lui sa-l foloseasca, depinde cu cata intensitate vrea sa dozeze povestea. Daca vrea sa fie mai in “carne” se poate dezbraca de pielea de acum si poate plonja in trecut si sa o redea cu emotiile de atunci, intocmai cum au fost ele. La cald.

Daca vrea sa fie mai putin intens si sa dea o mai mare putere introspectiei, sa fie mai analitic si mai putin emotional, mai la rece…poate ramane in pielea de acum si reda cu detasare, ca un medic care studiaza un pacient. Chirurgical, cu putere de bisturiu.

Daca vrea sa dea povestii un iz halucinant, delusional…atunci proiecteaza lucruri, isi alege un scenariu care-i place lui cel mai mult sau de care are chef in ziua aia. (Dar ce e delusional daca nu un viitor neantamplat inca? Un scenariu posibil si probabil din cine stie cate? Nu e nimic rau in delusional, cata vreme stii exact ce faci si cum sa te dai pe gheata asta. Am vazut multa lume lamentandu-se pe tema asta ca si cand ar fi ceva de internat la psihiatrie si ca si cand ei ar fi niste specialisti in domeniu sau listati prin vreun top 10 psihiatrii care pot diagnostica de la distanta orice om de la primele lui 3 cuvinte….sau ca si cand n-ar fi nicio confuzie si nicio ezitare in capul lor).

Nu inseamna ca omul e captiv in trecut sau ca nu si-a incheiat socoteala cu trecutul daca reda o situatie trecuta la cald, intorcandu-se in trecut, punandu-se in pielea lui de atunci si vorbind din ea. Inseamna ca asa a ales in ziua aia sa vorbeasca despre situatia aia pentru ca vrea sa puncteze anumite lucruri sau sa dea povestii o anumita greutate…greutatea de atunci. Cum la fel, nu inseamna ca omul nu traieste in prezent daca ofera unei zile 20 minute cat i-a luat sa scrie despre o poveste din viitor sau din visele lui.

Deci omul are aceste cateva instrumente: obiectivism, subiectivism, timp, stare, ton, frecventa, vis, realitatea perceputa, intuitie, etc…cu care poate mixa cum vrea el pentru a reda o situatie si are dreptul si liberatatea de-a reda aceeasi situatie de un milion de ori, cate mixaje reuseste sa faca, dintr-un milion de unghiuri, stari si puncte de vedere. Nu inseamna deloc ca e incoerent si nici descentrat. Inseamna ca inoveaza, ca se joaca, ca zboara liber. Si mai ales ca-l doare fix in basca de ce cred altii.

Inseamna ca are o elasticitate a mintii si a emotionalului care ii permite sa isi iasa din piele ori de cate ori vrea sau trebuie. Constient si asumat. Inseamna ca-si exerseaza aceasta elasticitate. Si o face din N motive si are libertatea de-a le explica sau nu…cand vrea si poate si are chef si cui vrea freza lui. Simplu.

Eu imi tratez viata si intamplarile si fiecare fir de praf in parte (stare, emotie, idee, oscilatie, variatie, etc) ca pe un sambure de film si de cate ori am chef si energie, fac o noua ecranizare. Daca pentru aceeasi situatie, imi vin in cap zece ecranizari, scriu zece postari sau o ecranizare din zece postari abordand din N unghiuri si profunzimi…si postare cu postare ofera o imagine multa mai ampla asupra unei stari, situatii, etc. Uneori uit sa mai si postez pe blog si am impresia ca am zis deja. Le uit prin fisiere pentru ca fie suna telefonul, fie am treaba, fie mi se pune brusc sa ies in soare sau sa beau o cafea in vreo rîpă, fie sau fie. Dar pana la urma ma prind si revin. E unul din motivele pentru care nu ma plictisesc niciodata eu cu mine si oricat de grea ar fi o situatie…genul asta de abordare ma ajuta sa ies din ea…mai ales ca uneori ne sunt date situatii care aparent ne depasesc.

Din cauza elasticitatii mele, am patit multe lucruri…unele cele putin interesante, daca le elimin pe cele insultatoare venite din frustrarile, necunoasterea sau rautatea oamenilor si care nu merita sa le amintesc…ca iar ma enervez.

Multa lume confunda elasticitatea unui om cu confuzitatea sau mai rau, cu tot felul de boli sau trasaturi negative (alunecosenie, machiavelism, etc) . Te ia ameteala cand auzi cate o duda fix cand ti-e lumea mai draga sau de unde nu te astepti. Despre tine. In acelasi timp insa, iti dai seama ca trebuie sa comunici mai mult la randu-ti ….si mai sfarsesti prin a posta scrieri ca asta de acum sau a explica acelasi lucru de o suta de mii de ori surdului care-o tine pe a lui…pana te prinzi ca p-ala nu-l interezeaza de fapt sa inteleaga ci doar sa-si reconfirme ideile lui fixe sau sa-si justifice fricile si atunci faci ce ti-a mai ramas…te cari si tot asa pana te slefuiesti mai bine si nu te mai complici din capul locului unde simti miros de bat infipt adanc in cur.

Una din situatiile absolut tampite legata de elasticitate – a fost ca omul cu care am trait si muncit doi ani (acum o eternitate), sa ma confunde pe mine (actuala pretinsa dragoste a vietii lui, proaspat abandonata fara preaviz) cu mine (proaspata descoperita dragoste a vietii lui pe un forum unde aveam un ID oarecare). Nu vreau sa intru in detalii, dar bulversarea a fost totala de ambele parti. Si nu, n-am ramas impreuna. Avea o inteligenta emotionala care ar face nefericita si o statuie, desi era si este in continuare un om absolut briliant din punct de vedere intelectual si fascinant ca personalitate. Sau invers…nevoile mele erau exagerate si eu o imposibila in ansamblul meu. Sau ambele. 

In concluzie: nimeni nu alearga pe nimeni, nu exista niciun premiu pe care sa-l ia cineva daca-si scoate prastia cu etichete si incepe sa ciuruie oamenii care mai scriu, nu avanseaza nimeni la job si nici marire de salariu nu primeste daca se apuca sa-i faca nebuni pe altii fara ca macar sa-i fi intalnit vreodata, nici la televizor nu-i difuzeaza nimeni, nici fericirea nu va bate la usa nimanui pentru lucrurile astea, nici singuratatea nu va disparea si nici mai bine nu vor fi si nu se vor simti.

Cine vrea mai multe informatii despre o situatie povestita sau vrea sa cunoasca mai bine autorul unui blog, e suficient sa citeasca blogul din scoarta in scoarta, sa conecteze puncte sau daca il intereseaza o situatie anume din cele dezvaluite, sa intrebe direct ca sa afle mai multe informatii (in masura in care autorul este dispus sa le ofere) sau sa astepte pana cand autorul ofera noi informatii (daca autorul nu vrea sau nu are timp sa se angajeze in explicatii) decat sa judece personajele lipsa dintr-o postare sau alta, pe autor sau sa judece o situatie prin prisma unei singure postari si apoi sa comenteze aiureli sau sa delireze pe unde e ea share-uita sau prin mesaje pe un canal ori altul.

Nu toti autorii de bloguri sunt la fel, nu toti scriu cu aceeasi intentie si scop si nu ii putem lua pe toti la gramada si trata pe toti ca unul.

Am putea incerca mai des sa ne citim unii pe altii nu cu intentia de-a judeca, ci cu intentia de-a intelege.

Altfel sa nu ne miram cand o sa incepem sa semanam tot mai mult cu toti cei care ne displac si ne enerveaza. Sau si mai rau, sa ne trezim ca terminam viata la dimensiuni mai mici decat aveam atunci cand am inceput-o.