Dragostea gaseste singura calea


doves in love in puerto de la cruzBiblia. Valiza. Telefonul. Laptopul si un Card. Cand am pornit nu aveam nimic din toate astea. Nici Dumnezeu, nici pe mine si nici altceva. 

Acum il am pe Dumnezeu, pe mine si cele necesare vietii: Biblia care este navigatorul meu, o valiza albastra Samsonite in care intru si eu la nevoie, un Samsung Galaxy SIII cu care leg puncte invizibile si-mi leg pulsul la inima lumii in timp ce ma duc si vin, un laptop Acer cu care rezolv probleme si un Visa Card de alta culoare a steagului ca sa am mai putine restrictii si limitari. De altceva nu am nevoie ca sa rezist pana mor.

Atunci aveam o cetatenie, o sora, pe mama si pe tata. Acum am o cetatenie cu domiciliul nicaieri, pe frumoasa de sora-mea, pe mama si o rezidenta.

Am rezidenta pe o insula in mijlocul Atlanticului, intr-un punct in care timpul sta in loc si e vesnic primavara. Cantecele vesele care se aud pe la toate colturile si care iti intra in casa de dimineata si pana seara, artistii de toate natiile care fac tot felul de lucruri peste tot pe unde te uiti iti aduc aminte de frumusetea vietii, oceanul si plajele negre iti linistesc toate gandurile si anxietatile, iar tineretea nu are batranete.

E o insula unde multi “esueaza”, care de pe unde, fiecare din alte cauze. Unii doar stau o vreme si pleaca, altii raman acolo, altii se duc si se tot intorc, asa ca mine de vreo doi ani deja. E cel mai frumos punct stabil-mobil pe care il poate avea cineva, dar unde se si poate inradacina, zbura, iubi si creste copii, plante si animale.

Magia acestui loc iti aduce aminte ca ai dreptul la fericire, ca trebuie sa fii mai hotarat in viata si mai dedicat binelui propriu, mai deschis si mai lipsit de prejudecati si de idei fixe. Ca viata e prea scurta ca sa iti compromiti valorile si pe Dumnezeu. Este locul care poate fi punctul cel mai frumos de unde sa te incepi din nou.

Cand imi va trece sindromul dematerializarii si cand ma voi fi intremat cat sa prind radacina prin vreo casa unde sa simt acasa – acolo, aici sau cine stie pe unde, camera mea va fi goala total si nu va avea decat o saltea, masuta, un fir de internet, o veioza, un ghiveci cu flori si atat. Ca acum. Restul casei poate fi decorat omeneste pentru cealalta persoana, copii, animale, plante si musafiri.

Viata e o binecuvantare pentru care merita sa iti asumi toate riscurile, sa induri toate durerile, pierderile si chinurile si sa faci totul ca sa ajungi sa poti sa fii fericit indiferent de apele in care te scalzi. Sa gasesti fericire in orice tristete si necaz si bine in orice rau.

Fericirea e starea de-a fi a omului. Sufletul nostru stie asta. Singura optiune pe care o avem este sa iubim. Cu toata puterea de care suntem in stare. Numai asa putem imblanzi  si stapani intunericul.

In rest…love will find a way.

Nu am intalnit niciodata persoana mea, dar sufletul meu stie ca ea exista, ca se lupta cu viata si cu ea insasi ca sa razbata sa ajunga la mine, la fel cum si eu ma lupt sa razbat sa ajung la ea. 

Ce mai stiu este ca atunci cand in sfarsit vom fi fata in fata, coloana noastra sonora va incepe in fiecare zi cu acest cantec:

…intre timp sa continuam cu nevointele: mai am 2 zile sa termin de impachetat toata casa si sa o depozitez pe undeva…ca s-a dus si asta cum s-au dus toate, sa-mi scot masina de sub nameti, sa ajung la 150 km la mama sa las masina, sa ma intorc de la mama cu ce s-o nimeri, sa trimit niste hartii in instanta, sa fac mesajele de lansare pentru openoi.org, sa aflu daca mi-a intrat si mie filmul mai departe pe lista scurta in concursul BlueCat, sa mai incerc sa rezolv un challenge la care lucrez acum pe innocentive.com care are deadline peste 4 zile…si sa prind avionul catre insula primaverii unde sa iau guagua catre Puerto, sa ma arunc in ocean, sa beau un zumo natural de fresa si sa mananc o arepa de pollo langa Iglesia de Nuestra Señora, sa ma tolanesc un pic, sa privesc Teidele…si sa astept sa-mi arate Dumnezeu incotro.