push forward sau da-i inainte


 

De cativa ani au aparut platforme unde organizatiile isi rezolva probleme de tot felul (seekers) prin intermediul specialistilor care trimit solutii (problem solvers). Americanii au venit cu ele si la vreo 3-4 ani au inceput sa apara si in Europa si prin alte parti.

Se pune la bataie un premiu in bani, se descrie problema, se semneaza un contract care are ca obiect confidentialitatea si drepturile intelectuale, zeci si sute de specialisti din toata lumea se inroleaza la rezolvarea ei si trimit solutii, organizatia le evalueaza, premiaza/plateste 1-2-3, se inspira din toate, restul se duc la un cos de gunoi virtual.

In unele cazuri foarte rare, organizatia angajeaza si profesionistii premiati in dezvoltarea si implementarea mai departe a solutiei, dar in principal se reduce totul la vanzarea-cumpararea solutiei.

Bineînteles ca sunt platite mult sub valoarea lor de piata, dar traim intr-o lume tot mai saraca si tot mai exploatata si nu ai ce sa faci. Statisticile spun ca 80% din populatia lumii traieste cu sub 10$/zi …deci traim in Valea Plangerii. Romanii stiu prea bine ce inseamna asta.

Daca n-ai resurse si canale sa iti vinzi portofoliul altor organizatii sau sa-ti implementezi tu ideile, te joci si aici…pentru ca si cea mai putin platita solutie, daca este aleasa castigatoare, iti asigura viata pe cateva luni sau un an. Muncesti cateva ore sau zile sa cercetezi si sa o dezvolti si castigi salariul mediu din Romania pe un an. Bineînteles, totul se intampla in limba engleza.

Fireste, nu te poti baza doar pe asta, dar este o oportunitate. Chimistii, matematicienii, inginerii, biologii…ei si pot trai din jocul asta. Am colegi solveri care castiga zeci de solutii pe an si isi permit o viata bunicica din problem solving, pe langa faptul ca este si foarte educativ si provocator. Dar sunt probleme si pentru oamenii de orice fel sau cu o plaja mai larga de aptitudini.

Una din frumusetile acestui taram sunt oamenii, colegii solveri…faptul ca intalnesti oameni fantastic de destepti si de frumosi din toate colturile lumii.

Competitia e uriasa – intrecandu-se sute de profesionisti, care mai de care mai educat si mai antrenat, ca sa ajunga sa fie 1-2-3 premiati. E un mediu foarte salbatic din perspectiva asta si pe langa solutia in sine trebuie sa iti dezvolti continuu aptitudini de prezentare ca sa poti razbate, sa poti transmite corect ideile tale evaluatorilor.

Piata asta unde se intampla lucrurile astea se numeste open innovation (OI) si mecanismul care sta la baza ei se numeste crowdsourcing.

winning solvers 2011 models for sourcing regional food databaseswinning solvers 2014 humanizing technology (1)Liderul acestei pietei e o companie americana, Innocentive.com si acolo ma joc eu pentru ca au sume minime garantate, sunt seriosi, atrag cele mai mari organizatii in joc si sunt cei mai “buni” din cat de dezastruosi pe exploatarea inovatorilor si-a fiintei umane sunt ceilalti jucatori. Toti solverii castigatori figureaza pe website-ul lor si el se actualizeaza ori de cate ori se inchide evaluarea la o problema, cu poza si numele solver-ului si cu ce problema a rezolvat. Daca ai castigat cu 3 solutii, apari de trei ori. Intre timp au facut si o functie noua ca sa poti sa-ti dezvolti mai bine profilul. Nu gasesti usor solver-ul care te intereseaza, pentru ca intre timp ne-am inmultit iar motorul lor de cautare nu e stralucit, dar gasesti. (pozele sunt printscreen-uri unde apar eu si asa se vad).

Exista pe LinkedIn un grup al lor cu solverii lor castigatori, unde exist si eu si unde vocalizam probleme de sistem care ne afecteaza rezultatele. Eu am ajuns sa fiu, fara sa imi fi propus sau dorit asta, cea mai vocala … pentru ca aptitudinile mele operationale ma fac sa vad mai bine problemele de sistem care ne afecteaza rezultatele dupa ce semnam contractele, in speta problemele invizibile care nu ni se spun niciodata.

De ani de zile le aducem in atentie si tot de ani de zile suntem ignorati…pana in ziua in care tot presandu-i si presandu-i am scos la iveala o vulnerabilitate de sistem mare prin care unele solutii sunt etichetate de catre ei ca Junk si nu mai ajung la evaluatorii organizatiilor (de ei…adica de intermediarul Innocentive care se atinge de ele impotriva contractului). 4 solutii de-ale mele s-au topit in sistemul lor si cel putin 2 aveau potential foarte ridicat sa fie castigatoare si sa incasez bani pe ele…daca ajungeau la destinatie.

De la thread-ul ala al meu in care a iesit la iveala problema asta, multi solveri au parasit jocul pierzandu-si complet motivatia in conditiile astea, motivatie care si asa era destul de fragila avand in vedere multe alte fisuri de sistem, dar mai ales de leadership – care este unul dintre cele mai necrutatoare in raport cu oamenii care rezolva probleme….tratandu-i ca pe carne de tun, fiind si sustinuti in atitudinea asta de leadershipul corporatiilor care are tot felul de agende. Oameni, solveri care de altfel sunt mari inventatori sau profesionisti cu performante remarcabile.

Prin platforma asta vezi cel mai bine viitorul (pentru ca ai acces in “cuptoarele de productie” ale marilor organizatii, acolo unde isi coc strategiile, produsele si serviciile care vor urma) dar si la gandirea si apucaturile liderilor de prin toate partile si apoi, mai jos pe ierarhie la angajatii lor….si te ingrozesti.

S-a ajuns zilele astea in grupul de discutii la un absurd total in care un angajat senior si cu functie executiva de-al lor a intrat intr-un nou hot topic deschis de mine pe tema contractelor si a grait ca eu (vocalizatoarea) am mai castigat 1-2 challenge-uri dupa mizeria de dinainte pentru ca am devenit mai buna la sistemul lor (tot mai exploatator si neimbunatatit in 4 ani cu nimic) si bineanteles ca sunt smart, nota pusa in paranteza ca sa nu-mi insulte si inteligenta pana la capat. Mesajul catre solveri fiind: deveniti mai buni la sistemul nostru praf, ca oricum nu schimbam si nu imbunatatim nimic si vom ascunde si risipi tot mai multe informatii pentru ca sa alegeti tot mai prost pentru voi si tot mai bine pentru noi si seekers.

Tacerea si ignoranta s-au instaurat, inca o data ca de fiecare data in ultimii 4 ani, cand am intrebat in continuare: Ideea / core-business-ul e sa ne concentram pe rezolvat probleme sau pe tehnici si strategii ca sa trecem de toate fisurile vizibile si invizibile din sistemul vostru pentru a ajunge la evaluatori?

Cel mai greu mi-a fost, ca dupa momentul in care mi s-au confirmat suspiciunile si o parte din solutiile mele s-au pierdut…sa continui. Era si este o oportunitate de care am nevoie, care atunci cand am castigat m-a ajutat mult sa imi depasesc unele probleme materiale si sa merg inainte si trebuia sa renunt pentru ca lucrurile sunt total scapate de sub control in defavoarea noastra, in primul rand…iar senzatia de pedalat in gol sau de vid este maxima.

Experienta antreprenoriatului iti modeleaza un cu totul alt tip de gandire si atitudine decat al oricarui alt tip de profesionist si chiar om: muncesti cand toata lumea doarme sau petrece, faci toate lucrurile care nu iti plac pentru ca nu are cine sa le faca si ajungi sa le faci mai bine ca multi specialisti, mergi singur in tot felul de necunoscuturi in care nu iti garanteaza nimeni ca vei si razbate, iti folosesti banii de buzunar sau ultimii bani ca sa implementezi ce visezi noaptea sau ziua, iti inchide unu’ o usa tu intri pe geam, nu te temi de respingere, pierdere, abandon si tradari…sau te temi chiar foarte tare, dar continui impotriva lor, dar mai ales..mergi inainte cand nu te mai motiveaza nimic si toata lumea e demotivata sau depresiva sau si mai rau, cand dau inapoi fix in momentele cand trebuie sa impingeti cu toti inainte inca un pic. Sau si mai rau, cand se apuca sa graiasca si sa te faca lunatic si nebun.

Dar tocmai zidul asta gros de demotivare si de renuntare si de mentalitati pierzatoare si modul in care este el spart si cucerit…face diferenta dintre a reusi sau nu, iar uneori chiar dintre a fi sau a nu fi.

Daca fix intr-un astfel de moment, renunti…s-a terminat. Deci tocmai intr-un astfel de moment, neavand nici o motivatie ramasa si nimic si cand toti vad un zid sau un vid, cand totul pare pierdut si simti ca te-ai terminat…fix atunci trebuie sa mai faci un pas.

Renuntasem temporar sau mai bine zis intrasem pe cararea renuntarii, dar pe de alta parte ma zgandarea sa le vad atat de bine sistemul si sa nu-l mai cuceresc o data, provocarea fiind si mai mare acum pentru ca haosul de cucerit era si mai mare. Pe langa zgandareala asta era si faptul ca eram piele si trebuia sa ma descurc din orice, sa fac iar bani din aer si nimic. Iar eram pe o muchie subtire pe care d-abia mergeam. In final, mai era si pentru ca nu-mi place sa pierd cand vor altii sau in termenii altora.

Intr-o seara am gasit o problema nou lansata de un trust bancar american prin care vroiau o aplicatie tehnologica si o strategie cu care sa umanizeze tehnologia (terminalele bancare: interfata de online banking, ATM-urile, POS-urile, etc). O provocare mare mare pe taramul emotional….una din marile lectii ale vietii mele si pe care de ani buni caut sa o folosesc in cele mai pozitive si proactive moduri. Cum sa umanizezi o masina, o interfata si prin asta sa oferi servicii mult mai utile clientilor si sa-i fidelizezi pe termen lung? Era o problema care viza si gasirea unor dimensiuni noi care sa se dea bazelor de data existente. M-a zgandarit si mai rau problema asta…mi-a luat linistea mea de proaspat renuntator, iar apoi m-a ispitit si premiul de 10,000$ care este maruntis pentru astfel de concepte tehnologice, dar in situatia mea nu asta era prima problema. Mai mult insa m-a procupat problema nu banii, pentru ca in cazul in care castigam, oricum vedeam banii dupa 5-6 luni.

Eram la maica-mea la tara venita pentru cateva zile, extenuata cum umblu de multa vreme, era iarna, lemnele trosneau in soba si stateam tolanita cu laptop-ul deschis pe masuta din fata mea, zicandu-mi in sinea mea: sa va ia naiba ca stiu care e raspunsul la problema asta si nu vi-l trimit si nici nu risc sa se topeasca in sistemul intermediarilor.

Apoi alt gand: da, corect, dar nu e singurul risc. Poti sa-ti asumi altul.

Apoi: care altul?

Apoi: rezolva problema, mai fa-ti un cont sau doua si trimite-o simultan din 2-3 conturi, sansele sa treci de filtre, inclusiv de alea vulnerabile sunt mult mai mari asa.

Apoi: da, dar incalc agreementul. Aia zic ca n-am voie sa pun bete in roate. Nu zic si ce inseamna bete in roate, adevarat.

Apoi: da, dar te poti muta repede pe borderline daca vei comunica bine si la timp si sansele sa se treaca cu vederea mica inginerie, care de altfel nu afecteaza pe nimeni, sunt mari – mai ales ca tu ai fost afectata oficial de sistem si motivele tale sunt intemeiate. Intentia ta e sa treci de filtre si sa-ti ajunga solutia la evaluatori si sa-ti iei banii, nu sa sabotezi sistemul…iar tactica asta e inofensiva, nu produce niciun prejudiciu nimanui.

Apoi: hmm…Nu, oricum nu mai am timp. Mai sunt 3 ore pana la deadline si mi-e somn. E 4 dimineata. Ma culc. Pa.

Apoi: ai timp, solutia e in capul tau, nu trebuie decat sa-i dai “download” din cap intr-un pdf, sa faci rapid conturile si s-o trimiti. Ai timp.

Redau din mecanismul gandirii mele (intr-o problema marunta de strategie, de altfel) nu din vreo mandrie ultra-fina care a pus stapanire pe mine si nici din vreun diagnostic de schizo sau alta boala datatoare de voci…ci pentru ca de multe ori, cel mai bun brainstorming e ala pe care-l ai tu cu tine insuti atunci cand te straduiesti sa-ti ramai fidel, sa ramai in stare de autenticitate si nu lasi renuntarea sa puna stapanire pe tine pana la capat, cand te clatini…iar nenorocita asta de ispita vine intotdeauna aratandu-ti ca nu exista nimic sau ca totul e impotriva reusitei tale, ca tu ai incercat tot…dar n-ai cu cine si asta e..renunta si gaseste altceva.

M-am sculat, am facut un dus, mi-am facut o cafea mare, am luat din mers un ou umplut facut de maica-mea si m-am pus la lucru. Si am castigat cu solutia mea si am vazut si banii dupa cateva luni, dupa ce am facut toate formele la ambasada. A existat si momentul prevazut in care ma puteau descalifica din cauza conturilor multiple, dar dupa o pledoarie scurta, bine articulata si la timp executata s-a rezolvat. Nu era big deal, anyway. Asta era a treia oara cand castigam cu o solutie. Inainte fusese una pentru diabetici si inainte una pe tema saraciei si-a sustenabilitatii.

Au schimbat ceva in sistem de atunci? Nu.

Am rezolvat ceva cu toate vocalizele mele din grup de 4 ani si cu faptul ca asta a fost o lectie pentru toata lumea? Nici vorba. N-am rezolvat nimic, problemele sunt si mai multe si mai mari decat inainte…Am rezolvat ca mai multi ne-am adunat si ne-am facut platforma noastra (openOI.org) – partea lipsa din platforma lor pentru noi si probabil un potential pericol pentru ei si pentru orice platforma de OI pe masura ce vom creste. Si am mai rezolvat ca nu ne vom opri din vocalizat pana cand nu vor incepe schimbari sa se intample si sa se mai repare din vulnerabilitati. Semnam contracte, traim si din asta, suntem stakeholderi, suntem oameni…nu e alta cale.

Este abordarea asta a lor “good business” si “good leadership”? Nici vorba. E un dezastru. Si pentru propria lor afacere din care isi taie singuri ani buni din viata si pentru faptul ca nu fac decat sa exploateze si mai rau inventatorii si inovatorii din toata lumea profitand de cat de rau stau lucrurile in piata muncii si in economie. Partea cea mai nenorocita este ca problema asta este infiorator de generalizata in lume. Criza nu a schimbat nimic la nivel de mindset de leadership. Nimic absolut.

Iar sa continui cand ai informatia asta si cand constientizezi atat de profund cat de gros e zidul ignorantei si ce ravagii face, cat de tare de afecteaza inclusiv pe tine si cat de crancen de greu razbati….este o provocare zilnica: si sa o faci si sa nu te cuprinda deznadejdea.

Romanii care inca se mai oftica de calitatea scazuta pana la nivel de molusca a leadership-ului si managementului din tara, fie din afaceri, fie din institutii, fie de prin politica si care le face viata un calvar in fiecare zi…sa nu se mai oftice si asa demotivati din rarunchi cum sunt, sa nu se lase, sa nu renunte la visele lor…aia care mai au. Sa-si ia pastilele de depresie, sa se roage, sa invete lucruri noi, sa mai schimbe peisajul plecand si prin alte tari daca nu mai suporta si au nevoie de o pauza, sa-si faca cruce si sa impinga tare inainte.

Peste tot e la fel.

Smirghelul gros cu care-si da omul singur pe creier si pe constiinta ca sa distorsioneze tot ce se poate distorsiona doar ca sa-si valideze propriile adevaruri si cunoastere e mai puternic decat orice manipulare de presa sau de orice natura ar fi ea, decat orice vine din exterior, din alta parte decat din fiinta lui.

Nu va dati cu smirghel gros pe neuroni si nu va inabusiti chemarile, nu ramaneti atat de fideli propriei vederi si cunoasteri si nu va lasati influentati de nimeni si de nimic. Pentru ca realitatea nu se reduce doar la ce poti tu sau poate unul sau altul cuprinde intr-un moment. Oricat de frica v-ar fi de necunoscut, de una sau de alta si oricat de absurda sau imposibila este o situatie in toate aparentele ei…ingaduiti-va un strop de libertate interioara, nu va puneti singuri capacul…ca sa mai aiba si inspiratia sau Dumnezeu sau fiecare cum vrea sa numeasca..loc sa lucreze.

Nu despre situatii si despre altii este vorba in viata asta grea. La sfarsitul zilei e vorba doar despre tine. Despre cat de tare a pus sau nu absurdul stapanire pe tine. Iar dupa ce i-ai ingaduit sa te cucereasca…va fi vorba despre cum vei mai putea tu sa respiri cuprins de frustrari si remuscari si despre cum vei dormi linistit si in pace cu tine. Si ar fi bine sa fie doar atat….dar de multe ori este vorba si de cum sa supravietuiesti, de cum sa ajungi la ziua de maine…integru.

Nu degeaba se spune ca frica face omul mic.

Din viata iesim cine am devenit. Orice altceva este doar instrument in aceasta devenire si implinire.

Push forward against all adversities. Give yourself a good ride!