Sub talpa timpului


Da, tot ce avem este timpul prezent: acum. Auzim asta peste tot ca o alarma a unui ceas a carui functie snooze e defecta. Trecutul e un pod ars. Iar viitorul nu ne apartine.

Dar daca nu e chiar asa? Daca uneori e altfel?

In acest timp prezent, de acum, se poate intampla sa trebuiasca sa rezolvam probleme ce apartin tuturor timpurilor: trecut, prezent si viitor. Probleme care toate sunt o conditie a supravietuirii, a trecerii de la o zi la alta; nu orice probleme.

Nu vorbesc de cazul in care traiesti in trecut sau in viitor, pentru ca fie esti anxios (grijile viitorului), fie depresiv (problemele trecutului) si ai nevoie sa te resetezi si sa te apuci sa constientizezi mai bine prezentul ca sa fii mai fericit, mai vitalizat si mai cu voie buna.

Ma refer la a fi nevoit, prin context, sa traiesti in acelasi timp (in sens dublu de acum – in prezent si simultan) toate trei timpurile in paralel si tot ceea ce faci acum, toate actiunile sa se desfasoare pe trei planuri paralele in acelasi timp.

Este un tip de experienta care in mod paradoxal dilueaza timpul si iti da senzatia ca el nu exista deloc. Totusi, toata fiinta ta este solicitata la maxim de toate trei timpurile si iti dai seama cat de clar ele exista, avand granite aproape materiale.

Daca problemele din aceste timpuri ar fi negociabile ca rezolvare sau amanabile sau de alta natura decat cea a supravieturii – ar fi ideal. Dar toate conditioneaza supravietuirea, trecerea de la o zi la alta.

Apoi lucrurile se ramifica si se nuanteaza, nu este vorba doar de probleme in unele planuri care conditioneaza supravietuirea, ci de probleme in toate planurile: personal, sanatate, etc.

Nucleul unei astfel de matrici esti tu. Iar matricea aia nu e altceva decat viata ta.

De fiecare parte din tine se trage cu putere, ca si cand milioane de fire sunt agatate de fiecare centimetru din tine: de fiecare deget, de pleoape, de obraji, de gat, de maini, de picioare, de piele …dar si de fiecare gand, de fiecare amintire, de fiecare dor, de fiecare mort si de fiecare viu atins sau intalnit.

Din cand in cand, parti cedeaza si bucati se smulg din tine. Te dezmembrezi pur si simplu, ca o apa care devine vapori.

Si asta se intampla zi de zi de zi …de cand te stii pe pamant. Pe masura ce te-ai ramificat, noi si noi carlige s-au prins de tine si odata cu ele si scripetele s-a marit. Ca si cand nu ai putea castiga jocul asta, nicicum.

Sunt unii oameni a caror viata in sine este un moment limita al carui climax este o permanenta criza, mai mare sau mai mica. Intotdeauna alta. Ca si cand s-ar fi nascut cu o hemoragie care niciodata nu se opreste, doar incetineste uneori. Pentru care nu exista antidot, analgezic sau compresa. Ci doar indurare.

Sunt unele limite in viata, dupa care ai impresia ca fie mori de tot, fie revii la viata cu adevarat. Dar ce faci cand fiecare zi e o astfel de limita?

Sub talpa timpului nu se poate supravietui. Faptul ca inca mai respiri ….a depasit demult putinta ta, te-ai terminat demult. E mana si mila lui Dumnezeu care nu te lasa sa te pierzi.

Dovada acestui fapt este ca nu ai inebunit inca.