Vremea prunelor


Zeci de livezi cu prune. De batut, de cules, de adus in curte de pe coclauri si de pus in tocitori pentru tuica. Unele. Altele de pus in gramezi separate pentru gem si compoturi. Depindea de soi: grase, garlanoase si tot asa.

Eu adolescenta. Tata cu gandurile lui de profit si eficienta. Cateva livezi de pe langa casa, aflate in deal si peste dealuri la cativa kilometri de casa se puteau rezolva si fara oameni platiti cu ziua…pentru ca existam noi, copiii. Aveam doua maini si doua picioare, deci aveam tot ce trebuia.

Eu eram una, vesnic laudata pentru harnicia mea exagerata. Sora-mea ma urma obligatoriu la munca, vroia-nu vroia…pentru ca eram amandoua ale lui si apoi doua verisoare cu care am copilarit si care mai scapau de la munca. Una pentru ca era mai mica, cealalta pentru ca o scutea mamaie prin boli de inima inchipuite. Acum radem cand ne amintim, dar atunci…era draceala mare pe noi si intre noi. Nu mereu, pentru ca nu stiam noi sa tinem minte raul si rautatea..ci doar cand dadeam de greu.

Sarcina mea era sa fac cat mai multe sarcini. Cand era de urcat in pruni, zgaibele alea mici se faceau si mai mici, comentau, se dadeau una pe dupa alta si in final pica pe mine cataratul. Tata statea pe un butuc, fuma si se asigura ca nu mai ramane nici mama prunei in copac. Uneori mi le indica de jos ,,Uita-te la mine unde arat cu degetul!” sau ,,Vezi ca mai e una pe varf!”, iar daca nu ajungeam la ele o punea pe una sa-mi intinda o prajina. Pacostele alea se holbau la mine de jos, radeau ca proastele si se scobeau in cur.

Uneori ma prabuseam din prun. Ba prin urzici, ba prin boscheti, ba ma infigeam cu genunchii in cate o piatra, ba ramaneam agatata in vreun gard viu…depinde prin ce livada operam. Nu se agita nimeni. Tata de pe butucul lui ,,hai Gico ca ne prinde noaptea pe coclauri”. La un moment dat ma ridicam, imi stergeam mucii si lacrimile pe vreo maneca de bluza sau pe vreo frunza de patlagina si ma urcam in urmatorul prun. Alea imi tineau scara.

Apoi urma culesul. Adunam prunele intr-o gramada sub fiecare prun si apoi fiecare cu galetica ei ba rosie, ba verde, ba albastra…cobora la vale kilometri intregi ca sa o verse in tocitoare ori sa o puna la gramada pentru gem. Mie imi revenea mereu cea mai urata galeata si cea mai mare. Nu avea nicio culoare si in loc de toarta avea o sarma. Asta ca sa nu plateasca el caruta si sa le care pe toate odata, pentru ca zicea: ,,Avem toata vara la dispozitie, nu ne grabeste nimeni fetelor…si apoi cum sa faceti si voi un ban daca nu prin munca? Vreti sa va prosteasca toti borfasii si betivii?”

Asa caram tone de prune, urcand si coborand dealurile cu cate o galetusa in mana. Miliarde si sute de milioane de drumuri. An dupa an dupa an…pana la facultate.

Mancam gem de prune cu mamaliga toata iarna, pentru ca mama era profesoara si avea un salariu de tot cacatul, ne crestea singura pentru ca ei divortasera demult, el nu platea pensie alimentara …decat uneori si nu de la inceput…si eram sarace lipite. Mama era si profa de sport si nu putea sa dea meditatii ca altii de Mate sau Romana, asa ca saracia stralucea de lucie ce era. Ne ploua prin plafon si stateam cu multe oale pe la colturi, aveam gandaci si dormeam in igrasie.

Dar ne-a dat Dumnezeu noroc sa avem acelasi numar la pantofi toate trei si uite asa roteam cate o pereche de pantofi, sandale sau adidasi ieftini de la una la alta pana o faceam ferfelita. Boarfe de la second hand si de la ajutoare.

Mama avea si multa imaginatie si ne facea sa ne bucuram ca la o sarbatoare ori de cate mancam din nou gem cu mamaliga sau untura de peste pe paine. Le facea mereu in alte forme, le sucea, le invartea, cantam si cantecele …uneori se mai adauga si cate ceva in plus si uite asa parea ca e mereu altfel sau altceva mai bun. Sau mai bine. Sau ca mai e putin si gata, vine si binele nostru.

La sfarsitul toamnei mergeam la el sa-mi colectez banii promisi pe prune. Se socotea cativa lei o galeata mare. Nu incasam niciodata nimic, ca zicea ca s-a razgandit si ca ne plateste in natura. Iar asta se intampla in fiecare toamna. In fiecare toamna cand se faceau prunii. Adica mereu, ca daca nu se faceau unii se faceau altii. Iar daca nu se faceau prunii, se faceau merii si nucii.

Asa incepeam mereu scoala: cu palmele negre, unghiile taiate in carne, brandu’ tare si venos ca tractoristii, o furie fara margini si-un singur gand: ,,Intr-o zi scap eu de tot cacatul asta!’.

Si-am scapat. Si-am intrat in alt cacat.