No.38 – Vineri @ Fotografiati de Bresson


Indragostitii lui BressonMai stiti concursul literar de proza scurta “Fotografiati de Bresson” organizat de Catchy.ro acum o luna cu indragostitii din tren ai celebrului fotograf Henri Cartier-Bresson?

Publicatia a pornit o campanie de gasire a celor doi indragostiti, iar ideea concursului a fost ca plecand de la fotografia lui Bresson, sa ne imaginam povestea celor doi indragostiti.

44 de povestiri din 252 inscrise in concurs au fost alese pentru a fi publicate la o editura de prestigiu (inca nu stim care) intr-un volum colectiv in limba romana si franceza. Cartea ar putea fi tipărită şi în Franţa, ca omagiu adus lui Henri Cartier-Bresson. 

juriulJuriu: Dan C. Mihailescu, Doina Rusti si Daniel Cristea-Enache.

Breaking News-ul pe ziua de azi este ca povestea mea “Vineri” a intrat si ea pe lista cu locul 38. Am avut noroc chior, pentru ca daca organizatorii ramaneau la ideea initiala sa publice doar primele 30 de povestiri, nu mai intram pe lista norocoasa :)

Povestea o sa fie publicata in prima faza pe site-ul Catchy @ „Fotografiați de Bresson“ – Cartea povestirilor. Uitandu-ma acum pe ea, as reedita-o pe ici pe colo. Intre timp sper sa va distrati citind-o aici :)

***

Vineri

Ruta de tren Craiova – București. Peron. Caracal. Primăvară. Seara. Marți.

Un tînăr, cam la 30 de ani cu un aer de proaspăt intelectual de la oraș și de bărbat încă preaplin, se uită nerăbdător cînd la ceas, cînd în zare. Are un păr ondulat, ușor rebel și te duce cu gîndul că ar putea fi inginer. Electronist, poate.

O voce de femeie anunță trenul în niște difuzoare mici suspendate pe stîlpii din gară. Nu trece mult și un rapid zgomotos ocupă o linie întreagă.

Bărbatul urcă în tren. Își ocupă locul într-un compartiment, unde sunt deja de cîțiva oameni. Se aude șuieratul trenului. Încet încet, copacii încep să se deformeze și să rămînă în urmă. Numai apusul rămîne pe loc. Sunetul sacadat al șinelor peste care se aud acorduri de chitară din celălalt compartiment se împletesc într-o muzică industrială hipnotică.

Ușa compartimentului se deschide și o tînără controloare își face apariția:

 – Biletele la control, vă rog!

Nu are mai mult de 25 de ani. Lumina specială din ochii ei mari și verzi îi trădează pîntecul viu, iar părul blond cenușiu prins rebel o face să pară mai mult decît o controloare fără aspirații și vise intelectuale. O brățară de piele neagră de la mînă trădează micile ei fantezii, cel puțin muzicale, însă degetele ei grosuțe și parcă neterminate fac impresia unor mici impurități în rădăcinile ei familiale.

Îl privește fățiș, direct în ochi și foarte serioasă îi spune:

Biletul la control! Vă rog. Domnule.

Bărbatul se scotocește de bilet prin buzunare și îl arată. Ea îl ia, atingîndu-i mîna, îl verifică fără să-l slăbească din ochi și schițînd un început de zîmbet în colțul gurii, îl compostează și iese, trăgînd ușa după ea.

El oftează adînc. Apoi un zîmbet larg i se așterne pe față. Oamenii se uită la el nedumeriți. Lui nu-i pasă.

Ruta de tren Craiova – București. Peron. Drăgănești Olt. Vară. Seara. Joi.

Același tînăr. Se uită cînd la ceas, cînd în zare. O voce de femeie anunță trenul într-un difuzor suspendat pe un perete din gară. Nu trece mult și un accelerat ocupă în viteză linia de lîngă peronul principal.

Bărbatul urcă în tren, își caută compartimentul, își ocupă locul. Soarele sculptează cu o viteză din ce în ce mai mare clădiri, cîmpii și copaci în stingerea lui treptată. Zgomotul sacadat al șinelor peste care se suprapune vocea unei puștoaice din compartiment care îngînă un refren dintr-un cîntec celebru, se transformă într-o muzică industrială hipnotică.

Ușa compartimentului se deschide și o tînără controloare își face apariția:

Biletele la control, vă rog!

Este tot ea. Femeia cu aspirații. Gleznele îi sunt parcă mai umflate. Verdele ochilor îl încătușează în în privirea-i foarte serioasă:

Biletul la control! Vă rog. Domnule.

Ca și cînd vocea ei i-ar fi topit genunchii, aproape căzînd din scaun îi întinde biletul la control. Ea îl ia, atingîndu-i mîna cu vîrfurile degetelor, îl privește fățiș și zîmbind aproape insesizabil, îl compostează și iese, trăgînd ușa după ea.

El inspiră puternic ca și cînd ar trage în plămîni un drog invizibil. Oamenii îl privesc nedumeriți. Lui nu-i pasă.

Ruta de tren Craiova – București. Peron. Videle. Toamnă. Seara. Vineri.

Într-un costum neasortat, cu pantaloni cu dungi și un sacou gri, încins cu o curea neagră și un tricou alb tras pe dedesubt, cu părul vîlvoi și uitîndu-se neîncetat la ceas, tînărul nostru își așteaptă trenul. O voce de femeie îl anunță la un microfon ascuns într-un ghișeu mic.

Un tren ocupă în viteză linia de lîngă peron. Tînărul zboară pe scările trenului și ocupă un loc într-un compartiment. Trenul șuieră și își ia zborul repede, intrînd în întunericul des al nopții.

Zgomotul șinelor se amplifică cu un alt tren care trece în paralel, de unde sute de fețe necunoscute se compun într-o singura fața care îl privește. Un radio pe baterii al cuiva din compartiment acoperă sunetul șinelor cu un șlagăr la modă și o muzică dintr-o altă galaxie își face loc.

Ușa compartimentului se deschide și o tînără controloare își face apariția:

Biletele la control, vă rog!

Este ea. Poartă o rochie cu carouri mari care-i acoperă pîntecul ușor crescut. Parfumul ei de scoarță umedă de copac îl amețește și îl face să închidă ochii.

Biletul la control! Domnule. Vă rog.

Inspiră adînc, deschide ochii și îi întinde biletul. Ea îl ia, atingîndu-i interiorul palmei cu vîrful degetelor, de la un cap la altul. Îl compostează încet încet încet și iese, lăsînd ușa deschisă după ea.

El se ridică și iese după ea. O urmărește pe culoarul trenului preț de cîteva compartimente. Ea intră într-un compartiment gol. El intră după ea. Ea îi sare de gît, se sărută pasional și fac dragoste ca cei mai mari îndrăgostiți.

Apoi ea se întinde toropită pe genunchii lui, el o învelește cu haina de la sacou, o încolăcește cu brațele lui pe după gît și adoarme încet sprijinindu-și capul de geam. Ea își plimbă degetele pe fruntea-i înaltă, fericită că a ajuns din nou acasă.

Murmurînd ca prin vis, o întreabă:

Săptămîna viitoare pe ce rută ești, iubita mea?

– București – Tîrgu Jiu.