Bucurie


gift from a friend
scapegrace

Am plecat de la niste premise foarte delicate si grele in viata si de la foarte multa saracie, frustrari si chinuiala.

M-am luptat cu mine foarte mult, am muncit ingrozitor de mult, mi-a dat Dumnezeu un oarecare potential si-o oarecare minte, putere de munca si o ambitie iesita din comun (sora cu nebunia, zic unii) … si tot ce am vrut, am avut.

Nu am dobandit totul din siguranta de sine si curaj, ci dintr-o mare nesiguranta de sine si frica. Frica sa nu ajung iar in saracie, sa nu raman fara timp, sa nu fiu bolnava, sa nu arat nasol, sa nu fiu abandonata, tradata si neiubita.

Apoi a venit o vreme cand am pierdut aproape tot deodata si astfel toate cosmarurile mele cele mai negre s-au transformat in realitate. Am ajuns si mai jos de unde plecasem. Jos si ingenunchiata…cum nici nu imi inchipuiam vreodata ca un om ca mine poate ajunge.

Apoi au inceput sa ma inebuneasca oamenii care nu ma intelegeau, care nu intelegeau greul prin care trec si care fiecare imi oferea cai verzi care mie nu imi trebuiau si de care nu aveam nevoie. Asa mi se parea atunci. Timpul a aratat ca fiecare picatura primita m-a ridicat in feluri tainice. Altii isi luau halci din mine, desi eram gatuita si sleita de puteri…si totusi, cumva tainic ei erau mai sleiti ca mine. Extenuata de atata impotrivire, am cedat si am inceput sa ma inclin catre ei chiar daca eram in ultimul hal de neputinta. Macar sa fie pentru ca asa vreau eu, mi-am spus – iar cand m-am inclinat s-au si domolit si in loc sa ma micsorez si sa cad din picioare, cresteam si ma intaream…extenuarea devenea altfel, suportabila si tot mai usoara in greutatea ei.

Au fost dati cand am primit ce au vrut oamenii sa-mi ofere. Unii si-au luat ascendent de putere asupra mea si mi-au scuipat apoi in obraz cand lucrurile nu s-au intamplat conform cu asteptarile lor, altii au fost de-o gratie dumnezeiasca.

In caderea mea am realizat ca tot din nesiguranta de sine nici nu puteam primi nimic si nu ma puteam bucura de nimic la adevaratul meu potential de-a ma bucura….dar si ca nu ma pozitionez suficient de corect sau limpede la nivelul intentiilor si motivatiilor. Nu puteam primi pentru ca nu eram libera, inca. Nu indeajuns de libera. Mai existau inca lucruri care nu ma lasau sa zbor, sa ma eliberez de cine eu nu eram. Si mandrie. Multa.

at sunset
guanche vagabontes

Dumnezeu si-a facut mila de mine si m-a eliberat facandu-ma sa inteleg ca totul e binecuvantare. Si cele mai mari rele si necazuri, dar si cele mai frumoase momente, limanuri, fericiri, amintiri. M-a rezidit despielitandu-mi ADN-ul de tot, toti si toate care nu eram eu si am ramas doar eu, care eram si care trebuia sa fiu.

Pe masura ce m-am rezidit si repozitionat ca atitudine, nimeni nu m-a mai putut incaleca si inghesui in niciun fel. Desi nu sunt omul care poate fi incalecat sau fata de care sa se poata indrazni cu usurinta, au existat momente foarte umilitoare si degradante pe care a trebuit sa le indur, au fost de-a dreptul ingrozitoare.

Pe drumul asta am invatat astfel demnitatea si gratia si in a primi, pentru ca cea de-a oferi am avut-o intotdeauna. Am reusit sa inteleg ca este o binecuvantare sa pot oferi cu ajutorul Domnului tot ce tine de mine si din mine, dar ca este o binecuvantare si mai mare sa primesc. In fiecare zi si cu fiecare ocazie invat lucrurile astea. Uneori sunt grea de cap si nu pricep nimic, alteori invat dintr-o data cat altii in zeci de ani.

O ecuatie foarte simpla a ajuns sa imi guverneze viata cu timpul: ofer cu toata inima ce am si ce sta in puterea mea si primesc orice, cat de mic sau mare, vrea si simte cineva sa-mi ofere: un zambet, un cuvant, o dedicatie, o fotografie, o carte, un link, un share, o invitatie, un lucru…Nu ma astept sa-mi ofere nimeni nimic, dar daca imi ofera primesc cu toata inima si bucuria de care sunt in stare. Iar daca si vreau si imi doresc ceea ce mi se ofera…e wow !!! Ma frec la ochi si nu-mi vine sa cred. Ma bucur cutremurandu-ma.

Daca pot oferi ceva cuiva drag sau din gandurile mele – o fac cu inima deschisa, neconditionat si nerevendicativ. Respect libertatea celuilalt asa cum imi respect propria-mi libertate. Uneori ma dau peste cap si ofer si din ce nu am, ferm convinsa ca voi recupera eu cumva pe parcurs. Nu stie nimeni, doar eu stiu asta si cu Dumnezeu. Pentru ca nu pot oferi din ce n-am decat cu ajutorul Domnului. Nu stiu daca are sens, pentru mine are. Si recuperez. Si toata lumea e fericita. Si eu sunt fericita. Si noi amintiri frumoase si spectaculoase se nasc pe pamant.

Tot ce am patit in viata rau, mi-a adus bucurie. Bucurie sa fiu. Bucurie sa daruiesc. Bucurie sa primesc.

Cu fiecare lucru oferit, inima mea s-a intarit. Cu fiecare lucru primit, inima mea s-a despietrit.

Unii spun ca daca am oferi mai mult, lumea ar fi mai buna. Poate este si asa. Uneori insa constat ca daca am primi, daca am ingadui mai mult din ceea ce ni se ofera si este, lumea poate ar fi si mai vesela si mai colorata, mai optimista, viata ar fi mai distractiva, mai plina de aventura…mai din visele noastre.

Ce poate fi mai frumos si ce bucurie poate fi mai mare decat atunci cand oamenii se inclina unii catre altii?

…in final …pentru ca aveam si varianta fara cusur, am ales sa o las pe cea naturala si imperfecta care de altfel e si mai haioasa. Aveam gandurile insufletite si mi-a iesit pe plaja cand ma jucam…acum intr-o zi cand am evadat de la munci si cand de altfel m-am si prajit.