Domolire


acum
acum

“Lord, help me walk another mile, just one more mile

I’m tired of walkin’ all alone

Lord, help me smile another smile, just one more smile

You know I just can’t make it on my own”

(Music…Gospel…Elvis Presley – “Help Me”)

Intram in Sfantul Post al Pastelui.

Aici si acum sunt asa cum am ajuns sa fiu, facand multe alegeri si cautand in principal sa fac tot ce tine de puterea mea sa fiu cine sunt, sa traiesc viata la potentialul la care poate fi traita…cautand sa ma aflu si sa-l aflu pe Dumnezeu si frumusetea lumii si a oamenilor, a vietii pe pamant, asumandu-mi toate riscurile, infruntandu-mi cele mai rele frici, cazand in gol daca a fost nevoie ca prin asta sa nu ma pierd. Nu stiu daca este bine sau corect asa.  Pentru ca nu sunt pomul care a dat roadele de felul celor pe care oamenii le asteapta sau le revendica unii de la altii, pentru care esti judecat, cantarit, masurat si tras prin ghilotina, pentru care esti mai apreciat, ti se deschid mai multe usi sau ai o viata mai usoara si mai lipsita de stres si griji. Pentru care esti iubit, in final. Mai rau decat stres, griji, saracie si umilinte…pentru mine a fost sufocarea, impietrirea, viata sub imperiul temerilor si traiul zilnic in dezacord cu mine. Deci nu stiu.

Au existat ani in care tot ce-am facut a fost sa dau filmul vietii mele inapoi, cadru cu cadru pana dincolo de nasterea mea cand inca mama nu era cu tata, cand fiecare era cu neamul lui si interactiona cu altii din alte neamuri, cand inca mama nu era si tata nu era, cand inca nu eram in pantecele mamei, cand am aparut, cand viata si cand tot asa. Rewind pe very slow motion in care mi-am iesit din piele, in care mi-am dat drumul in pielea, mintea, intentiile si motivatiile fiecarui personaj cu care am interactionat, in care am pus camera prin toate unghiurile posibile si imposibile, pe dedesubt si pe deasupra, in interior si in exterior, in detalii si in ansamblu, in care am editat si reeditat si am montat atatea scenarii cat m-a dus mintea lasata libera si deschisa.

Asa m-am regasit in unele secvente personaj secundar, in altele doar recuzita, in altele personajul invizibil, in altele protagonist…iar in altele antagonist; in unele constienta, in altele constient-impietrita, in altele ignoranta, in altele indiferenta…dar niciodata inconstienta, nici macar atunci cand eram mica cat un ac.

Pentru toate pe care le realizam in constiinta mea ca au fost aiurea, aspre, prea dure, gresite sau rele pur si simplu – imi parea rau, dar cu mintea. A fost rau, asta este, mergem inainte. Nu e asa. Nu se poate merge inainte pana nu te scuturi din rarunchi, pana nu te despietresti, pana nu inveti ce inseamna cainta, de fapt – acel nivel al parerii de rau cu toate celulele, partile si planurile care te compun. Altfel te invarti tu in tine si tu in viata ca o carpa intr-o masina de spalat pana te zdrentaresti de tot si pana cand viata te scuipa afara.

Dar apoi mi-am dat seama ca nu pot sa simt mai mult decat pot. Ca nu pot, de fapt…decat din minte – desi constientizam ca nu sunt plamadita doar din minte si ca atatea bucati din mine trebuie sa poata fi cumva activate. Pe de alta parte constientizam si ca singura nu pot sa fac nimic pentru sufletul meu. Nimic bun, dar rau faceam…ma raneam intr-una, probabil ii raneam mult si pe altii. Mi-am dat seama si ca sunt mai putin decat un fir de nisip. Dar daca eu nu pot sa imi ajut sufletul, atunci cine poate? Plamaditorul meu care imi stie fiecare fir din cap, fiecare rarunchi, fiecare miscare a mintii si-a sufletului. Dumnezeu. Din ale carui palme am ajuns aici printr-o suflare si in ale carui palme ma voi intoarce, tot dintr-o suflare.

Tot calatorind inapoi in timp si dand filmul inapoi, am gasit minutul in care am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa pot sa ma caiesc, sa vreau sa vreau. Am stiut ca atunci, in locul ala si in minutul ala…rugaciunea mea a fost procesata. Prima mea rugaciune … inceputul rotatiei mele de-a ajunge cu fata la Dumnezeu din cum eram cu spatele, desi credeam ca sunt bine cum eram.

Incepand cu minutul ala au urmat 10 ani in care mi s-a predat lectia iubirii pe care am incercat sa o invat cat mai bine si inca mai invat. Asa am ajuns sa inteleg puterea rugaciunii, a mea pentru altii si a altora pentru mine, a noastra unii pentru altii. Poate ar fi durat mai putini ani daca eram mai putin mandra, mai putin incapatanata, mai putin razvratita…dar poate uneori si trebuie sa treaca timp pentru ca in tot angrenajul nevazut si nestiut de lucruri si oameni, sa isi faca rotatiile lor si cu ocazia asta sa inveti si rabdarea, sa te calesti mai bine, sa se aseze toate in matca lor.

Intram in Sfantul Post al Pastelui. Postul posturilor in care ne rupem de legaturile cu tot ceea ce ne tine lipiti de neputinte, cu capul in nisip – in care incercam inca o data sa ne dezlegam de patimi cu gandul, cu vorba si cu fapta….sa ne detasam de sine si de voia noastra egoista si nestiutoare. In care ne rugam Domnului sa ne ajute sa putem, sa vrem sa vrem, sa ne rugam pentru iertare si pentru ca macar un strop de despietrire de inima sa traim. In care sa dam slava si multumire Domnului pentru tot, toti si toate. In care sa ne domolim.

rugaciuni
rugaciuni

Oriunde ma duc, am la mine intotdeauna Biblia din care si despre care mereu imi pare rau ca nu apuc sa citesc mai mult, cateva mici lucruri oferite de oameni straini si prieteni pe drumul vietii – ca sa imi fie intarire sau pur si simplu din inimile lor, ca o rugaciune si pe care le port la gat. Si rugaciunile mele, de data asta inscriptionate pe doua inele care imi stau fiecare pe care o mana, unul cu Tatal Nostru si unul cu Bucura-te Marie! Rugaciunea Inimii ramane a inimii. Adevarul celor doua inele, acum in Februarie cand le-am cumparat – este ca gandul mi-a fost pe din doua, dintre care unul la mine. Eu le-am luat pe ultimele si pe rand, pentru ca nu mi-au ajuns banii din prima. Unul m-a asteptat. Cel care nu e pentru mine.

…si muzici! Tone de muzici.

De data asta las aici 3 dintre preferatele mele care m-au ridicat de multe ori de sub nivelul marii: Elvis Presley – “Help Me”, Etta James – “Out of the Rain” si Nina Hagen – “Hold Me”

Sa ne ajute, sa ne ierte si sa ne miluiasca Dumnezeu! Sa ne dea putere sa postim cu bucurie, sa ne lumineze cugetele si sa ne despietreasca inimile inca un pic mai mult! Sa-i dam slava si multumire! Sa ne rugam sa faca minuni cu noi, prin noi si in viata noastra – pentru noi si pentru toti ai nostri, stiuti si nestiuti, vazuti si nevazuti, prieteni si dusmani, aici si dincolo.