tata si aprilie


 

Anul trecut cand am ajuns aici pe insula asta, in primele nopti m-am intalnit cu tata undeva la un mirador …in vis. Nu il vedeam, dar il auzeam si il simteam langa mine. Nu era nici in stanga, nici in dreapta, nici in fata si nici in spatele meu. Era de jur imprejurul meu…ca un acoperamant. Nu a fost un vis, a fost o intalnire adevarata. In realitatea aia de acolo, din bucata aia de minte, de mine, de spatiu si de timp, avea loc intamplarea asta. Vie…mai vie ca viata insasi.

Hoinaream pe o carare printre muntii vulcanici inverziti din toate partile de flora tropicala si priveam inspre ocean. Era o lumina proaspata de dimineata.

Inceput de vis:

si ce-ai de gand sa faci pe aici? te apuci si de spaniola?

nu stiu inca, poate…

e frumos locul asta. vrei sa ramai?

santa candelarianu stiu …nu stiu de ce am ajuns aici la fel cum nu stiu daca pentru mine sunt aici. astept sa mi se arate …nu stiu ce…nu stiu nimic… e o pestera mica aici, mai jos pe langa barranco, amenajata pentru rugaciune, catolica…nu de-a noastra, dar crestina pana la urma…frumoasa de te lasa fara aer…se numeste Santa Candelaria (e o sfanta negresa) si mai cobor acolo in unele zile… dar tu? cum esti? de ce mai esti inca pe aici?

pentru voi … dar acum trebuie sa plec.

unde?

nici eu nu stiu mai mult.

Sfarsit de vis.

Mi s-a aratat, in parte. In parte, inca nu stiu.

As putea vorbi despre tata in multe registre, pe multe voci, cu multe tonuri…ba pe alocuri chiar si cu inflexiuni, razand pana peste urechi sau plangand pana la topirea maduvei din oase.

Intr-un timp am aflat adevarul despre plamadeala mea si intelegand asta cat de cat si cumva, mi-am inteles si parintii, si dusmanii si zdrobitorii. Atunci, ca rotita unui ceas, m-am invartit in mine, mi-am schimbat ritmul si pozitia si am fost mai bine un pic. Samanta, firul din mine care mai ramasese din tot ce fusesem…a supravietuit si apoi au inceput sa se desprinda din el alte fire, ca si cand copacul care sunt, a fost altoit si din dud ce eram a inceput sa creasca mar si prun si salcie si de toate, ramurica cu ramurica…impotriva firii si-a tuturor celor stiute si crezute.

Revenind la tata, primul meu zdrobitor – nu mai pot vorbi si simti despre el decat asa cum eram noi doi in ultima vreme. De ani buni, deja…se intampla lucrul asta. Iertasem tot si cat putusem eu si cu asta ma ocupam cat imi era ziua de lunga …si asa isi facuse loc si frumusetea intre noi. El o tinea pe a lui, ca era mandru ca nucul lunatic din gradina din coasta casei…dar nu asa era el, ci doar asa fusese invatat si format de viata grea. La primele zece sute de mii de straturi de suprafata, parea ca asa este…cum spunea mama, irecuperabil si iremediabil. Ne intelegeam in felul nostru, emotiile erau ceva cu care nu stiam ce sa facem, cuvintele ne incurcau si nu le foloseam decat ca sa radem ca nebunii sau ca prostii, sa facem poante tampite si de-un absurd total sau ca sa ii mai zic de mine si-ale mele, ale noastre prin care treceam, iar el de ale lui si ale lor…ale neamului.

Vorbeam de femei, de sex, de constipatie, de politica, de afaceri, de nepotu-sau care trebuia sa fie si n-a mai fost, de mama, de parintii lui, de bunicii lui, de lume si de cate in luna si in stele. Imi spunea mereu sa nu imi iau un prost de barbat ca si asa e lumea plina de prosti si la el in curte nu e loc de altii in plus…dar zicea doar asa, ca de bagat in viata mea nu s-a bagat niciodata, nu m-a intrebat niciodata nimic. Era un tip foarte discret. In plus, el n-avea treaba cu randul lumii…eu nici atat, doar mama avea, motiv pentru care a tinut-o tot intr-un maritis. De vreo 3 ori. Tata zicea ca o asteapta sa-i iasa gargaunii din cap, dar ea nici nu vroia sa auda si suferea si-l bodoganea ca el nu-si mai cerea iertare de la ea si asa a ramas cu gargaunii ei iar in final am ajuns la versiunea in care ea nu m-a facut cu tata ci cu Dumnezeu. Mai exista si versiunea in care nu m-a facut nici cu Dumnezeu, ci sunt extraterestra. D-ale maica-mii transcedentale.

Ne placeau petrecerile si am dat cateva petreceri impreuna si cu prietenii mei si cu ai lui…si radeam pana ne cocosam. Mama mi-a zis mereu ca seman cu el la ce-i mai rau si cu ea deloc.

la 20 de aniFizic nu semanam cu ei deloc. Erau toti cu pielea inchisa si bruneti ca taciunele, dar frumosi tare si drepti ca brazii. Si el si mama si sora-mea. Din cauza lor …pentru ca mi-a iesit pielea mai inchisa decat la blondele obisnuite si ochii albastri, mie imi zicea lumea ca-s tiganca blonda, iar tiganii ca-s de-a lor.

El…cand statea asa, ca o statuie, pe prispa casei parintesti…cu orele si zilele, fumand intr-una, intr-o rînă, sprijinit intr-un cot si o mana pe genunchi, aplecat cumva…ai fi zis ca pune la cale ceva maret si nemaivazut si nemaiauzit. Gandea intr-una. Peste timp, regasindu-ma intr-o postura similara, mi-am dat seama ca doar nu stia incotro, nu stia ce sa faca. Apoi, pentru ca nu suporta sa stea degeaba, ba mai repara un gard, ba s-a apucat de refacut casa, ba de curatat gradinile, ba de sadit livezi intregi de pruni, ba una, ba alta.

In afaceri fusese pana in varful piramidei, constientizase lucruri si nu i-a mai trebuit. In politica, om de dreapta, taranist prin constructie si mostenire a fost si acolo pe varfurile locale si judetene si nu i-a mai trebuit nici aia…am stat odata zile in sir sa-i facem poze si postere pentru campania electorala de la primarie, a fost si profesor de matematica o vreme la scoala de la el de la tara si cate si mai cate n-a mai fost …si apoi a zis ca el se face fermier si producator de tuica ….ca e cel mai bine asa pe lumea asta.

In plus se declara transcendental si curios addict de evolutia omenirii si-a stiintelor la care isi dorea sa fie martor cel putin pana la Apocalipsa…pe care si p-aia o sfida si zicea ca lumea intelege prost cum sta treaba cu Dumnezeu si ca Dumnezeu n-asculta de toti paduchiosii, betivii, nebunii, prostii, proastele si curvele. Apoi ii baga rand pe rand in pizda ma-sii pe toti si apoi ne apucam sa jucam table pana in zori. Era expert si m-a invatat si pe mine. Asa am supravietuit odata la Vama Veche vreo doua zile in plus, i-am batut pe unii intr-o curte si le-am luat banii. Apoi am avut noroc sa mai gasesc niste bani pe jos si am mai stat o zi.

Apoi, ultima oara cand l-a adus prietenul lui in Bucuresti sa se vada cu mine si sa mergem la cardiolog, mergea incet, incet tare…dar din cauza felului lui de-a fi, n-ai fi zis ca nu poate mai mult, ci ca de ce sa ne grabim cand o putem lua pe indelete? Cand a iesit de la doctor si am mai stat un pic la masina ca sa mai schimbam cateva vorbe inainte de intoarcere, si-a dat palaria jos, si-a dat parul peste cap si razand…a gandit cu voce tare si pe tonul lui Moromete privind intr-unul din neanturi a zis: Bă ce prost am fost! Cum sa cred io ca se mai intoarce mortu‘ de la groapa?”

Apoi in alta vreme, stand amandoi trei zile si trei nopti impreuna la el la tara, timp in care am vorbit vrute si nevrute, in care nu am dormit deloc…amandoi eram bufnite si fara timp, in care am fumat ca turcii, in care am gatit, in care ne-am spus multe intamplari de care nici eu si nici el nu stiam, intr-un final am cedat si am adormit bustean. Eu. Ca el mai avea de zis. Si m-am tolanit la el in pat, la perete si am adormit. Pernele miroaseau a el. A stanca de ocean. Nu stiam atunci, dar acum stiu. Si ca prin vis l-am simtit cum se intinde si el langa mine, pe spate si pe marginea patului…sa nu ma deranjeze…dar nu inainte sa puna o patura peste mine cu grija si sa mai arunce un lemn pe foc. Stiri in surdina, se auzeau si zburau din televizorul care statea pornit non-stop, dat incet si cu imaginea praf de la o antena si mai praf si apoi el…sforaind ca turcul.

Apoi intr-o iarna, pe vremea studentiei, m-am dus la el sa-mi dea si mie niste bani si m-a prins inghetul si am ajuns bocna. Mi-a dat 2 sarmale cu o bucata de mamaliga, un pahar mare de tuica pe care l-am baut ca pe apa si m-am prabusit pe loc. M-am mai trezit a doua zi. Eu disperata…el radea. Asa ca am mai ramas o zi.

35+Intr-o vara sau primavara, nu mai tin minte, pe vremea cand traia si maica-sa, bunica Ana Jana pentru care producatoarea TV Irina Szasz venise sa faca un documentar despre tipologii de femei in legatura cu o carte la care lucra sau deja o scrisese Aurora Liiceanu – a aparut si el pe filmarea aia, ca fiu al Anei Jana si era foarte mandru si fericit. Am umblat prin Bucuresti pana am gasit-o pe producatoare, m-a recunoscut pentru ca semanam mult cu bunica si foarte draguta…mi-a dat caseta video. Foarte frumos a fost documentarul ala iar bunica era de coma.

Apoi in Aprilie ne buluceam cu petrecerile. Ba de ziua mea, ba de Sf.Gheorghe…ca ne serbam amandoi deodata, ba de Paste. 

Momentul nostru de iubire suprema a fost unul singur.

El statea pe marginea patului, intins nu mai statea de ani din cauza inimii si-a fricii sa nu moara in somn …fara sa stie…ca taica-sau. In jurul nostru roia familia si fiecare vorbea fara sa asculte pe nimeni. Era fiecare cu monologul lui, iar pe el il iritau toate vocile si il mai luau dracii pe alocuri. Se uita pe geam si scrasnea din maxilare, dar era neclintit ca o roca si n-ai fi zis ca e la capatul drumului. Picioarele ii erau ca de fier, inflamate si pielea sparta peste tot. Slabise foarte mult si facea caterinca ca de acum poate fi usor confundat cu un balerin.

Mama ii adusese o punga cu sosete de lana facute de mana ei, dar in stilul ei caracteristic…erau multicolore, cu calcaiele gresite si nu era una la fel ca cealalta. El a luat punga incet sa vada ce e in ea, cu o spranceana ridicata si-a aruncat un ochi si apoi a inceput cu cioacele. Nu era el genul sa poarte sosete curcubeu cu calcaiele in dreptul degetelor. S-a ras mult. Apoi iar l-au luat dracii si iar se uita pe geam. Monoloagele nu mai conteneau si lui i se pusese pata sa-si puna perdea la o fereastra care ramasese desperdelita.

M-am strecurat la picioarele lui cu un lighean cu apa, a avut o miscare de a se retrage si de-a ma da de pietre…dar l-am luat cu vorba d-ale noastre si cu una si cu alta si s-a lasat. I-am scos sosetele, i-am taiat unghile, i-am suflecat pantalonii pana la genunchi, i-am spalat picioarele si le-am uns cu o alifie speciala.

Mi-era teama sa nu ii produc vreo senzatie de respingere…nu-l atinsesem niciodata si cred ca avea aceeasi teama.

Intre timp mama vorbea de ale ei, fiecare de ale lui, apoi a palit tot din jur si vorbeam doar eu cu el de ale noastre. Si radeam si era bucuros si isi scria pe un caiet problemele mele ca sa se mai gandeasca si el la ele si ma mai intreba ce probleme mai au americanii si pe unele le rezolvam impreuna, imi dadea idei….multe mi-au trebuit si le-am folosit. Inimile noastre cantau si dansau pe muzica lor.

Iisus si Sf.Petru pe mareDe la el mi-a ramas o icoana superba, pictata de-un soldat pe front in cel de-al doilea razboi mondial si care mi-a fost intaritor in cele mai grele momente din viata. Tinea la ea ca la ochii din cap si mereu ma intreba pe unde mai e, prin care casa si daca e in regula. 

Apoi am plecat. La 33. Si imediat a plecat si el. La 59. Eu in viata. El dincolo de ea. Singur.

Sunt doi ani de atunci.

Iar anul trecut ne-am intalnit aici la mirador. Niciunul nu stia prea multe.