I liked you more than I feared you


Iubirea nebunului care nu-i nebunul tau

don't be afraid
don’t be afraid

And one day all my devils came to collect. For some reason they didn’t come in turns.

Asa ca am ajuns scrum instant. Iar in cenusa din scrumul ala jucau cu bucurie dusmanii mei pe care cu ocazia asta i-am si aflat, dar si persoana din viata mea. Aia care pretindea punandu-si poalele in cap ca ma iubeste. 

Cand am vazut punandu-si cu atata bucurie si ignoranta cenusa mea de invizibila in cap…mi-am zis “Ce geniu! Ce geniu a fost ala care a inventat-o pe Cruela! Eu oare care din dalmatieni am fost?”

Pana sa evadez din lesa, imi tinea inima smulsa din piept intr-un borcan si se bucura ori de cate ori o privea. Si o privea mereu ca sa isi hraneasca fericirea si orgoliul fara margini. Uneori desfacea capacul borcanului, isi baga nasul in el si inhala din ea dandu-si ochii peste cap de placere…ca un drogat aflat la pragul sevrajului. Nu imi facea rau cu un motiv anume, ci doar pentru ca putea. Din placere. Si pentru ca ii ingaduisem, acum isi exercita puterea.

De cate ori evadam din lesa, lua alta infatisare si venea dupa mine si peste mine ca o pandemie. Ca si cand imi bagase pe undeva un cip de care eu nu stiam, ma ajungea oriunde m-as fi dus. Nu ma puteam ascunde nicaieri si pierdeam toate confruntarile, pentru ca era mult mai mare si cu mai multe alifii decat eram eu, iar apoi avea si zece ani peste mine. Am pierdut milioane de confruntari pana cand intr-o zi am gasit iesirea.

Cand intr-un final am evadat pentru totdeauna din lesa aia, asa de tare s-a invartosat incat a scos inima aia inca vie din borcan si a sfredelit-o intre dinti cu nervi, cu draci, cu furie, cu foame salbatica…iar apoi a jucat-o in picioare si i s-a lipit de tocuri. Apoi a dat iama in curve si curvele se infrupau si ele din ea, o lingeau de pe flecuri si le ramanea pe sub unghii.

***

Sunt unii care iti ranesc inima. Apoi sunt altii care ti-o smulg cu furie din piept.

…si mai sunt unii care dupa ce ti-au smuls-o din piept, scuipa pe ea si o dau la caini slobozi si turbati.

Apoi intr-o zi constati ca nu a fost nimic personal. Ca habar n-a avut vreodata cine naiba esti. 

Poti trai si fara inima. Fara sa suferi de depresie, ba chiar sa te poti si bucura de viata. Sa fii fericit…asa din oficiu, cum nu erai in stare sa fii cand aveai inima. Dar e o alegere pe care o faci la un nivel foarte adanc al fiintei tale: sa traiesti fara inima sau sa inebunesti. Nu esti mort. Dar nu esti nici viu. Esti un om ramas doar cu spiritul, sufletul, mintea si creierul. ADN-ul tau se reface din rarunchi, intreg sistemul tau se recompune facand altfel toate legaturile si urmeaza sa devii o noua versiune a ta.

Traiesti prin inimile altora care au bunatatea sa le imparta cu lumea sau esti dat lumii sa faci ceva pentru ea…sa ai si tu un sens. Sa nu fii degeaba.

Viata e frumoasa oricum. Constati facand pasi inainte. Ai fost rascumparat, dar inca nu ti s-a hotarat noua soarta. Poate ai facut si tu ceva bun intre atatea rele sau poate s-a rugat cineva mai bun si mai curat pentru tine. Cine stie? 

Incerci sa te apropii de un om care in sfarsit iti place, dar il sperii. Probabil ca ai devenit un ciudat. Un salbatic devenit de neamblanzit. Un om neom. Si apoi mai sunt si altele care trebuie sa fie ca sa fie. Dai inapoi. Astepti. Induri. Tu faci ce tine de tine. Incerci. Iti urmezi imboldul cat de echilibrat si frumos poti tu. Esti emotiv ca naiba. Iti inghiti fricile si mergi inainte. Daca iti raspunde, te insufletesti, prinzi curaj. Daca nu iti raspunde…n-ai pierdut nimic din capul locului. Cumva trebuia sa stie ca existi. 

Intr-o zi va exista cineva ca tine care sa iti spuna “I liked you more than I feared you”. Cel putin poti spera. Visul nu ti-l poate lua nimeni.