Inviere departe de casa


 

Ne frangem sufletele pe bucati si tot pe bucati suntem inviati si reziditi.

Lumina de la Invierea de acum

Un crampei de alinare si frumusete dumnezeiasca am primit in dar de la Domnul in acest Paste cand sunt inca o data departe de casa si de ai mei toti – dupa o viata doar in Romania si plecata doar ocazional si in scurt prin alte parti, inghesuita de viata si de preaplin si prea mult. Dar aici si acum, binecuvantata in continuare cu prieteni noi minunati si cu sora mea cu care strabat toate necunoscuturile inca de cand suntem mici, dar mai mult in ultimii ani cand am si lucrat impreuna si am traversat iaduri intregi tot impreuna. Si fericita si cu ultimele inovatii din comunicare prin care pot tine legatura si impartasi din toate cu mama de acasa, cu prietenii vechi si noi, cu oameni din gandurile mele si cu familia imprastiata la randu-i in toata tara si lumea.

Aici este foarte frumos – zici ca de aici incepe Paradisul iar diversitatea locului este amutitor si ametitor de frumoasa, dar lumea e rupta tare de valorile si traditiile crestine in care am fost crescuti si de care sufletul nostru are mare nevoie, macar la rastimpuri, sa se adune, sa se caiasca si sa-l lase pe Dumnezeu sa-l lumineze si sa-l brodeze. Desi are altele la fel de frumoase si frumusetea si obiceiurile ei, pe partea cealalta.

Aici Mos Craciun umbla iarna cand e vara in pantaloni scurti si cu cornite verzi de ren pe cap, iar de Paste catolicii au procesiuni foarte frumoase dar foarte departe, totusi de cum erau lucrurile cand erau si pe care se straduiesc ei sa le readuca in constiinta oamenilor moderni. Sfanta Fecioara, Maica Domnului, desi provenea din neam imparatesc, era totusi simpla in purtare si vesminte…ori ei o infatiseasa in haine scumpe si matasoase. Sfintii umblau incinsi in sac si in picioarele goale…iar aici au mantii lungi si arata ca imparatii. Fanfara canta foarte frumos in urma procesiunii si doar muzica aia ce iti mai racoreste sufletul.

In rest, oamenii rad si se veselesc si fac poze cat mai multe. In bisericile superbe intra, admira icoanele, sculpturile si arhitectura si ies, dar pe alocuri mai vezi si cate un rugator inghesuit pe undeva prin cate un coltlon iar daca reusesti sa faci abstractie de veselia de afara, mai auzi si cantarile religioase din micile si discretele difuzoare. Intr-o zi am gasit in biserica doar doi oameni si amandoi plangeau de se rupea camasa pe ei, fiecare in coltul lui si fiecare de o alta nationalitate. Nu am mai putut sa ma mai rog pentru ale mele si m-am trezit rugandu-ma pentru ei…pentru ca durerea lor, oricare ar fi fost ea imi rupea oasele si m-a ingenunchiat.

Lumanarile sunt electrice, nu ai unde aprinde o lumanare de ceara…ci trebuie sa ai fise de 20 si 50 de centi ca sa se aprinda cate un bec sub forma de lumanare pentru maxim 20-30 de minute. E totul curat si perfect digerabil de orice consumator din lumea civilizata care se ,,respecta”.

stradaleCu efort mult reusesti sa vezi si cate o dîră vlaguita de smerenie…dar doar daca te uiti in catacombe si locurile marginase unde exista oameni care se nevoiesc sa treaca de la o zi la alta si fac ce stiu si ce pot pentru asta, inclusiv stau toata ziua imbracati in statui argintii si aurii care leviteaza sau in palmieri batuti de vant, picteaza in strada sau canta la harpa sau chitara sau vand ceasuri, genti si sculpturi ieftine.

Cu siguranta in viata fiecarui civilizat exista drame si dureri si numai ei stiu cum trec dintr-o zi in alta…dar in mediul asta colorat si plin de fieste, iti trebuie un alt fel de abordare ca sa fii mai tu cum esti si sa te regasesti. Pentru ca se umbla doar cu capul pe sus si cu ochii lucind.

Am aprins si lumanari electrice…caci nu becul, ceara sau chibritul dau lumina viilor si mortilor si am asistat si la procesiuni necunoscute, atat cat m-au tinut nervii in zilele astea. Insa in principal am stat inchisa in casa sau mai bine zis in mine insami…unde au ars lumînari mici de ceara cumparate de la Mercadona, nesfintite de nimeni decat de Dumnezeul viilor.

In paralel, o noua familie pe care ne-am facut-o aici si pe care in mai mica masura o aveam inca din tara dar ne-am regasit dupa 10 ani, niste prieteni romani minunati care sunt emigrati aici de aproape 15 ani si stiind de anul trecut nevoia mea de Paste…cautau prin cotloanele insulei un loc de-al nostru unde sa ne putem refugia de Inviere. Anul trecut mama lor i-a sunat de la biserica, din tara, din Iasi …cum face de cand sunt plecati de acasa si a lasat telefonul deschis cateva secunde cat sa auzim Christos a inviat din morti…Telefonul a fost pus pe speaker si asa a ajuns si la mine o farama de fericire si asa m-am mai domolit un pic si-am mai capatat intarire si speranta. Si ei la fel.

Ermita Buna Vestire

Prietenii nostri au gasit pana la urma o ermita crestin ortodoxa numita Buna Vestire, o bisericuta foarte mica – la capatul celalalt al insulei, in Sud, nepictata inauntru ci doar cu cateva reprezentari artistice pe pereti – pusa cap la cap de comunitatea de romani de aici, majoritatea lor ardeleni si banateni, lucru regasit si in slujba care a fost un pic diferita de cea din Regat sau Moldova cu care eram noi obisnuiti, in special la cantari…caci in rest, toate erau la fel.

Mi-au trimis pe whatsapp poze si m-am bucurat nespus, ca au vrut sa fie surpriza…totusi erau multe impedimente de-a ajunge pana acolo, din nord de unde stam noi …la peste 100 km in toiul noptii si sa ne mai si intoarcem. Plus ca nu aveam de unde sa iau vopsea rosie pentru oua si intamplarea a facut sa picam si pe un gol cu banii si sa nu avem mare lucru de pregatit. Deci am traversat un Paste mai in fundul gol, ca sa zic asa. Au fost zile si mai delicate de atat in urma, deci nu ne-am intimidat si nici intristat sau panicat.

Intr-una din zile, prietenul nostru de aici si-a facut drum in drumurile lui aglomerate doar ca sa ne lase un pliculet de vopsea rosie luat de pe la niste romani din sud, ocazie cu care ne-am mai racorit vorbind de una si de alta si am baut un suc natural de capsuni facut de sora-mea cu blenderul. Apoi vineri seara tarziu, cand am terminat cu muncile noastre, pe ultima suta de metri am reusit sa cumparam oua si ceva legume pentru o crema si cafea si apa. Si bineanteles nuca mea de cocos pentru care intre timp m-am echipat cu un cutit cu zimti si ciocanel metalic de batut snitelele cu care m-am invatat sa o dovedesc. Prima nuca de cocos…a fost plimbata in tot orasul si in toate serile pana am reusit sa o sparg. Si am spart-o si am stat de capul ei pana n-a mai ramas tipenie de ea. O prietena care stia ca umblu cu ea dupa mine…si acum face misto de mine si ma intreaba ce-mi mai face nuca.

Apoi a venit Sambata Mare si nu stiam ce va fi si cum si daca. Prietenul nostru nu ajunsese niciodata in toti anii astia la nicio biserica de-a noastra si la niciun Paste si isi dorea nespus, dar conjunctura lui si muncile pareau sa-l tina prizonier. Si l-au tinut pana in ultima clipa. In mainile lui stateam toti, caci el avea masina.

Primesc mesaj pe whatsapp pe la 6 seara “99%”. Raspund “da-mi o ora”. Peste 2 ore, cand poate si stie, raspunde “22” , zic “ajungem la fix”. Asta a fost tot dialogul din ultimele 3 zile de cand ne-am impartasit unii altora dorinta de-a fi acolo.

pregatiri pentru slujba Invierii
pregatiri pentru slujba Invierii

Si am ajuns. El dupa o zi absolut extenuanta. El a scos de undeva 4 candele, pentru el, pentru sora lui, pentru mine si pentru sora-mea. Eu am scos 4 oua rosii. Am ras, pentru ca nu ne vorbiseram…iar el nu avea oua, cum noi nu aveam candele pentru lumina ci doar o lumanare mica, d-aia pastila. Am prins toata slujba, am luat Lumina si Paste amestecat cu vin intr-un paharel (s-a dat tot atunci, fiind comunitatea foarte mica si rosturile un pic adaptate la circumstante).

Pe alocuri, cand se mai facea cate o pauza…el deschidea internetul pe telefon si ne uitam pe camerele live din orase ca sa vedem strazi din Romania si oameni si ce se intampla pe acolo. Din cand in cand cate o rafala de vant de noapte tropical ne stingea lumina si luam iar de la altii de pe langa noi.

Sora lui n-a mai ajuns, circumstantele, dar nu ne-am lasat si am ajuns noi la ea pe la 2 dimineata. A coborat, am stat toti 4 in masina cu toate candelele aprinse, am ciocnit oua si le-am mancat, el avand copil, avea in masina si o lingura ponosita pe care cu un servetel de la sora-mea din geanta am sters-o si cu care am luat Paste din paharelul ala. Ne-am bucurat nespus, am schimbat cateva vorbe, am ras iar eu le-am facut poze ca sa trimit la familia lor din tara a doua zi.

Pe retur inspre Nord, unde sta si el, ne-am oprit la o benzinarie unde ne-am luat ceva de mancare si am baut apa, ca ne-am dat seama ca suntem ametiti de foame. Am vorbit mult, de griji, de ganduri, de fiecare ce are prin viata. El, stiind de un job greu care e in pregatire acum in viata mea, m-a intrebat: pai cum te duci tu in focul ala inca nerecuperata fiind, asa cum esti acum? De asta are grija Dumnezeu, zic…va pune El un duh in mine si ma va smeri ca sa ma duc cu bine si sa fac bine ce-oi avea de facut acolo. Eu l-am intrebat: si tu cum o sa rezisti asa la nesfarsit in toate cu care te confrunti acum? Toti 4 traversam momente limite de viata, fiecare dupa menirea lui. Mi-a raspuns cum i-am raspuns si eu si ne-am bucurat ca ne-am bucurat reciproc si ca am fost acolo unii pentru si cu altii, fiecare cu ce-a avut si putut. 

Inainte sa ajungem in Puerto, a facut un ocol si ne-am oprit sus undeva la un mirador ca sa il avem in vedere candva, intr-o zi cand vom vrea sa bem o cafea intr-o dimineata …o cafea cu vista dumnezeiasca. Si sa vedem Valea Orotava in noapte…o vale care este Raiul insusi si peste care viul vulcan Teide de aproape 4,000 m imparateste dintr-o parte, iar nesfarsitul ocean de jur imprejur. E atat de multa forta in fiecare fir de aer, primita si de la vulcan si de la ocean si atata frumusete oferita de natura – incat nu are cum sa nu te patrunda, copleaseasca si rezideasca. Am stat acolo cateva minute, in miros de capre si clinchet pe alocuri de clopotei, caci era o ferma aproape, cu o luna uriasa ingereasca peste noi si peste toata valea din care se desprinsesera doua aripi mari de nori.

Valea Orotava noaptea

Apoi am ajuns acasa. El s-a uitat dupa noi pana am intrat in casa. Noi dupa el, cand a plecat.

Stim ca niciunul din toti 4 nu vom uita Pastele asta niciodata. Ne-a alinat inimile si ne-a pus bucurie in ele, iar Dumnezeu nu ne-a lasat pe niciunul sa fim departe de El si de Lumina Lui. Ne-a dat speranta, ne-a alinat durerile, ne-a uns cu mir sufletele frante, ne-a intarit duhul si credinta si ne-a ajutat sa ne mai ridicam si alinam un pic unii pe altii…iar noi mai departe, pe toti ai nostri din gandurile si inimile noastre si unii pe altii.

vallede-la-orotava-y-teide

In broderia lui Dumnezeu, lucrurile se intampla doar pur si doar simplu.

Nu se aud zurgalai, nu te sminteste nimic orbitor si nu te copleseste nimic provocator. Maretia Lui e asa cum numai forta desavarsita si natura este: silentioasa, nerevendicativa si neconditionata, nu ti se impune, nu te corupe si nu te provoaca. Doar este si se lasa aleasa, privita, explorata si degustata dupa libertatea pe care si-o ingaduie fiecare. Iar de indata ce o alegi, esti condus in pantecele si maruntaiele ei unde te cutremuri de cat de mare-i e frumusetea, o frumusete cu adevarat coplesitoare careia nu i te poti decat supune si ingadui intru totul sa te binecuvanteze.