Padre nuestro…


Uneori ni se stinge lumina. Alteori ne-o stingem singuri. Nu trebuie sa simti ca sa te rogi, ci trebuie sa te rogi ca sa simti, ca sa poti, ca sa intelegi. Uneori si ca sa vrei. Cand m-am lasat de fumat, ma rugam sa vreau sa vreau, pentru ca mi-am dat seama ca o parte mare din mine se rosese de viciu prea mult si partea care nu vroia era dominant mai mare decat partea care constientiza problemele si care vroia si din care mai ramasese doar o licarire. 

La rascruci si in momente de urcus, Dumnezeu ne cerceteaza. Uneori. Ca nu care cumva slabind in smerenie si lasand mandria sa patrunda iar in noi, sa cadem din nou. Alteori ne intalnim cu propriile erori personale si ancestrale de indreptat si reparat, cu propriul intuneric de imblanzit. Ne tulburam. Mult timp nu intelegem, dar tot ce avem este rugaciunea sau mai bine spus, ce nu intelegem este puterea acestei taine…o putere pe care nu o folosim, pe care o ignoram sau minimalizam.

Rugaciunea este si o tehnica, nu doar o taina – atat cat am inteles si simtit eu, iar tehnica asta devine tot mai buna prin exercitiu zilnic, ca orice alta tehnica. Sa-mi las toate rugile in grija lui Dumnezeu si odata iesita din starea de rugaciune sa nu ma mai preocup pentru ele. Puse in mainile Domnului, sa le consider ca si rezolvate, eu doar urmand sa fac tot ce tine de mine ca om…dar fara povara grijilor si fara idei fixe, preconcepute si nicidecum detasat de realitate si cu mintea alandala prin lumi paralele – tocmai ca sa pot naviga cat mai bine pe apele miscatoare, adanci si schimbatoare ale vietii, dar si pe cele care ma compun.

Povara grijilor ne orbeste si ne face sa scapam din vedere solutii, optiuni si oportunitati. Ne dispera, ne panicheaza, ne sleieste, ne micsoreaza si ne limiteaza. Sfintele Scripturi si Sfintii Parinti vorbesc despre asta si ne invata, urma sa descopar ulterior.

La inceput ti-e frica de vezi numai cai verzi pe pereti, te clatini din temelie…pentru ca predai o parte din control unei forte nevazute (acea parte care oricum nu depindea de tine si care iti rontaia sanatatea mentala si vitalitatea), dar incet incet si de la zi la zi frica aia se converteste in putere si in certitudinea ca de data asta nu mai navighezi de unul singur, ci cot la cot cu Dumnezeu, ca orice ar fi si oricum ar fi…totul va fi bine. Te incredintezi cu totul Lui. Incepi sa gasesti fericire in necazuri si bucurie in tristeti. E o conlucrare intre tine si Dumnezeu, un joc de echipa….ca numarul celor doi acrobati de la trapez: pana intr-un punct esti tu si de unde te termini tu, incepe celalalt. 

prayer ringAzi mi-am cumparat un inel. Foarte rar imi cumpar eu singura bijuterii. L-am vazut si mi s-a insurubat in cap. E lat, e unisex, e din argint si are inscriptionat pe el Tatal Nostru (in Spaniola, pentru ca sunt pe pamantul lor). Mai era unul cu o rugaciune catre Sfanta Fecioara si l-am vrut si p-ala, dar nu mi-au ajuns banii la tura asta. Sper sa mai fie acolo data viitoare cand ma duc dupa el. 

Pana atunci mai am cateva garduri de sarit si o lumina de aprins.