partea brutala a antreprenoriatului…despre care nimeni nu vorbeste


 

Ani de zile am cautat, la inceput in Romania si apoi in afara, materiale scrise de antreprenori despre experienta lor emotionala, despre fricile, panicile, anxietatile, grijile si toate gandurile lor de zi cu zi, indiferent de statusul afacerii lor….si nu am gasit.

Liderii, antreprenorii, managerii executivi…nu vorbesc despre partea lor umana, despre fricile si ezitarile si clatinarile lor, despre emotiile lor, despre perioadele lor de esec sau cadere. Le considera slabiciuni, vulnerabilitati.

Este o greseala ca nu fac asta pentru ca nu se pot ajuta unii pe altii, la nivelul asta de presiune putini fiind cei care te inteleg, iar oportunitatea de-a gasi oameni de-ai tai care se confrunta cu probleme ca ale tale ti-ar prinde bine. Ca sa nu mai spun cat de benefic este si pentru alte categorii de profesionisti si oameni care se mai intaresc cand vad “oameni puternici” umanizati si care au depresii, presiuni si clatinari ca si ale lor, daca nu chiar mai mari, prin cate decizii si raspundere au pe masa de joc; cat de mult este de invatat din astfel de experiente.

Este motivul pentru care am si deschis blogul, pentru a arata oamenilor si altor antreprenori aflati in situatii dificile ca se poate si urca de la premise care promiteau in cel mai fericit caz scoala de corectie sau vreun spital de boli ale mintii, ca se poate esua si pica foarte abrupt intr-o clipa si ca se poate urca la loc si in sine…si in viata. 

Nu stiu daca totul e posibil si nici daca odata cazut, te mai ridici de acolo. Eu ma feresc de afirmatii absolute de genul “Totul e posibil”. Am vazut si oameni care au reusit sa isi revina, dar si cazuri care nu si-au mai revenit, ba din contra unii s-au sinucis, altii dezvoltat tumori sau tot felul de boli si au murit, altii au inebunit, altii au alunecat si mai jos. Presiunea si stresul la nivelul asta sunt fantastic de mari si sunt permanente, este viata traita in forta si rezistenta si la un moment dat oricine poate colapsa.

Privind experientele povestite de antreprenori, au inceput sa apara…incet incet. Tot mai multe. Fiecare relateaza in felul lui, unii mai la rece, altii mai personal, unii mai cu detalii, altii mai voalat. Unii tin mai mult, poate prea mult la PR / “image management”…dar faptul ca incepe si zona asta atat de silentioasa sa fie abordata, nu poate fi decat benefic…in primul rand pentru ei, apoi pentru comunitatea lor si apoi pentru toti ceilalti care se pot inspira din episoadele si perioadele lor grele. Au inceput sa apara mai mult in strainatate. La noi in Romania sunt numai invincibili.

Multi inca sunt inca foarte retinuti sa vorbeasca despre toate lucrurile astea atunci cand ele se intampla, in timp real. Este foarte adevarat ca exista riscul sa te creada lumea in toate felurile, oamenii judeca foarte usor ceea ce nu pot cuprinde, ceea ce nu inteleg, dar pe de alta parte exista si un alt fel de lume care poate intelege si iti poate fi suport si inspiratie. Poate chiar lumea de la “next level”…singurul care te intereseaza, de fapt. Fiecare alege cu care parte a “open-ului” sa riste. 

Eu am preferat sa imi arat si taieturile si cicatricile si oasele rupte.

Pe mine nu ma mai intereseaza antreprenoriatul. Pentru mine a fost un instrument de slefuire si invatare, de devenire si formare…nu o destinatie si nici un scop in sine. L-am explorat cu cea mai mare pasiune peste 10 ani in Romania la multe nivele, apoi cu cativa ani in urma am inceput tranzitia catre zone care ma preocupa mai mult: oamenii si problemele lumii. Nu musai o zona strict umanitara, dar o zona operationala sau foarte operativa unde sa pot contribui cat mai mult cu tot ce-am devenit si prin cunoasterea si aptitudinile mele – la lumea in care traiesc si din care sa pot sa imi asigur si traiul. Insa voi mai scrie despre antreprenoriat, am foarte multe de spus si multe studii de caz din care sunt multe de invatat pentru mai tinerii care vor sa mearga pe calea asta, dar si pentru partea de management si strategie – cazuri pe cat de interesante si unice, pe atat de provocatoare.

Prietenii reali si prietenii virtuali mai vechi care citesc continutul din spatiul asta stiu deja, dar pentru cei mai noi – tranzitia mea de la antreprenoriat a trecut printr-un episod mai scurt de antreprenoriat social, apoi prin problem solving in open innovation (ca forma individuala de a face antreprenoriat social si din care si traiesc atunci cand solutiile mele sunt alese castigatoare de catre organizatii – unde voi tot ramane ca “hobby” si unde am si pus bazele unei comunitati internationale de solveri si inovatori) si foarte curand sper sa anunt si noua destinatie, catre ce anume a condus toata tranzitia si devenirea mea de pana acum. 

Revenind la tema, m-am bucurat sa descopar azi un articol excelent si pe care vreau sa-l impartasesc cu voi, cei interesati de antreprenoriat sau pur si simplu interesati si curiosi. Se numeste “The Psychological Price of Entrepreneurship”

(Editor’s Note:This article won an award in the Magazine Personal Service category in the 2014 Annual Awards Contest of the Deadline Club, the New York City chapter of the Society of Professional Journalists.)