Despre a fi Problem Solver (pe bune)


(re-editat)

,,Atunci cand suntem intr-un asa razboi incat sa nu ne mai putem ruga, rabdarea insasi a razboiului este ultima rugaciune” (Parintele Arsenie Boca)

Sunt unele etape in viata cand treci dintr-un timp in altul, dintr-o stare de-a fi in alta si cand nu poti oferi oamenilor raspunsuri coerente atunci cand te intreaba lucruri despre tine.

De exemplu, cand raspund oamenilor la intrebari si le spun ca pe langa efectele secundare ale antreprenoriatului practicat 12 ani in Romania si scris scenarii de film – chestie cu care inca sunt in faza debutanta chiar daca binisor cotata si promitatoare ca feedback-uri, sunt si un problem solver…ii apuca asa…un soi de reactie si spun: ,,oricine poate fi un problem solver …ce munca mai e si asta?”

Da, oricine poate fi un problem solver. Asta sustin si eu in toate discutiile si aici pe blog, dar din multe motive ce tin de inertia firii omenesti care ne impinge in stare de confort si de autosuficienta, oamenii nu actioneaza si nu reactioneaza.

In epoca instrumentelor de comunicare, cei mai multi se multumesc sa citeasca una alta pe web si sa dea Like-uri. Cine nu da Like-uri la bebelusi, catei si pisicute e super tare, iar cine mai da si cate un Share …deja e obosit de la atata actiune.

Si cititul este o actiune in sine, extraordinara si obligatorie as putea spune, dar daca informatia dobandita prin citit nu este procesata si folosita mai departe in rezolvarea problemelor (proprii de viata, comunitare sau sociale) ci este privit ca o evadare,  ca o detasare de realitate – atunci cititul ramane o actiune fara impact, ramane o actiune egoista, un simplu act de consumerism.

Apoi, mai e chestie de mindset si chiar de ADN. Unii oameni sunt foarte lucrativi, isi iau cat mai mult din viata si contribuie la modelarea lumii in acord cum pretind ca o doresc. Altii asteapta: un guvern mai inteligent, o lume mai buna, disparitia ciumei comuniste de pe glob sau pe altii.

Exista insa oameni care au inteles ca noile tehnologii care ne conecteaza mai bine, care ne fac mai mobili sunt vehicule pentru a ne apropia mai mult de visele noastre si nu destinatii.

O parte din oamenii astia sunt problem solverii – profesionisti de toate felurile, din toate industriile (oricine) care rezolva pe cont propriu probleme lansate de organizatii profit, non-profit, guvernamentale, implicit ale comunitatilor in care traiesc si ale lumii: probleme sociale, de mediu, de afaceri, de sanatate, etc.

Romani sunt extrem de putini si inca mi-e greu sa pricep de ce, ca doar avem super retea de internet si oameni foarte talentati si performanti, multi profesionisti ramasi intre drumuri se pot reorienta sau agata de oportunitatea asta pentru a se reinventa, pentru a supravietui, pentru a invata si pentru a se mentine intr-o forma buna. Bineanteles, nu mai spun ca foarte multi recrutori atat locali cat si din afara nu stiu cu ce se mananca treaba asta si rateaza super profesionisti.

Asadar, exista o piata care se numeste open innovation (notiune diferita de open source). In piata asta exista 3 tipuri de jucatori: seekeri, solveri si intermediari (intermediarii sunt platformele de O.I. – unde O.I. = Open Innovation, pe scurt).

Seekerii sunt organizatiile care formuleaza si lanseaza probleme. Ei au probleme de tot felul: unii vor o platforma pentru diabetici, altii vor o platforma anti-coruptie, altii vor o formula pentru nu stiu ce medicament contra HIV, altii vor o tehnologie prin care sa nu mai speli rufele, altii vor un sistem sau mecanism prin care sa combati saracia in randul populatiei trecute de 50 de ani, altii vor o platforma prin care cei care sufera de depresie sa fie determinati sa comunice… si tot asa.

E fascinant. E o fereastra catre viitor. Previzionezi viitorul prin simplul fapt ca esti contributor la crearea lui.

Dar ce e cu adevarat fascinant, este ca oricine poate oferi o idee, o solutie…la cel putin o problema. Oricine poate fi un problem solver. Oricine poate deveni parte din solutie.

Procesul prin care seekerii rezolva problemele in piata de open innovation si in era noastra, pe langa metoda conventionala de cercetare (departamente R&D = Research and Development) – se numeste crowdsourcing. Ei lanseaza o problema/provocare intr-o platforma intermediara (ca de exemplu: Innocentive, IdeaConnection, NineSigma, etc), pun o miza monetara si/sau non-monetara si un premiu…iar zeci, sute si mii de oameni din toata lumea se inscriu la rezolvarea ei si isi trimit solutia, viziunea.

Platformele astea intermediare difera ca model, prin oferta si functionalitati. Lider pe piata si cea mai atractiva, dar si serioasa prin faptul ca garanteaza premiile si impune un premiu minim pentru orice problema este Innocentive.

Solverii pot lucra singuri sau pot forma echipe. Unele platforme sau unele probleme au functii care permit formarea de echipe de lucru.

Exista un termen limita pana la care se trimit solutiile, dupa care se intra intr-o perioada de evaluari. Seekerul premiaza una sau cateva (3 – 5 in medie) care iau si banii, iar in unele cazuri solverii primesc si un loc de munca in echipa de implementare …astea fiind cazurile ideale. Cine nu vrea sa fie parte din echipa care dezvolta si implementeaza propria solutie la o problema stringenta?

Platformele fiind globale, exista o bariera: trebuie sa stii limba engleza. Eu, spre exemplu, am ajutat un super inovator chimist roman de 70 de ani care nu stia boaba de engleza sa trimita solutii, deci poti ruga pe cineva sa te ajute cu traducerile.

Da, categoric. Competitia este extrem de salbatica, e terifianta. Intri in competitie cu oameni cu doctorate, executivi, antreprenori si tot felul de profesionisti de pe tot globul…care poate au avut sansa la mult mai multa scoala si educatie decat tine. Sansele sa castigi sunt mici …ca la loterie, asadar cand castigi esti in varful lumii, iar cand pierzi te umpli de frustrari…daca nu participi din placere.  Pasiunea si adrenalina sunt cele care te fac sa nu renunti, sa continui indiferent de cate ori nu castigi. Bineanteles ca si nevoia de bani, de invatare, de dezvoltare a unor noi aptitudini si de consolidare a reputatiei conteaza enorm…dar astea sunt secundare, pasiunea e motorul, placerea calatoriei.

In piata de open innovation nu conteaza cine esti, de unde vii si ce scoli ai sau n-ai cata vreme ai o viziune, o solutie si seekerul se indragosteste de ea.

Castigatorii primesc de regula Certificate de Performanta care atesta toata povestea: ce problema au rezolvat, ce solutie au oferit, cu cati au concurat, premiul, alte detalii. Nivelul este unul olimpic.

Problem solverii vor sa fie parte din schimbarea lumii intr-una mai buna si nu isi ascund ideile in sertare de frica sa nu le fure cineva. Unii dintre ei le duc mai departe daca au un context avantajos si intra pe drumul antreprenoriatului (din nou). Altii nu, raman angajati sau freelanceri sau fiecare ce e, pe unde e. Oricine ,,fura” o idee buna si o implementeaza: bravo! Lumea va fi mai buna asa! Totusi traim in epoca collaborative si lucrurile au capatat alte dimensiuni.

Intrebarea retorica care ghideaza si motiveaza un problem solver este: cui ii foloseste o comoara ascunsa?

Asadar el isi foloseste darurile cu care a fost inzestrat, invata si se documenteaza continuu, isi construieste noi aptitudini si le pune la dispozitia lumii. Daca solutiile lui sunt alese castigatoare, bine. Daca nu, macar au inspirat pe cineva sau le pun in valoare in alte feluri. Incearca altfel.

Ideal ar fi sa se poata trai din asta. Cei foarte specializati: chimisti, matematicieni, ingineri, etc au sanse mari sa poata trai doar din problem solving. Cunosc cativa chimisti rusi si indieni care traiesc din premiile foarte mari pe care le incaseaza atunci cand vin cu o solutie considerata castigatoare de catre seeker. Ceilalti mai generalisti ca mine, nu pot face din problem solving decat o liana catre next level…e doar parte din calatorie.

Eu am 2 premii castigate ca problem solver in open innovation: una in domeniul sanatatii cu o platforma online pe care am arhitecturat-o pentru diabetici, iar cea de-a doua in domeniul bancar unde am arhitecturat o aplicatie care sa umanizeze tehnologia, terminalele bancare. Ambele au avut seekeri americani. Ambii seekeri anonimi, din motive concurentiale – blestemul meu, pentru ca solverii care au castigat cu branduri, au si urcat in cariera si oportunitatile lor s-au multiplicat. La prima am impartit premiul cu un vice-presedinte de banca american de 40+ ani. La a doua cu un canadian si israelian, ambii sub anonimat pentru moment. La ambele am concurat cu peste 400 de profesionisti din toata lumea. In total am dezvoltat un portofoliu de aproape 40 de solutii la o diversitate tot atat de mare de probleme (politica, sanatate, economie, tehnologie, afaceri, software, mobile apps, etc).

Sunt problem solver ,,oficial” si cu diplome din 2010, la 1 an de cand toata munca si firma mi s-au dus de rapa si de cand am ramas doar cu un teren in Bucuresti care nu se mai vinde, cu masina maica-mii, cu laptopul si cu o conexiune la internet. Si cu datorii, bineanteles. Restul, s-au topit…case si altele.

Pana in 2010 am fost antreprenor. De la 22 de ani de cand am terminat facultatea (economica). Pana azi inca trag de pe urma firmei, ducand ultimele runde in instante pentru recuperarea prejudiciilor din fraude. Supravietuitor in toata regula, la firul ierbii. Am facut tot ce mi-a stat in putere sa trec cu bine de la o zi la alta, am generat locuri de munca, am platit taxe, cand firma a avut probleme am muncit tot ce mi-a picat in mana, am cazut, m-am lovit, am ripostat la fiecare nedreptate in parte, am imbogatit jurisprudenta tarii cu spete unice, am si gresit, mi-am indreptat si corectat greselile acolo unde s-a putut, m-am luptat, am pierdut, am castigat.

Am fost problem solver la un alt nivel…al meu cu mine si la firul ierbii proprii. Am infruntat raul in lupte corp la corp…multi nu inteleg si bat campii cu ocolitul raului, dar de multe ori raul ti se urca in cap, te invadeaza ca o ciuma si trebuie sa te lupti cu el …vrei -nu vrei, nu am inchis ochii la batjocura, japca si hotie, m-am dus cu prastia si cu Dumnezeu in gand impotriva unora care se luptau din farfurii zburatoare …am invatat, m-am perfectionat si i-am dovedit. Pe unii. Altii m-au facut afis de am ramas lipita ca o guma mestecata de talpa iadului. Dar nu de tot…m-am dezlipit de acolo cu carne cu tot si tot nu am renuntat sa imi duc la final luptele. Inca exist si respir. Nu sunt in forma ideala, dar sunt excelent fata de cum as fi putut sa fiu. Am vazut oameni inebunind de la mult mai putin sau imbolnavindu-se grav de la ganduri si intentii.

Cand conduci o firma, adica o entitate cu oameni care depind de deciziile tale, o entitate care relationeaza cu alti oameni care depind de deciziile tale (furnizori, clienti, contribuabili)…nu poti sa ridici din umeri si sa pleci acasa cand furtuna vine peste tine (hoti, abuzuri, greseli, incompetente, etc), nu poti sa te lasi praduit si sa nu reactionezi, nu poti sa nu iti aperi teritoriul si bunul simt fundamental…nu poti sa nu te lupti. Ca antreprenor, mic sau mare, gestionarea crizelor si dusul razboaielor in vreme de razboi sunt lucruri care fac parte din fisa postului.

Pentru ca nu sunt un specialist si pentru ca eu nu pot trai doar din problem solving cum mi-as dori, dar pentru ca problem solving-ul mi-a oferit niste premii frumoase in momente dintre cele mai critice cu care mi-am mai rezolvat si problemele proprii de viata, impreuna cu doi baieti – un american si un indian, problem solveri premiati de mai multe ori si ei – am construit impreuna (comunicand pe internet si din nimic sau doar din noi) o platforma online – www.openoi.org unde toti cei care au solutii la probleme, idei, lucrari de cercetare, inventii sa le incarce acolo si sa isi promoveze munca, dar si pe ei individual, sa se ajute unii pe altio. In masura care cred ei ca este cea buna…ca sa-si protejeze munca. Platforma le ingaduie libertate sa se pozitioneze cum doresc si fiecare cum crede de cuviinta.

openOI este ceva ce am facut impreuna pentru comunitatea problem solverilor, pentru a nu se pierde in neant solutii si idei excelente dar nealese de un seeker ori altul, solutii, inovatii si idei dezvoltate pur si simplu de oameni la diverse probleme, pentru a colabora impreuna la solutii si idei, pentru a ne recomanda si ridica unii pe altii, pentru a oferi ceva educativ, pentru a mai face cateva diferente…atat in piata de open innovation unde se pierde foarta multa valoare si oameni extraordinari de buni, cat si in general.

Concluzia este ca nu e usor deloc sa traiesti pe pamantul asta, dar sa traiesti fara sa incerci sa iti atingi potentialul si fara sa-l pui in serviciul unei lumi mai bune ca cea pe care pretinzi ca o doresti si despre care invatam copiii acasa si la scoala, sa traiesti fara sa iti aperi valorile….mi se pare mult mai greu.

In fiecare zi ma intreb de ce naiba liane ma voi mai agata pana ajung la un liman, pana reusesc sa imi construiesc un nou drum, cum voi trece de ziua de azi cu bine, daca ma vor mai tine puterile sa mai pedalez in oceanul asta tulbure in care am ramas agatata doar de o bucata de lemn – ce-a mai ramas din barca mea: Voi mai reusi oare sa mai castig cu o solutie la vreo problema? Va baga cineva in seama scenariile mele de film sau voi castiga macar vreun concurs cu ele? Voi mai avea vreodata nervi si putere sa mai pornesc o afacere? Cand si cu ce resurse?

Voi avea vreodata un job undeva? Ce fel de job si unde? CV-ul meu e moartea angajatorilor si adevarul este ca in afara de job-urile pe care mi le-am inventat singura, nu am avut niciodata un job normal, decat alea din cinematografie….dar si acolo eram freelancer. Imi voi recupera prejudiciile in instanta unde am dovedit fraudele hotilor? Din ce voi trai pana cand ceva din toate astea se va intampla? Cum ma voi pune cap la cap? In ce naiba ma transform? Incotro? De unde si din ce imi mai mesteresc o sansa noua, un nou exit door? Uneori ma intreb inevitabil…oare alt liman in afara de moarte, mai exista? Si nu o fac depresiv, ci pur si simplu.

Habar nu am. E clar ca nu sunt un om ,,normal”. Dar intre timp, cata vreme am un laptop si conexiune wi-fi gratis la internet (de jos din parc sau din benzinarii), iar cand imi permit …si de pe unde locuiesc – pot accesa surse si resurse, pot sa citesc, ma pot documenta….pot rezolva probleme.

Uneori tot ce iti ramane e sa vezi cine esti si ce poti face doar cu tine, lasat in curu’ gol fara nimic…sa ajungi sa te cunosti mai bine pe tine si pe Dumnezeu. E o lectie nepretuita si nespus de eliberatoare.